ingroparea anului...

nu e nimic sinistru in titlul postului de azi, asa se zicea la final de an inainte ca mult-uzatul "revelion" sa apara...concluziile le-am tras de par cu multa vreme in urma...acum e momentul urarilor inspirate sau neinspirate, eu am trimis cateva...

urmatoarea compozitie s-a nascut tarziu in noaptea lui 30 decembrie:
nu as vrea sa para un mail de insistenta intarziata, eu as zice ca e unul fara intentii (pana la urma citeste-l cum vrei, dar ai grija sa fie de la stanga la dreapta). am vrut doar sa-ti doresc un an altfel decat 2007, cu mai putine tristeti si cat mai multe fericiri.
mirodenii si esente cat mai variate in cele douasprezece luni care urmeaza: miros de busuioc pentru ianuarie, un praf de scortisoara in februarie, frunze de coriandru pentru martie, aprilie invaluit in tarhon, mai de iasomie, cateva cuisoare in iunie, peste iulie putin ghimbir, un august de culoarea sofranului, septembrie de rom, cateva picaturi de vanilie in octombrie, un noiembrie construit din esenta de migdale prajite si un decembrie mirosind a sirop din muguri de brad. as incheia apoteotic cu un "La multi ani!" :)

cam atat de la fata locului, din ultima zi a anului...

scuze...

uneori iluziile se imprastie atat de repede incat nici timp de un "imi pare rau!" nu ramane...da, imi pare rau pentru toate magariile pe care le-am comis...si imi mai pare rau ca n-am avut mai mult curaj...e momentul in care astrele s-au scuturat si si-au regandit strategia pentru un capricorn si pentru un peste...finalul scris in stele nu va mai avea loc...eu l-am rescris...si mie nu-mi plac finalurile fericite...deci nuvela aceasta nu avea cum sa fie reusita, daca la final personajele ar fi avut macar o floare in comun...

drum bun, printule!

periodice...

doua imbratisari...
douazeci de zambete...
cinci conversatii...
zece priviri...
o cearta...
un sfat...
o cafea...
un hohot de ras...
o incurajare...
doi ochi...patru ochi...
o tigara, doua tigari, x tigari...
poate o propunere...
un el...o ea...

vorbe...

mi s-a spus ieri...
...ca am complexe de inferioritate...
...ca sunt o persoana care se incadreaza in clasa "obisnuitelor" din punct de vedere al frumusetii...
...ca am realizat cateva lucruri pana la 23 de ani (in curand 24)...
...ca o sa fiu urmarita...

am simtit ieri...

...o paranoia incredibila...

...o tristete interioara motivata de aparitii albastre...

...frigul de pe aeroportul de la Baneasa...

...si absenta cuiva...

am crezut ieri...

dintr-un saptamanal...

(...) Boala îl descoperă însă vulnerabil şi incapabil să se apere. Regăsim întreaga simptomatologie descrisă de Styron: oboseală, somnolenţă, pierderea dorinţelor, teamă de viitor, voce nesigură, durere în pîntec; merge încovoiat, picioarele sînt moi, fiecare gest cere un efort supraomenesc. Îşi găseşte cu greu cuvintele, e incapabil să scrie, dimineaţa are vertijuri, se aşază pe marginea patului şi stă minute în şir într-o stare de prostraţie, fuge de lume, amînă întîlnirile, are lapsusuri, rupturi de ritm, gura uscată ca iasca, vederea ceţoasă. Îl bîntuie gîndul sinuciderii, se agaţă – o vreme – de munca la birou, de fapt se preface că lucrează, nu are curajul să ia decizii. Depresia: „Nu avem dreptul să folosim acest termen sub orice pretext (...). Cuvîntul şi realitatea lui acoperă o tragedie, fizică şi psihică, un mister, un rău, iar acest rău este indispensabil să fie tratat, îngrijit, şi – mai ales – să fie spus, exprimat“. Depresia se hrăneşte din ea însăşi, bolnavul ajunge să se complacă în propria-i suferinţă. Misterul bolii rămîne întreg. Ca şi Styron, Labro vede în depresie „inexprimabilul“, „indicibilul“

Coborari in infern - Alexandru Calinescu, Dilema Veche

inca o deplasare...

coordonate temporale: 7:30-22:30

coordonate spatiale: bucuresti-poiana brasov

coordonate umane: eu, noul fotograf si un celalalt sofer

coordonate de interes: componentii echipei de Cupa Davis

intriga, actiunea si deznodamantul: a fost dimineata duminica. era imposibil sa nu fie, dar de data asta am trait-o, n-am dormit-o...cu stomacul adunat intr-un singur loc, cu obisnuitele senzatii de voma am pornit spre poiana brasov...intai popas la sala sporturilor pentru o simulare de meci de fotbal...m-am amestecat un pic cu "marile nume" pentru a stabili niste intalniri la inaltime...problema principala rezolvata si avand aproape trei ore libere, am sugerat sa mancam...noul fotograf a propus sa mergem in centru, sa lasam masina undeva si sa mergem pe jos prin piata sfatului, dar celalalt sofer n-a fost de acord si ne-am invartit vreo jumatate de ora pentru a gasi loc de parcare, culmea, n-am gasit...am luat-o spre sibiu...am ochit o pensiune...noul fotograf s-a dus sa intrebe daca pregatesc mancare...celalalt sofer era nervos...cand am intrat si eu mirosul de clor mi-a articulat urmatoarele cuvinte: "nu stam aici, plecam!"...si asa am facut...am mai mers citiva metri cu masina...un restaurant, dar gazduia o pomana...ne-am asezat la o masa un pic mai departe de oamenii imbracati in negru...chelnerul intreaba:

- doriti de baut sau de mancare?

-de mancare, raspunde corul.

-pai nu prea avem timp sa ne ocupam de asta, ne-o taie el.

ne-am ridicat de la inca o masa cu niste indicatii pretioase ca undeva mai incolo este un alt loc, unde totusi am putea manca.

masina e parcata, noi mergem spre restaurant, dar un paznic ne chestioneaza:

-mrgeti la paradis?

-nu. cautam un restaurant.

-pai, e un fast-food mai incolo.

eu nu fast-food, nici ei fast-food. asa ca: "mergem in poiana si mancam acolo"

zapada cata mi-am dorit, brazi verzi si cuminti. aer prea curat pentru plamanii mei intoxicati. serpentine usor luate. panorama brasovului. si soarele plimbandu-se pe tonele de zapada de pe drum. apoi multimi de oameni si eu atat de aproape de ei. pe langa pitorescul peisajului, noi tot flamanzi eram. hotelul aurelius trebuia sa ne gazduiasca pentru intalnirile stabilite in oras, asa ca am zis poate e mai bine sa ne astamparam foamea acolo.

se facuse 14:00. in restaurantul hotelului cu crengi de brazi la intrare, subiectele mele, isi luau masa. nu stau sa urmaresc pe nimeni, asa ca: "mergem! nu numar dumincatii nimanui" celalalt sofer probabil isi dorea sa ma omoare. in ochii albastri ai noului fotograf nu am citit nici un resentiment. am calcat din nou pe crengile de brazi si cautarea continua. un pic mai sus de aurelius era un alt hotel.

ne-am apucat de urcat pe o poteca abrupta si pavata cu zapada batatorita. eu raman conducatoarea de grup. chiar daca aveam ghetele mele meseriase de munte, am avut si unele ezitari, care l-au facut pe noul fotograf sa creada ca am nevoie de ajutor. pe parcursul celor 500 de metri de urcus m-a impins de la spate, "te ajut, sa nu cazi!". restaurantul de pe coama, era inchis. celalalt sofer spumega in urma noastra. am intrat in cele din urma la piatra mare, hotel de patru stele. cand am deschis usa restaurantului, doi chelneri dadeau cu aspiratorul si imprastiau miros de detergent de covoare. "veniti prin spate!, ne indemana ei. complicat si pana am gasit spatele

"nu stiu cum te descurci tu in strainatate, daca aici ne-ai plimbat asa", ii arunca celalalt sofer noului fotograf. "parca-i lovit cu pucul', adauga, doar pentru mine. ajunsi la destinatie, am gasit o singura familie...dupa cateva minute am ramas singuri...si acum pe repede inainte...am stat de voba cu subiectii...am lasat zapada in urma, am vazut meciul romaniei intr-o spelunca de la marginea brasovului...am castigat multe lucruri in deplasarea asta, poate si amicitia unor ochi albastri...acum sunt in asteptare unora verzi...

miriapodul...

daca timpul ar fi miriapod....
....ziua de joi s-ar fi stins mai devreme decat a facut-o...
....vineri s-ar arata mult mai repede si ar trece cu viteza sunetului, dar nu ca sunetele care-mi trec prin piept din ce in ce mai des...
...sambata n-ar conta...
...iar duminica nici n-ar exista...
...luni, probabil ar incepe o noua poveste, sau poate nu...sau poate povestea incepe chiar de maine, da nu cea pe care mi-o doresc...
daca timpul ar fi un miriapod carnivor...
...mi-ar inghiti insectele din burta si le-ar anihila pe cele din cap...si ar avea grija si de cele din jurul meu...
daca timpul ar avea peste 179 de perechi de picioare, eu as fi mai batrana...
...dar timpul nu face parte din regnul animal, nu e insecta, nu e pasare, nu e mamifer, de fapt, timpul nu e...

scrisoare de mos nicolae...

draga iulia,
iti scriu de la mare departe...stii cat de neindemanatica sunt...doar erai de fata cand am reusit sa umplu casa de fum condimentat cu miros strident de margarina, de la floricele (doar erai acasa)...ti-am povestit si depre gratarul meu de peste, care s-a transformat in scrum (dar n-a fost vina mea)...mai tii minte painea prajita pana cand n-a mai ramas nimic din ea? (n-ai cum, nici atunci nu erai)
povestea de azi incepe asa...am facut curat peste tot (in afara de camera lui)...totul stralucea de curatenie si mirosea atat de bine...ai fi fost mandra de mine...cand am revenit acasa totul era un dezastru pentru ca se dezghetase frigiderul...asa ca iarta-ma daca ti s-a stricat ceva din macare...sunt un copil neindemanatic (stii doar ce prize rabalagite avem)...
stiu ca nu exista cale de intoarcere, poate mos nicolae o sa fie mai darnic cu tine decat a fost cu mine...si pana ai ajuns tu, totul era la loc, doar gresia era un pic umeda...

cu stima.

roxana

buze inflorite...

mangaiase o floare cu privirea...cateva cuvinte...acum asteapta momentul in care petalele ii vor vorbi din nou...dar mai sunt atat de multe zile si ea simte frigul de afara...distanta dintre ea si floare e masurabila in sute de kilometri...cateva fotografii nu-i incalzesc sufletul, care pare de gheata...multa incertitudine intre azi si cele cateva zile care o despart de revenire...si daca va ramane muta si nu se va mai deschide, atunci ce va face ea?...colectionara de flori o va presa si pe aceasta intre filele galbene ale dictionarului vechi...va pune si aceste fotografii intr-un folder ascuns din mintea ei...nu mai vrea sa ticluiasca planuri, sa se gandeasca...e o noua floare, o noua provocare, dar energia e din ce in ce mai putina...fara petale mangaiate, fara sepale incruntate, fara pistil incovoiat, fara stamine cunoscute...doar niste buze si o floare...o poveste, care poate ca s-a terminat chiar cand a inceput...

horoscop...

n-am crezut in astre, in zodii, nici in luna asta n-am sa cred... dar ar fi frumos sa se transforme in realitate, macar o parte dintre cuvintele de mai jos, masluite pentru Capricorn si Pesti in luna decembrie:

Capricorn: If there's romance in the air on the 1st, there's a good chance that it could be coming long-distance. Maybe an ex who's relocated to Bangkok gives you a call -- and lets you know they're single. Maybe somebody you met when you were both stuck in the airport on unexpected layovers emailed you to let you know they finally reached their destination -- but they're itching to meet up with you again. Sure, long-distance has its disadvantageous, but give this person a chance. After all, if it's really love, you two can work together to meet halfway. Maybe this is more serious than you thought?

Pesti: There are times for equivocating. Then there are times for acting. The 1st and 2nd, it's time for action! You need to trust your gut and do whatever it tells you when it comes to a romantic situation. Haven't you noticed, by now, just how much smarter your gut is than you? And you're awfully intelligent! On the 6th and 7th, don't commit in writing to anything you aren't sure you're ready for (but be sure you ask your gut what it thinks -if it says you're ready, maybe you are!).

mai sunt vreo sapte zile de tacere...ce greu mai trece timpul..

oooops...I did it again! (II)

dragul meu,

ne-am revazut. esti mai frumos ca anul trecut. ochii tai sunt mai verzi ca niciodata. buzele tale mai carnoase. ai implinit 23 de ani. acum joci, nu doar dai cu crosa in mantinela. echipamentul tau are mai mult albastru.

eu. nu ma potolesc niciodata. o sa ma ascund in continuare in spatele fustelor catalinei. ea e mai curajoasa decat mine. tot in constanta locuieste, tot 23 de ani are. numai ca acum doar ce a iesit dintr-o relatie de un an, care i-a macinat viata.

as putea sa ma mut la miercurea ciuc, dar uneori e prea frig acolo si noptile sunt prea lungi. daca tu mi-ai cere asta, eu as zbura...

destin...

daca stergi toate mail-urile referitoare la un anumit subiect, mai ramane arhiva messenger-ului. faceam curat prin ea si am descoperit ce am sters in urma cu cinci luni...acum le-am pastrat intr-un document word...mi-e drag de inocenta mea de atunci si de unele dintre cuvintele lui, si un pic de ale mele...dar mai minunate sunt comentariile pe baza textelor plamadite impreuna cu pisica olga si cu albinutza...

el: din pacate n-am la indemana citate pe care sa le ofer ca raspuns celui pe care mi l-ai trimis. iti raspund cu propriile-mi cuvinte: n-am un fizic avantajos. e ok, dar nu iesit din medie. si mie, ca altora, mi s-a refuzat apa in multe randuri. n-am murit de sete pana la urma, deşi credeam ca asta se va intampla. uneori nu este suficienta intalnirea dintre un om insetat si un izvor cu apa. omul trebuie sa gaseasca acel izvor care curge pentru el. care-i va potoli setea. si daca nu-l gaseste din prima, trebuie sa aiba rabdare. avem o capacitate de a indura mult mai mare decat banuim.

eu: Lisabona ramane orasul meu preferat... nu zic de carţi (mi-am dat cam multe talente de intelectuala)... vantul ma iubeste... iar aroma ceaiului de vanilie ma inspira... am o umbrela albastra... sandale roşii (nu sunt Dorothy)... foarte multe alunite... simtul mirosului dezvoltat... si destule idei nastrusnice... in clasa a patra i-am spart capul unui coleg cu un echer de lemn... la liceu i-am pus unei colege fenobarbital in coniac (voiam ca unul dintre baietii din gasca sa profite de ea si de inocenta ei pierduta)... la facultate am dezvoltat o pasiune pentru unul dintre profesori (nematerializata, din pacate)... faceam desene abstracte (e prea mult spus, doar niste mazgalituri fara noima)... şi acum....

pisica olga: imi cere drepturi de autor, asa ca le pastrez pentru mine si pentru ea, ca sa ne amuzam cand o sa ne facem amandoua mari...

albinutza: inca mai rade si se minuneaza de ce am fost in stare...

the end

chiajna sports hall...

scaunele sunt verzi, ei sunt imbracati in rosu, ceilalti in alb, iar restul pot alcatui lejer o cutie de acuarele...langa e o parte din gri-ul varsat pe un hanorac al unei adolescente...buze pline, maxilare incarcate de cosuri si gura sloboda...alaturi de ea e rozul imprastiat pe tenisi si pe bluza sport... par brunet...rozul e tacut spre deosebire de gri... catre arbitrii bulgari: "sa va duceti inapoi la castravetii vostri!", catre adeversarii Stelei: "oricum pierdeti, acasa cu voi!!!!", "Frankestein" (pronuntia era una aparte, nici macar n-o pot transcrie fonetic), catre jucatorii Stelei: era un pic mai retinuata, ici colo cate un "bravo!"...

...in spatele meu...erau si acolo cateva culori, dar nu m-am intors sa le culeg, dar am avut parte de vorbele lor

-am picat cu Franta, nasol.

-uite-l pe ioanitoaia.

-ba nu e el, raspunde o alta voce.

-uite-l si pe zmarandescu, n-a venit gigi!

-e bun portaru asta

-bravooo sania!

-sania asta n-a mers deloc! aceeasi voce pe final de partida

-pozitional , se aude din stanaga mea, la o faza in care stelistii scapasera pe contraatac

-mai schimba ma portaru!

in fata mea trei baieti care nu prea oferau material pentru cutia mea de acuarele, doi erau imbracati in negru, doar cel de la mijloc avea pe bluza cateva dungi albastre...nu foarte vorbareti, dar la un moment dat s-au pus pe barfit:

- astia doar ce au dat la gaini si au venit la meci, zicea una dintre non-culori despre vocile din spatele meu.

pe terenul din sala de la Chiajna, steaua s-a calificat in optimile de finala ale cupei cupelor si cian a fost rezerva...era mai frumos in floreasca...si cian juca..

o felie din india...

"daca o atingea, nu putea sa-i vorbeasca, daca o iubea, nu putea sa plece, daca vorbea, nu putea sa asculte, daca lupta, nu putea sa invinga".....................................................................restul e in "Dumnezeul lucrurilor marunte" de Arundhati Roy

teatru absurd...

am aflat in aceasta seara esenta relatiei dintre un barbat si o femeie...daca te uiti adanc in ochii lui inseamna ca ai o relatie, citez: "las ca stiu eu cand vb la telefon si eu trec pe langa tine, tu te uiti in ochii mei si cand ma uit si eu intorci privirea"... relatia a durat patru zile, cel putin asa suna una dintre replicile lui...asadar si prin urmare, eu si andrei am avut o relatie (era doar o gluma)...actul rezumat in randurile de mai sus s-a petrecut in locul acela cu rosu in covoare, la inceput de seara de marti...n-am fost eu actrita, am facut doar parte din corul de rasete...un el o acuza pe ea ca il place, mare crima, ea nu mai putea nega de atata ras...dar era atat de convins ca nu-i puteai strica omului placerea...teatru s-a continuat intr-un alt decor...un pic pe afara, in fata unei cladiri galbene...m-am transformat din personaj de cor in participant la discutie, pe langa mine protagonista si alti doi, care ca si mine fusesera coristi...comedie fara palarie...

rezumat...

"pentru sutele de milioane de oameni morti, iubirea este pur si simplu dorinta carnala, pofta de a poseda un trup strain. pentru ei totul se reduce la un singur lucru: un barbat vede o femeie si ii place. el nu-i cunoaste catusi de putin inima, dar chipul ei, trupul, umbletul, rasul ei il ispitesc. el vrea sa priveasca aceasta femeie, sa fie cu ea, sa o atinga. si se declanseaza astfel boala stiuta sub numele de iubire pamanteana: barbatul izbuteste sa ajunga la acea femeie, ii face daruri, ii face curte, ii jura iubire si ii fagaduieste ca doar doar pe ea o va iubi. ea incepe sa manifeste fata de el interes, apoi simpatie, apoi are impresia ca acela este chiar omul pe care il asteapta. intr-un sfarsit, cei doi se apropie intr-atat, incat sunt pregatiti de asa-zisul act de iubire. dupa ce se inchid in dormitor, se dezbraca si se intind pe pat. barbatul saruta femeia, ii strange sanii, se pravaleste peste ea, isi goleste in ea madularul, fornaie, gafaie. ea geme, la inceput de durere, apoi de dorinta carnala. barbatul isi sloboade samanta in ea. si adorm amandoi asudati pustiiti si sleiti. apoi incep sa traiasca laolalta, zamislesc copii. dorinta carnala ii paraseste treptat. ei se transforma in masinarii: el castiga bani, ea gateste si spala. pot trai in aceasta stare pana ii ajunge moartea. sau pana se indragostesc de alti oameni. se despart si-si amintesc cu dusmanie trecutul. si le jura credinta noilor alesi sau noilor alese. isi intemeiaza o noua familie, nasc alti copii. si devin iarasi niste masinarii. iar boala aceasta se numeste iubire pamanteana."

Vladimir Sorokin -Gheata

terapie...

apa era intr-un borcan de iaurt...proaspata de la robinetul ruginit...pensulei ii lipseau cam 10 fire...alte doua se scuturasera pe mocheta...dupa cinci minute in acvariul din borcan pensula juca rolul unui peste foarte energic...acum era curata si pregatita sa ia caimacul din tubul verde de tempera...poate si un pic din cel de negru...

...cam pe aici ma regaseam, cand...mi-am updatat imaginea mentala pe care o pastram despre cel pe care nu-l vom mai numi niciodata aici...acelasi zambet...aceiasi ochi...si tot langa alta bruneta...

...continuand...

cuvinte nu mai sunt...poate gasim altceva in desaga timpului strecurat pe horn...aceeasi povara...poate data viitoare o gasim sacul gol...am muncit, dar inca nu s-a golit...poate daca dam focul in semineu, timpul nu mai trece atat de repede...si poate nu mai pastreaza sacul negru...

minorul...

avea par blond lasat sa creasca pana peste ureche...cand intorcea capul, buclelele galbene ii straluceau in bezna de la metrou...daca s-ar fi nascut mai devreme, ar fi putut fii unul dintre componentii formatiei hanson (o formatie obscura din tineretea mea, ei bine nu chiar atat de obscura "mmbop")...in cadrul lasat liber de par isi facea loc o fata condimentata cu o ninsoare razleata de cosuri...dar si niste ochi albastri...sa fi tot avut vreo 17 ani....expozitia de arta contemporana minora a fost deschisa doar cinci minute intre unirii si romana...si apoi s-a alaturat multimii care inghitea treptele rulante...oare mai stii cum a fost?...primul pas gresit, primul reusit...reminiscentele unei copilarii blonde...

orbirea...

672 de pagini de portrete atent lucrate...o feerie de carte "Orbirea" si un genial autor, Elias Canetti...un final intocmai pe placul meu...si o analiza psihologica ametitoare... o carte scrisa cand Canetti avea 26 de ani...

"grecii au fost mai putini drepti. ei ii iarta totul elenei, pentru ca este frumoasa. eu, in ce ma priveste tremur totdeauna de revolta cand o gasesc in sparta , vesela aruncand ocheade, ca o catea, la bratul lui Menelaos. ca si cum nu s-a intamplat nimic-zece ani de razboi, cei mai voinici, cei mai frumosi dintre greci cazuti in lupta, Troia arsa pana in temelii, paris, iubitul ei mort-, macar de-ar tacea! caci au trecut ani de atunci, dar ea vorbeste fara sa se sinchiseasca de aceea vreme"...

"o, Homer stie mai multe despre femei decat noi! orbul trebuie sa ne invete pe noi, cei care vedem!"

"nebuni devin tocmai oamenii care nu se gandesc tot timpul la altceva decat numai la ei. dementa este o pedeapsa pentru egoism"

obsesia...

catalina ponor nu este una dintre gimnastele mele preferate, adeseori o numesc "vaca"...oricum visul meu nu trebuia sa se contureze asa...eram acasa si pe ecranul televizorului, care era pe TVR1, se intindea o banda neagra si o imagine a Catalinei...de mentionat ca televizorul nu avea sonor...de aici a inceput povestea...catalina ponor a murit...cauza: a cazut in cap de pe barna...consecinte: mustrari de constiinta, ptr ca am numit-o atata timp "la vaca loca" si regrete de genul "avea doar douazeci de ani", actiuni: telefoane pe la robert stanescu (prietenii, stiu de ce), pe la mariana Bitang, etc. concluzie: promit ca de acum incolo sa n-o mai ponegresc pe catalina...e un vis din ciclul pe care l-am numit "oameni omorati fara voie"...sunt cam la a treia isprava dupa decesul de care am aflat din prosport si dupa cel la care am fost prezenta, intr-o biserica din orasul meu natal...

B&B...

un turn de carti si un scaun intors cu picioarele in sus pe o bordura...o zi incerta si o noapte lunga intr-o luna neincapatoare...o candida si un capcaun inchisi intre zabrele...un creier si un suflet...o inima inexistenta...un stilou in care s-a uscat cerneala...un B insotit de alt B...un copil pe marginea unei prapastii...o floare ofilita si un mormant rece...doi ochi verzi si o aripa de vis...o singuratate imediata rupta de prin cartile albastre...un blond irecuperabil si o printesa de fum...o perdea absenta si un covor fermecat...o poanta ratata si un hohot de ras furat....10 unghii negre...o durere in piept...cateva suvite de par cret...niste lacrimi...o durere in piept eterna...si cam atat...deja e prea mult...

"The" deplasare...

masina bucuresti-focsani-adjud-bacau-iasi soseste la ora 05:30 in fata la mega image...e inca intuneric si frig...pe trotuarul de langa blocuri circul doar eu...mai aproape de masina e o doamna care la 05:30 isi plimba catelul (oare e intreaga la minte? cum sa te trezesti la ora aceasta doar ca sa-ti plimbi potaia? probabil a sacrificat orele de somn pentru a u fi nevoita sa stranga dupa animal la zece...sau poate nu...)...ma urc in masina, de data aceasta cu Alt Sofer...l-am luat si pe acelasi Fotograf... si am zburat spre iasi...am plecat in mijlocul unui scandal sexual de care am aflat pe parcurs...un pic de ceata, cateva vii ne-au sarit in drumul lin pe care l-am intrerupt cu opriri rare la benzinarii colorate...in cei peste 400 de kilometri am facut cunostinta cu lait-motivul acestei deplasari "tortura" prin muzica...dar tortura asta a fost si amuzanta pentru ca Alt Sofer si Fotografu sunt simpatici...e greu sa numeri pana la sapte, dar daca mai sunt si sapte ore si ele de mers cu masina e foarte greu sa le faci sa treaca...si am ajuns la iasi...cei trei incercanti ni s-ar fi putut spune pe la 13:30, cand ne aflam in biroul unui om important...cu mine se invartea camera, Alt Sofer avea pungi enorme sub ochii, iar Fotografu parea ca isi pusese lentile de contact rosii...ne-am mai rostogolit noi prin cladirea alba, unde l-am cunoscut pe omul pe care l-am numit Gura-Imputita...sunt eu sensibila la mirosuri, dar pe asta l-ar fi dibuit si un om fara nas...Gura-Imputita nu incapea pe pe usa decat daca intra cu umarul inainte, jumatate din dinti ii lipseau, o parte din parul cenusiu si nespalat era dat intr-o parte pentru a-i acoperi chelia...problema ca mie si Fotografului ne-a facut poze (recunosc, moment jenant)...ne-am mai ciocnit si de Blonda de la Chisinau in varsta de 47 de ani, avea si ea o problema sesizata de nasul patrunzator...din bluza ei roz adia un vant de transpiratie...dar il trecem cu vederea pentru ca accentul ei era prea convingator, mai vorbea si cu mainile si ne spunea cuvinte in rusa, ca si cum noi eram cunoscatori...m-a luat in brate, iar pe tricoul Altui Sofer a desenat cateva figurine...ne-a mai iesit in cale si Uriasul din Ucraina, o tragatoare...si Matusalem...am innoptat la Bacau dupa indelungi cautari a trei paturi...le-am gasit, scumpe rau, pe factura de la hotel Decebal, sunt trecute cifrele 4, 6 si 0 pentru o camera double si una single...drumurile mele si ale insotitorilor s-au despartit dupa ce am cinat la Casa Grande (papanasi nefacuti, in rest mamaliga mea cu branza a fost delicioasa), revenind la drumuri, ei au plecat de la restaurant cu taxi-ul, eu pe jos...si cam aici se incheie ziua de miercuri 31 octombrie, la ora 22:00 am picat...

ziua de azi mi-am inceput-o conversandu-ma pe la 8:30 cu Fotografu...peste o ora jumatate am plecat la Onesti...40 de kilometri incarcati de frunze in toate culorile toamnei, dar si de serpentine...ei au facut si fotografii, mie imi era prea rau de la atata viteza si serpentine...cand am ajuns, culoarea imi fugise din obraji, piciorele imi tremurau si aveam oarecare senzatii de voma...dar mi-au trecut intre peretii albastrii...pentru cateva momente...raul m-a luat repede in stapanire (dar despre acest lucru in post-ul urmator, chiar merita)...a plouat grav la onesti...si au mai urmat cateva ore de "tortura" muzicala...la urmatoarea ma duc "soloooooooooo", nici chiar asa...de la iasi, aceasta este a new entry direct pe locul doi in topul absurdului amuzant, dupa cea de la piatra arsa...

negru de nu-ma-uita...

miros vetust de iarmaroc si un pic de ploaie la soroc...copil brunet biciuit in mijlocul bataturii denivelate...sub sopron sapa astepta in zadar sa strice palmele feciorelnice...pisicile obeze cautau prin ograda teracota salvatoare...in curtea aceasta nu cresteau vaci, ci doar gaini si copii...noroi ravasit de papucii de casa stricati, nu de gumarii agatati la uscat pe sarma ruginita...caisii tineri au inceput sa imbatraneasca, frunzele nu-i mai asculta ca vara...o parte din pamant si-a schimbat look-ul, de la negrul spalacit si tare, acum vopseaua e mai inchisa si el mai rascolit...copilul isi sterge lacrimile de pe obraji, acolo unde pamantul lasa urme adanci...ochii lui caprui s-au obisnuit cu peisajul pe care-l absorb atunci cand spatele este impodobit cu semne rosii de bici...un perete albastru pe care scrie "anilatac"...acoperisul de tigla al vecinului...poate si cainele care isi trage pleoapele peste ochii din sticla atunci cand urechile fine receptioneaza un sunet mai ascutit... de aceea copilul nu tipa cand e momentul pedepsei...azi a fost un cos de struguri rasturnat...ieri un ou strivit in cuibar...alaltaieri o matura rupta...si maine va fi ceva...e singur pe prispa...amintirea comediei ii indulceste laptele din strachina lui preferata...ploaia spala dalele care duc spre curtea gainilor adunate in curnic..."ploaie, multumesc!"...ar fi vrut sa sopteasca, dar stie de la tatal lui ca ploaia nu are urechi...

plimbare in trecut...

caruselul s-a oprit in acelasi punct...e ca acum ceva timp...aceeasi problema...am obosit sa mai scriu despre povestea aceasta, asa ca o sa dau un copy/paste dintr-un text pe care l-am scris candva, partea legata de inchipuire, cea legata de zburator chiar nu-si mai gaseste locul...
... pe piata a aparut o varianta mult mai avansata de vitamine. Tot din categoria celor care incep cu C. problema e ca eu nu le vreau, dar cineva s-a oferit sa mi le cumpere si a inceput sa-mi administreze doze mici aproape in fiecare zi. nici eu nu le voiam, nici ele nu doreau sa se topeasca in secretiile mele gastrice, dar doctorul, care mi le prescrie, se incapatana sa mi le indese pe gat. ar trebui sa aiba grija, pentru ca din razbunare au iesit intotdeauna lucruri urate...
cenzura si-a facut si ea treaba...ce urmeaza nu mai are legatura cu nimic si nimeni, din pacate va tulbura din nou apele linistite zarite la orizont...

o fata, trei baieti, zero posibilitati...

o seara de toamna. ca oricare alta intrase pe usa ei, printre griji, dorinta de afirmare si un pic de teama. trecusera cateva luni de cand incepuse sa schimbe mijloacele de transport pentru o gura de aer incarcata de nicotina. si s-a ivit inserarea aceea. s-a simtit in centrul atentiei, asa cum avea sa scrie in agenda ei visinie. Si F, si D, si O, totii ochi si toate urechile indreptate inspre ea. (de precizat ca F, D si O erau de gen masculin, numarul singular, cazul irecuperabili). F avea atunci o relatie si legaturile nu era atat de stranse. acum are o alta relatie, mult mai sigura si cu mai multe juraminte. pe O il cam placea, dar era doar pentru ca e imposibil sa nu te implici cand vine vorba despre O. acum e departe si aproape nu mai vobesc. despre D nu stia foarte multe, doar ca avea ochii verzi. acum si el e departe, dar mai schimba cuvinte, fie si ele prin fire.si mai are si un mic miracol acasa. dupa prezentarea genericului, episodul vechi de acum doi ani incepe sa se deruleze. unde-s trei ea vorbeste despre al patrulea, "marea iubire din aceea vreme", acum el a devenit "mica iubire", alta poveste mai palpitanta e pentru deschiderea de pagina.

un simplu moment de flash-back si revenim la scena de acum aproape 720 de zile. in incinta barului era intuneric. au fost atenti cu ea. la bauturi a fost simplu, ei bere, ea ciocolata calda. a ascultat, pentru ca ei aveau avans de socializare. e greu sa mai tina minte gesturi, mirosuri, nici unul dintre ei nu a fost inregimentat in categoria "zburatorilor", ci in cea a oamenilor pe umarul carora sa arunci mascat neplacerile vietii.

dar ce i-a ramas din seara aceea de toamna este ca a ajuns acasa si s-a uitat in oglinda, dupa foarte mult timp in fata ei era o persoana frumoasa. mai rau ca acel moment e aproape unic. un patrulater benefic care s-a destramat, la fel si frumusetea ei inchipuita. nu a fost mult spectacol in episodul care tocmai s-a incheiat in adapatarea mea. e momentul sa aflam ce se va intampla saptamana viitoare. din nou un patrulater in viata ei, dar de data aceasta cu speranta ca din triunghiul masculin unul dintre laturi sa aiba potentialul unui "zburator".

C e glumet, dar unele apropouri merg prea departe. e si mult flirt nevinovat, dar ei ii place sa se gandeasca mai intai la el pentru ca are cele mai putine sanse sa devina zburator, din motive de apropiata cununie cu o sirena. I e doar o aparitie placuta, dar fara prea multe legaturi cu ea. e doar o aparitie. sanse minime si la el. P e frumos si are niste ochii dedicati din cand in cand ei. nici la el cotele la casa de pariuri nu sunt mici. si P detine in casa o planta. triunghiul acesta nu mai e la fel de spectaculos ca primul, dar cu siguranta eu voi sta in fata televizorului cu punga de popcorn in brate si voi urmari dezvoltarea actiunii. ar fi si pacat sa nu vad finalul si acestui episod. nu-l pierdeti...

glumesti?

"ai ocazia sa vezi cat sunt de bun"...prietene, ne jucam sau vorbim serios ca pe mine m-ai confuzat rau...prefer sa ai grija de tine!

din manejul spaniol

"cum sa descrii furtunile din inima unei femei, ravasita de dezamagirile primei pasiuni?... in dragoste, doar prima rana conteaza. apoi?...viata ii da lovitura de gratie celui ranit, care moare evocand prima imagine a fericirii si a nenorocirii sale. in urma unor astfel de rani nu-ti revii. ele golesc o fiinta de sangele ei, lasand-o fara puteri si fara speranta. desigur, intervine uitarea. dar uitarea nu este decat un minuscul strat de praf, care opreste hemoragia sufletului, fara sa cicatrizeze rana. NU UITAM NICIODATA NIMIC. PE NIMENI. cei batrani despre care se spune ca dau in mintea copiilor, stiu asta. la fel si cei aflati in agonie, care-si revad intreaga existenta derulandu-se prin fata lor intr-o suita tragica de amintiri ingropate"

"nu stia ca niciodata nu se moare nici din dragoste, nici de rusine, nici chiar de durere"

Michel Del Castillo

la medias...

azi a fost soare...

27 septembrie 2007

Rossa, nume de local ce ar putea ascunde identitatea unei femei bogate care isi traieste visul la batranete...era doar o ironie pentru turista ametita cu geanta albastra si rucsac portocaliu...ea s-a oprit aici tocmai pentru a ucide o parte din ea...un final special...

terasa "La Rossa" are mese si scaune maro...oameni sunt cat sa umple jumatate din locul ...florile albe si mov ar putea fi azalee, dar ele sunt imbatranite de vara...mesele murdare, nedemne de un nume atat de misterios...cafeaua e amara, nici laptele nu o mai imblanzeste...paharul de pe suprafata maro s-a pricopsit cu doua bucati de lamaie, dar si el are un defect, e murdar, noroc cu apa tonica din el, l-a mai curatat...farfuria in care e tolanita o pizza e rosie, la fel si ceasca pe care scrie "la Rossa" dulce...un copil colorat nu ma lasa sa inghit bucatele cu branza...i-am spulberat o felie, ca sa am pace...scriu, citesc, ma gandesc la lucruri frumoase si ofilite...intre timp soarele a palit, norii s-au strans, am mai cumparat o carte si m-am asezat pe banca visinie din Parcul Central...in dreapta mea felinare si cativa medieseni...in stanga turnul cu ceas intepenit la 5.25...in fata alti localnici, care isi consuma idilele adolecentine...florile inca mai traiesc in ghivecele maro, pe cand iarba a fost lasata sa creasca in voie...vantul incearca sa-mi inchida agenda blestemata sa suporte unele randuri siropoase... a fost ultima zi cu cel pe care nu-l mai mentionam vreodata, de aceea mi-am permis acele siropuri...cand trenul isi va striga plecarea totul se va raspandi...viata mea isi va continua plimbarea singura...

...dupa aproape o ora...in gara la Medias...

...trenul e de vina ca am amanat stergerea unor amintiri...intamplare de intarziere cu 45 de minute...am terminat "Manejul spaniol"...cel pe care nu-l vom mai metiona a ramas in Mediasul lui natal alaturi de florile batrane, pizza mirositoare, de cafeaua amara, de casele colorate, de parcul prea verde, de puzderia de musculite, de praf si de ceasul intepenit...

fara formula de despartire (cineva,inaintea mea, a facut asta deja)...

P.S adaugat acum. ma tin de promisiuni.

pe sine...

bucuresti-sibiu-medias-bucuresti...nu incerc un jurnal de calatorie...doar imi amintesc de cateva senzatii si stari care m-au izbit in patru zile de zbor...inconfort-am plecat la sibiu cu un tren "sageata albastra" si am nimerit intre trei doamne un pic mai plinute, m-am contorsionat ca niciodata, am aruncat picioare peste sprijinatoarele de lemn, dar doar pana la brasov... dorinta- exemplar masculin cu buze carnoase, par asezat cu cumpana, ochelari de soare, ochi albastrii, tricou gri, blugi croiti pe el, dar si verigheta pe deget, dar doar pana la brasov...curiozitate-apus dupa curcubeu si inserare numarata pe geam si cartea inceputa la bucuresti "manejul spaniol", dar doar pana la sibiu...bucurie-revederea laurei...betia-nu la propriu, in toata aventura pot mentiona doua frappe-uri cu alcool si un pahar de vin...isterie-era de la atata ras, sergiu ramane un personaj...veselie-cele patru colege de apartament ale laurei sunt adevarate fantani de inspiratie...ameteala-cand am urcat in Turnul Sfatului si am privit Sibiul...angoasa-am nimerit de doua ori in trei zile cu acelasi sofer religios de taxi...un pic de tristete-cand ma plimbam singura pe strazile mediasului...durere - in clipele sagetilor in inima...determinare-cand m-am decis sa nu mai trag fum si pe el in piept...placere-pe banca din parcul central al mediasului cu agenda pe brate si pixul verde, expirand cuvinte...intr-o zi cu soare o sa transcriu cuvintele imprastiate in aceea zi de 27 septembrie 2007... liniste-dar doar pana la bucuresti...

las fufas...

tot ce urmeaza e intr-un fel ciudat produsul imaginatiei mele si al existentei unor tipe...

le-am zarit prima oara stand la coada in fata usii oficialilor ATP de la BCR Open...era intuneric si rasetele lor ar fi vrut sa lumineze fata unui om...hmmm...ciudat mod de a petrece serile de saptamana trecuta..."in sfarsit, ne intalnim", zise calul blond ce purta o sapca pentru a-si acoperi cosurile proeminte...in spatele ei, o furnica bruneta cu urme de varsat de vant pe fata, sau poate erau tot cosuri...eu treceam intamplator pe acolo...a doua zi, pe un soare izbitor si imbracat in camasa rosie, blonda patrata murmura cuvinte printre rasete si incerca sa-i atraga atentia unui domn inalt cu ochelari, din pacate era acelasi din seara precedenta...din nou eu treceam intamplator pe acolo...in aceeasi zi, dar un pic mai incolo am nimerit cu cele doua fufe in loja din fata arbitrului...aveau un aparat de fotografiat si nu mai conteau sa apese pe butonul rosu..."se uita la noi", ziceau ele (be)hahaind...n-as vrea sa li se prabuseasca inca un mit, dar omul era acolo sa urmareasca mingi, sa tina scorul si poate sa se uite in pauza dupa fete frumoase, repet frumoase...si eu eram acolo din intamplare, desigur...

sweet september...

de trei ani astept luna septembrie pentru tenis...de doi ani septembrie a insemnat nimic la prima vedere, dar nu mai e timpul sa caut in cenusa farame de foi scrise...de trei ani tenisul are si fata unui arbitru...de un an inseamna si cuvinte adunate timp de cateva ore...dorinta revederii...e o dunga rosie pe fondul negru...dar in 2007 nu am avut timp pentru astfel de placeri...l-am asteptat, dar ca de obicei cand iti doresti ceva nu se intampla...o tresarire de orgoliu si m-am intors la ale mele: conferinta de presa, poate si texte...in drum spre meciul demonstrativ s-a intamplat...ne-am revazut...unii ar crede ca-s plecata, dar pe mine ma ridica bucuriile mici...doua vorbe, un zambet, o fluturare de par si gata..."nice too se you again"...ura si la navratilova-seles...ar mai trebuie adaugate si cele doua fufe (dar merita un post separat)...si fotografiile (realizatori: oameni importanti)...si am mai consemnat un episod din seria aceea fara nume...

mangaieri...

mana unui el oarecare imi atinse obrazul un pic bronzat...o mangaiere atat de fina si lipsita de intentii...un gest spontan de prietenie...iti multumesc dragul meu pentru alinarea nocturna...doar simpatie...ne simtim bine in putinele clipe petrecute impreuna...ai fost ceaiul meu de vanilie pe ziua de azi dupa gerul de ieri...si te-am lasat sa-mi mangai si parul, nu fac aceasta concesie foarte des...pe umarul tau mi-as sprijini capul, dar am lasa loc de interpretari si intre noi nu e loc de asa ceva...

intrebari scurte...

ce ramane in urma?...totul se duce impreuna cu soarele spre pesteri...intamplari, reactii...oamenii mai pot aduce un strop de roua pe o frunza moarta de toamna....dar viata ei s-a incheiat, ce rost mai au pomenile divine?....ce rost mai au plimbarile eterne pe deasupra betonului?...tigarile cu gust de menta?...ambitiile ereditare?....si covorul rosu, ce rost mai are?...

verighete-violete(II)...

miroase a iarna in bucuresti....vantul e aspru si dulce in acelasi timp...nu mai pot sa-mi fie dor de ceva ce n-am avut in nici un fragment literar...fara cuvinte lenese...asa se intampla cand iti dai drumul la vale din varful cel mai inalt...te ranesti, dar daca ai noroc poti ajunge la poale in viata...soarta...ce bine ar fi sa fie ea de vina in fiecare zi...mai sunt si altii pe planeta...la cativa mii de kilometri, intr-o camera de hotel in care telefonul suna insistent...el ridica receptorul si afla imediat cu cine se converseaza...dar o lasa pe micuta buburuza sa-si duca pana la capat discursul...ii atinge aripile cu un betisor glumet si seducator..."cu mine nu vreti sa vorbiti domnisoara?...as avea multe de spus, dar nu pot..."domnul X?", intreaba buburuza..."da chiar el"...dar vreau sa schimb interlocutorul cat mai repede pentru ca nu am intrebari scrise pe foaie pentru el...poate alta data...mai incerc...o sa sune ocupat...

urmare...

mi-as fi dorit ca miruna sa nu fie atat de frumoasa...sa nu fie desteapta...si sa nu-l iubeasca atat de mult pe el....ma rog mi-as fi dorit sa nu existe miruna in viata lui...dar oricare ar fi fost prenumele ei, andreea, oana, adina, sabina, corina, luminita, laura, malvina, madalina, silvia n-as putea concura cu nimeni pe lume...sunt un ciob nimerit intr-o fabrica de sticla, unde defectele sunt taxate...noaptea imi e mai dusmanca acum decat mi-a fost dupa copilaria aceea...atunci am dormit...am plans in taverna zilei, la masa soarelui...dar luna e de gen feminin si-si cheama vestalele pentru un ospat la lumina lumanarilor...mi-as fi dorit sa nu fie ea cea care l-a tinut in brate in momentele de adanca tristete din mai...i-as fi baut lacrimile...ce n-as i dat sa primesc eu mail-ul acela din amurgul lunii august...\in schimb stau in fata usii deschise catre cer cu eternul meu ceai de vanilie si cu tigarile alaturi...mi-ar placea s-o intalnesc pe miruna la o cafea...dar ar urma alte nopti de creta....de ce a trebuit sa aud prenumele ei in aceea seara in care ne intoceam de la hochei?...de ce am cautat-o?...ca sa am motive acum sa plang si sa ma gandesc la distantela dintre sus si jos....miruna, draga mea o sa-ti primesti cererea in casatorie, in timp ce eu voi fi undeva intr-un colt de hruba mancand ierburi amare si bind din elixirul amintirilor...e un timp cand peste toate treci....la mine inca n-a sosit...si mi-as mai fi dorit...

doar ploaie din ochi...

detectiv...am descoperit randuri care m-au doborat...

(25 august)...Somehow I feel English is limiting me. I wish I could write in Romanian, although I'm afraid it could be a disaster(..) C has a great talent, too bad he is not using it. I made me even more frustrated I couldn't write.
(7 august)...He arrived safely home, I received an email in the morning. All day long, I read that email, almost memorized it, I read every word and missed him. I just miss him, that's all. And now it's not the worst part of it all, I guess in a month I'll really feel he's missing.
(3 august)...There are only three days left. How can I concentrate everything I feel in 3 days? How can I feel anything while packing and managing stuff? How can I imagine my life from now on?
(22 iunie) you know there are lots of books about "how to": how to quit smoking, how to write a wonderful book, how to have a great body shape, how to fuck your brains out.... I think I'll be needing a book about how-to-live-my-life-alone-for-one-year. I guess it's the first time it happens for such a long time. I'm glad for him, I'm just happy he gets to study there but I can't stop wondering "what about me?". I cannot figure my life right now.
sunt randurile mirunei...nu mai am nimic de adaugat...

septembrie...

mi-e frig si e septembrie....e luna aceea in care...era inainte de Rosenborg...si trag pe mine hanoracul portocaliu...masa la care nu s-au rostit nume...si pantalonii de pijama...soare bland... si tremur...minge lipita de racheta....si sosetele albe...expresii de genul "e chiar bun..."...seriale de vise la Deva...si nu-mi mai aduc aminte de altceva...mi s-a facut un dor nebun...si derulam inainte timpul pana in martie...oriunde ai fi sper ca ti-e bine (tot de la taxi citire)...am inceput sa scriu...nelipsitul ceai de vanilie...dar n-o luam de la capat...raman in acelasi punct fix...tu numai tu (citez doar clasicii)....nu e logica...doar absenta prelungita...urmari ale unei priviri din septembrie...ale unei intalniri in bratele zgurii de septmbrie...ale unei nebunii de mai putin de doi ani in care doar de doua ori a fost septembrie...dar in 2006 deja trimiteam mesaje care le prevesteau pe cele din iunie...si nu mai am cuvintele din iunie sa-mi tina de cald in acest septembrie prafuit...poate doar acel "roxana" grav din iulie in loc de "adio".... si in februarie o sa fie frig...dar ca in fiecare februarie pe 27 o sa fie ziua ta...a mea e pe 12, ianuarie de data aceasta...au trecut cateva anotimpuri din acel septembrie...nu ne-au schimbat definitiv...daca ne-am reintilni in acest septembrie n-am avea ploi comune, nici soare martor, nici ninsoare albastra, nici lapovita in maini, nici furtuna inimoasa, nici macar bucurie in ochi...

posturi ocupate si un pic de vin...

nu mai cad in plasa asemenea unui copil-peste... n-o sa alerg dupa inlocuitori care nu se ridica la nivelul originalului... vreau doar sa spun stop... sa opresc cascada de priviri si de ganduri...sa pot sa storc mustul din strugurii la care ajung, dar in podgoria limitata de niste pereti... viile nu mai produc... in concluzie nici eu nu mai am ce boabe sa adun... recolta din ultimii doi ani promitea...mustul a fost dulce... un pic cam tulbure, dar gustul a meritat toate orele investite in el... nu era pentru export, doar de savurat in noptile tarzii sub clar de luna pe o veranda aerisita de vant si invaluita intr-un sal rosu... cu inima speranda am turnat lichidul sangeriu in damigenele transparente... incepuse fermentarea... fara coloranti, fara substante care sa-i schimbe gustul... fermentarea era in toi... cand... totul a devenit galbui... zeci de litri de rosu se transformasera in otet amar... degeaba privesc paharele inca nespalate si caut sa scurg acele picaturi diforme din carafe sparte... timpul a trecut si totul e uscat... via n-a ruginit, doar ca e in vacanta...nu mai vrea sa se incarce de poveri rotunde... nici de muncitori obezi sau femei usuratice... s-a saturat de zgomotele lor organice... de amputari surde... nu-si mai doreste lacrimi in urma lor... linistea si-o doreste, dar nu va fi posibil, doar e o vie latina si se va aprinde din nou de struguri... parca a zarit un muncitor mai dragut si ar vrea sa-l lase sa-i mangaie frunzele... se cunoaste ca proprietarul podgoriei e femeie...a inceput si ea sa guste astfel de nuante...si via medita...eu ca detinator al actului de proprietate ce ar trebui sa-i fac?... doar sa recunosc ca mi-e dor de recolta trecuta...de veselia sclavilor... si de gustul mustului nocturn savurat pe veranda de la etajul X...

ganduri de om matur...

uneori cand viata nu te inspira...visurile sunt solutia...de aproape o saptamana lenevesc si extrag personaje pe care le trec prin vopseaua colorata stransa din fantana imaginatiei...dar numai in fapt de seara...atunci cand inchid ochii...nu e nou procedeul...dar acum e mare seceta de intamplari cat de cat reale...nu mai am despre ce sa povestesc...gresita abordare...daca el nu mai e, mi se parea ca nimic nu e...ei bine, sunt eu cu toata rutina pe care uneori o indragesc, iar alteori scuip pe mormantul ei...nu mai produc spectacol nici pentru mine...mai intervin momente de despartire partiala, cand opresti lacrimi pentru ca altcineva plange mai rau decat tine...nu e un moment liric, cand oamenii carora chiar le-a pasat se muta in acelasi oras, dar la 50 de kilometri distanta...o margareta...

lucruri simple...

era sambata dimineata... eu intr-o casa straina ingrijind un mic terorist care innebuneste cand imi vede degetele de la picoare...macar de i-ar fi placut gleznele...dormisem patru ore pentru ca alb-negrul e matinal si eu insomniaca...ziua a inceput pentru noi la 8:30....aveam nevoie urgenta de o cafea...nu putea fi decat un caffe latte cumparat din Gara de Nord...de ce atatea detalii?....tocmai pentru ca mi-as dori sa retraiesc cateva ore din aceea dimineata...cafea si ziarul codimentate cu aer conditionat, afara deja crapau pietrele de cald...am redescoperit placerea de a citi ziarul, oricum nu era unul oarecare, dilema veche (nu-mi dau aere de intelectuala, oricum nu sunt)....mi-as dori sa-mi pot petrece fiecare dimineata asa (pentru propietara micutului, mai incolo ne-am jucat, n-am fost o dadaca neglijenta si neatenta)...

duminica spre pranz imi fluturam bluza visurilor mele pe treptele de la statia de metrou Unirea...deasupra pietrele crapau din nou din cauza caldurii...revenind in subteran...oare unde vreau sa ajung?....la momentul in care metroul se arata in statie...ca de obicei am reusit sa ma plasez in fata unei usi si prin geamul ei am zarit un baiat foarte slab si cu o fata....important e ca am crezut ca era Andrei...daca pana atunci nu transpirasem si nu mi se parea cald...in cele cinci secunde necesare unei priviri mai atente temperaturile in zona mea crescusera, iar indicele de confort termic depasise limitele normale...nu era el, ar fi fost imposibil...asa ca...atentie!!!!....se deschid usile...

de dupa salcii...

si mi-au rupt frunzele...o pereche de copii hidosi...si n-or sa ma mai mute in gradina botanica...nu o sa-si mai scrijeleasca amorezii numele pe coaja mea inca tanara...si eram o mandrie de copac cand am intrat in curtea lor...si credeam ca o sa cresc si mai mare si o sa am cea mai mare coroana din satul global...si ma oglindeam intr-un lac artifcial...si-mi era bine... pe malul celalalt un alt copac pretindea ca-mi trimite bezele...si eu ma inroseam si ii trimiteam email-uri provocatoare...el s-a mutat in gradina botanica si eu am ramas despuiat prada imaginii din lac...mi-as smulge parul din cap, dar am uitat ca am fost tuns la zero de acei copii...stiu ca in oricare din zilele urmatoare vor reveni sa-mi scoata radacinile...asa imi trebuie daca am refuzat puterile magice oferite de monstrul mlastinii, care se indragostise de mine...cinstit si integru...si le-am oferit creanga mea pentru as intinde leaganul (scranciobul/hinta)...au crecut mari si dupa radacini or sa aduca si drujba....dar prefer sa ajung cenusa si rumegus decat ca acei copii mari...

featuring taxi...

*randurile urmatoare sunt pornite de la trei piese ale trupei Taxi..."Dragostea ca o pereche de pantofi"..."Si te vad in toate femeile"..."Cineva, inaintea ta"....adaptate si reorchestrate de mine...

draga viitor "el" sau viitor "tu",

n-ai cum sa ma ranesti...cineva a facut asta deja inaintea ta...nu indraznesc sa scriu si versul "dar ai putea sa ma iubesti"...dar n-ai cum sa taci cateva saptamani dupa o cafea cu lapte...cineva a facut asta deja inaintea ta...si n-ai cum sa te prefaci ca nu exist...n-ai cum sa vorbesti la telefon cu miruna in fata mea...cineva a facut asta deja inaintea ta...n-ai cum sa-mi povestesti despre tine si apoi sa te prefaci ca noi doi n-am avut nimic in comun...cineva, inaintea ta era expert in asa ceva...n-ai cum sa pleci peste ocean...cineva a facut asta deja inaintea ta...n-ai cum sa te desparti de mine fara sa-mi spui "la revedere!" sau macar "adio"...cineva a facut asta deja inaintea ta...n-ai cum sa te joci cu viata mea...cineva inaintea ta era expert in asa ceva...asa ca n-ai cum...dar ai putea...

draga fost "el" sau fost "tu",

doar atat...daca nu ai avut nevoie de dragostea mea nu trebuia s-o arunci...nu trebuia s-o arunci chiar asa...te-ai impiedicat si n-ai stiut ce sa faci cu ea...mai bine o asezai undeva...poate o gasea cineva si avea nevoie de ea...daca nu...nu...

procese de constiinta:

si te caut in toti barbatii pe care cateodata ii intalnesc...si te vreau in toti barbatii pe care uneori ii doresc...si te vad in toti barbatii pe care am impresia ca ii iubesc...inca mai gresesc...si te gasesc in toate cantecele pe care le ascult...si in cartile rafoite...si in visele nocturne...dar duc o viata normala...imi beau cafeaua...ma plimb seara pe strazi...poate la tine ma gandesc...si te...inca mai...

*azi n-a curs apa la etajul noua, asa ca a trebuit sa beau sucul de visine fara sa-l diluez...acum imi iese prin piele si prin cuvinte zaharul...se mai intampla...

fara busola...

parcurg un drum simplificat pe urmele lui Pizarro, dar mai ales imi plac urmele acvatice ale lui Cortes...de acolo mai e putin pana la tine...radierele timpului isi fac constiincios datoria...incep sa uit detalii, posturi, cuvinte...obsesia e direct proportionala cu numarul kilometrilor parcursi in etapele cumulate din Turul Frantei...corabia pusa in miscare de sclavii amintirilor sta pe loc...nu-si gaseste inca un alt port in care sa acosteze si sa arunce in ocean promisiunile solemne facute reginei singuratatii...prin hublou nu se vede insula placerilor interzise...comorile ar trebui sa ramana in locul in care au devenit comori, nu sa-si mute rezidenta atunci cand orologiul le indica ora fixa...pamantul e mai roditor, dar pentru conquistadoarea franta acum comoara e intagibila si de negasit oricate atlase cu harti scolare si-ar achizitiona...nu sunt decat culori conventionale si indicatii gresite menite sa intinda rufele pe sarma...in sticla ce i-a sosit pe nisipul negru nu e nici un mesaj...probabil oamenii de dincolo de pe taramurile explorate candva au uitat ca mai exista furnicile insistente...apa oricum le-a inecat la prima furtuna celulara...o sa trimit inapoi sticla incolora, dar va contine cateva sute de pagini..."nu mi-e bine" ar fi una dintre propozitiile zgariate cu unghia pe hartia devenita acum piatra de hotar...si poate si copia unei papagalite, tu oricum te-ai bucura mai mult sa vezi pasarea, decat o epistola anosta...schita unui testament parafat intr-un amurg amorf...o picatura din lacrima prinsa intr-o suvita arsa de soarele unei tari indepartate...miros de vanilie cules la rasarit...dar sticla s-a spart in momentul ce va veni, dar cum viitor n-am, nici clipa imprastierii n-o s-o prind...in cocncluzie, nu astepta pe malul oceanului...de la mine nu mai vine nici un pachet de cuvinte...ma intorc a Cortes...

creioane...

maine plec la paris fara tine...au trecut cateva sute de zile de cand ne intalneam la marseille, sau era tot paris?...oricum nu mai conteaza cert e ca ne-am gasit si apoi s-a lasat cu cafea, dar fara tigari...in clipa de fata ploua si pe langa tine mi-am adus aminte de fila aceea din cartea de colorat...era o imagine cu doi oameni creata tot de ploaie, pe atunci aveam curaj si mai multa tragere de inima ca sa-ti scriu prenumele prin lume...am luat creionul maro si mi-am colorat pielea, cel verde pentru maioul pe care il purtam...negru mi-era parul, la fel ca si acum, doar era o carte de colorat inspirata din realitatea inventata...veranda casei n-am stricat-o, am lasat doar un contur...am ales cana pe care am albastrit-o...si era ceai, abia azi mi-am dat seama ca era de vanilie (recomandat fostului tau coleg de apartament)...cand a trebuit sa ma ocup si de tine, creioanele s-au tocit, ascutitoarea a fugit, asa ca ai ramas necolorat...si cam atata...multumesc matei blonde pentru versurile din prezent, care m-au facut sa-mi dau seama ca nu regret nimic din ce am facut, chiar daca am 23 de ani si am actionat ca la 17..."Stiu de pe-acum ceasul acela in care voi scotoci dupa tine, prin zece sertare, ca sa-i pot spune cuiva cat de mult am iubit in tineretile mele. Multe scrisori voi avea, si fotografii, teancuri de mimici, gesturi strivite de vii, si, printre ele. mainile mele fosni-vor searbad ca frunzele vechi. Dar am sa spun, am sa spun cum zambeai langa mine buzelor mele de-atunci, dulci si veline, si cum stiam ca vom fi impreuna mereu, vesnic (sau pana la moarte). Si am sa spun ca aveai cate-un profil, care-si pierdea in lumina hotarul fragil, ochii pestriti ca doua gaze imense, prinse in ploaia de-april. O sa ma laude-acela, fara-ndoiala. "Da, ai trait o frumoasa iubire de gala..." Eu voi inchide sertarele. Stiu de pe-acum ceasul in care..."...nu vom mai merge impreuna nici la paris, nici la marseille...

cercel...

ii lipseau din urechi de multa vreme...ii schimba in functie de haine...din doi a ramas doar unul intr-un moment suspendat din timp, si nu pentru ca era chic, ci pentru ca niciodata nu putea avea parte de ce insemna cifra doi..asadar ramasese intr-unul si i-ar fi placut sa intalneasca o alta persoana care avea la fel...si l-a gasit, dar nu se potriveau...modelele erau diferite...daca nu se asortau nu puteau iesi asa pe strada...mai grav a fost cand cercelul din urechea ei s-a indragostit de cerceul din urechea lui....asa suna inceputul unei povestiri pe care imi doream s-o scriu...azi 22 august nu mai stiu cum sa duc firul narativ mai departe...poate fata cu cercel inexistent l-a pierdut pe el...si ce-i cu asta?... o alta drama inchipuita...un final banal si alte clisee din lumea artistica...am pierdut un lucru esential....gura ta de oxigen...ochii-crema de zahar ars...nasul pe sus...obrajii supti de vant...parul mereu tuns regulamentar...si cercelul tau...mainile de pictor modern...bustul dezvelit...picioarele colorate...dar cel mai mult imi lipsesc discutille acelea intamplatatoare, furate intr-un dos de camera...si nelinistea din suflet, acum e atata liniste acolo incat aud apa curgand... nu mai e nimic... dar cand a fost ceva?

mic-dejun de amintiri...

era randul lui sa se trezeasca primul...intr-o relatie fara reguli, dar aprinsa de imaginatie....florile din perna isi pierdusera mirosul, nu s-au ofilit doar ca noaptea anterioara furase toate simturile...ochii lui caprui au zarit inatai o fata ce vorbea despre liniste...cutele asternuturilor primeau razele strecurate ale soarelui de-abia nascut...perdeaua mov se unduia in ritmul vantului adormit...copacul din camera era insetat...cartea de pe noptiera avea pagina a douasprezecea indoita...veioza de langa ar fi avut ceva de spus, dar nu isi dorea sa strice echilibrul lustrei cu trei picioare...oglinda uitase la ce a fost martora, poate doar patul mai suferea...intr-o astfel de atmosfera el cobori pe covorul liliachiu...ce noroc ca nu suporta papucii...culoarea inchisa era ca o terapie pentru talpile desculte...si ea dormea...acum continuarea ar fi la fel de siropoasa...stropita cu suc de portocale, cu paine uscata si atat de multa cafea incat sa umple o ora dintr-o dimineata trucata...aprinse o tigara...oualele fierbeau in ibricul preistoric, era cadou de la bunica...cutia de lapte ajunsese singura pe masa ovala, dar ceralele inca erau in debara...mai puteau astepta pret de o tigara...cafeaua era gata, numai ea nu se trezea...se visase din nou acasa, dar nu mai era cazul, azi era prima zi din restul celor doi ani departe de munti...era singur intr-o camera fara cortine...ea nu era, dormea in alta tara...

...in alt colt de oras, o alta ea isi incepea ziua visand la el, care isi astepta in vis adormita...perdeaua neagra stationa...oglinda nu avea...veioza nici atat, doar o carte cu pagina a douasprezecea indoita...biblioteca nu spunea povesti, doar cearsaful ar fi putut lega ceva despre agitatia unui trup gol pe care l-a protejat de racoarea noptii adevarate... pe lada acoperita de flori au venit o cana cu ceai de vanilie si cateva triunghiuri de branza dulce...ea era in compania diminetii si a catelului ce sprijinea geamul...fumul de la tigara celeilalte ea s-a intalnit cu fumul lui si au hotarat sa plamdeasca plozi in liniste...era pana la urma dimineata tuturor traita pe continente diferite in momente nesincronizate...

iubesc...

iubesc un om pe care n-o sa-l cunosc..o fiinta aflata la cateva sute de leghe...departe...il iubesc asa cum stiu eu...mai schiop...nu mai tin minte prima intalnire, a fost acum un an, sau poate doi...dar stiu ca de la primele cuvinte mi-am dat seama ca e o dragoste eterna, nemacinata de timp sau de distanta...sentimente oarbe m-au convins ca el e alesul...si am continuat cu o istorie in orasul meu preferat pe care l-am murdarit mentionandu-l si in alte discutii, Lisabona, iarta-ma!...fara a fi gelos mi l-a prezentat pe Ricardo Reis...si dragostea mea inflorea...am uitat de toate numele care mi-au tinut companie in pat de-a lungul noptilor insirate in anotimpuri...m-a plimbat cu pluta de piatra pana in pestera ce inainte i-a apartinut lui Platon...am avut si pauze, dar n-am incetat sa astept urmatoarea intalnire pentru ca pentru el as putea citi evanghelia..."ochii care nu se vad se uita"...nu si in cazul meu...sunt aici sa-l iubesc pana la ultima suflare, pana cand intermitentele mortii vor fi maculatura...spunea ca memoria este dramaturgul vietii si ca pune in scena si deseneaza cate un costum pentru fiecare dintre persoanele cunoscute...distanta dintre ce a fost o persoana si ce ne amintim despre ea este literatura...in alta seara mi-a murmurat ca el nu traieste in trecut, ci ca este plamadit din el...m-a asigurat ca singurul lucru care exista este trecutul, prezentul nu este, iar viitorul nu stim daca va exista...si a incercat sa-mi demonstreze teoria...cand rostesc "Acesta este prezentul" totul este deja trecut...ne potrivim atat de bine...ma agat in fiecare zi de trecutul intunecat metamorfozat in cuvinte consecutive, pentru ca ar fi prea mult sa le numesc literatura, cu asta se ocupa el, poate si eu intr-un viitor care oricum nu stiu daca va exista...si mai crede ca nu exista nimic dupa moarte...nu te cunoscusem inca atunci cand i-am marturisit acest lucru profesorului de religie...si m-a invatat ca un singur cuvant nu e poetic, ceea ce il face pasibil de interpretari e celalalt cuvant care-l urmeaza, sau cel de dinainte..."un cuvant nu e niciodata singur", asa cum sunt oamenii as adauga eu din postura de iubita necunoscuta, dar care aspira sa-ti fie in continuare confidenta si amanta...dar el nu este de acord cu teza mea..nimeni nu este singur pentru ca singuratea absoluta ar insemna nimic, un nimic care nu este constient de propria lui singuratate, crede el....si in continuare ne contrazicem...e convins ca jurnalismul e tiranie curata, eu sunt in perioada in care cochetez cu el si imi place, inca n-a devenit un tiran...n-am cum sa nu-l iubesc, sa nu-l caut, sa nu tanjesc...o sa-l mai insel pentru ca sunt femeie... astept cu sufletul la gura sa-mi potoleasca dorinta arzatoare ...nu uita...te iubesc literar si literal!...

verighete-violete...

albastru simbata... rosu duminica... niciodata impreuna... mereu separate invaluind un trup ce se indreapta spre patruzeci de ani.. albastru si in ochi... aur-violet pe mana stanga... copile-narcise mangaiate pe sepale... aburi rotunzi de caldura si o privire completata de un evantai de lalele negre... urma de dandy ferchezuit, dar natural...premiera pe ecranele cinematografului la care a rulat timp de doi ani aceeasi pelicula ieftina... revenim in curand la "Frumosul si Bestia", dar mai oferim si amuzament cu "uite ce vaca!" sau "pasarica, ce grasa esti!", toate derulate in pauzele publicitare, atunci cand la premiera se mai rupe filmul... incursiunea in real a fost prea absurda... masuram distanta...sunt cativa metri pentru mine... e neclar... cui pe cui se scoate... a incercat cineva sa scoata un cui cu altul?... dar batranii sunt intotdeauna mai intelepti si mai isterici... barna, sol, sarituri, dar mai ales paralelele... si maine ma mai ingroapa un telefon...daca n-as spune povesti, n-as exista... ironie de duminica adapata din trandafirii diminetii...pacat ca tepii sunt mai puternici ca mirosul...durere de resemnare supravegheata atenta de orgoliu...nuia pe inima... corectie neadecvata intr-un colt de masea ingalbenita de tigari...stinghii despartitoate si salut specific... teoaria comunicarii functioneaza, noroc ca acum stiu sa fug spre intermintentele mortii... in lanul de floarea-soarelui n-a mai ramas nimeni doar sperietoarea al carei schelet e mancat de cariile de lemn...apa verde in calea fericirii...doar scara de incendiu ruginita inventata de o dorinta fizica ridata...si maine vor deceda toate violetele din albastrele inflorite in pamantul mimozelor...

delir

stimati calatori...urmeaza statia bucuresti cu luna pe partea stanga si cu soarele pe partea drepta, iar pe sina avionul aproape de aterizare...am facut azi 120 de kilometri cu masina...poate si sauna intr-o sala...si un exercitiu teribil de imaginatie...am compus un om din versurile unor melodii..adevarul e ca mi-a lipsit cea care imi aducea intregul...la fel ca in toata aceasta adunatura de zile...obsesia mea nu se opreste, e mai convigatoare pe zi ce trece... mult prea ridicol...e ca si cum ti-ai dori piersici in mijlocul iernii...se gasesc in galantar, dar la preturi enorme, iar eu n-am fata de ele...in tot ce fac e un sambure din aceea piersica visata...da, el e o salata de fructe din care am gustat doar o parte si care acum mi-a fost luata, iar mie mi-a ramas gandul la fragi, la piersici, la stafide, la struguri...daca si mancarea si-ar putea refuza consumatorii am avea mai multe depresii...un filosof optimist ar spune, ca e bine ca doar oamenii pot avea astfel de puteri...oare cum ar fi ca o banana sa mi se refuze doar pentru ca sunt bruneta?...ma rog s-ar rezolva la coafor...dar daca o nectarina m-ar umili pentru ca sunt rubensiana?...operatii si regim ar fi solutia...daca un pepene s-ar indoi de cultura mea generala?...mai multe ore in biblioteca...daca un mar mi-ar spune ca sunt urata?...iar operatii...daca o portocala s-ar gandi ca sunt prea scunda?...aici am incurcat-o, o s-o fraieresc purtand sandale rosii cu talpa?...sau s-ar prinde si ea..daca o cireasa crede ca sunt lenesa?....mai multa munca...sau poate strugurii ma vad ingusta la minte?...si aici am cam incurcat-o... daca ananasul ghiceste mediocritatea din mine?...nu mai am solutii...intr-o lume fructuala as muri de foame...dar nu-i nimic, doar oamenii refuza, fructele inca ma vor...

sunetul victoriei...

mi-am taiat parul...mi-am ascuns sanii in spatele unei aparatori...am imbracat pantalonii albastri, am tras peste ei cizmele ce-mi ajungeau pana la genunchi...camasa alba si apoi tunica...n-avea cum sa lipseasca palaria cu boruri largi...la ora 17:00 trebuia sa fiu langa copacul stramb din pădurea Greweln, pe cararea cu dor...ma pricopsisem cu un duel acontat printr-o scrisoare...am cerut satisfactie, dar nu mi s-a dat si trebuia sa rezolv problema cu floreta...dar in aceea perioada femeile nu aveau voie sa aiba astfel de pretentii si nici sa se lupte...speranta cea mare nu era sa castig, ci doar sa fiu recunoscuta...imi doream dezonorarea adversarului...si daca aveam sa mor, muream de floreta lui...i-am cerut sa fie un duel fara martori si a acceptat...eu am venit dinspre izvorul dorului...el dinspre inchisoarea datornicilor...am scos floretele si primul asalt mi-a lasat o urma pe bratul drept...dar dusmanul meu cel mai aprig a fost vantul care s-a pornit si mi-a aruncat palaria la cativa metri...figura inspaimantata a barbatului m-a tintit intre frunzele toamnei..."de ce?"...si s-a repezit sa-mi controleze rana..."sa continuam!" am zis...mi-a mangaiat pletele, acum inexistente..."sunt in mainile tale, omoara-ma"...as fi vrut sa-i infig lama ascutia fix in inima, dar n-am putut...nu-l mai vazusem de atata vreme...

...costumul de muschetar lenevea in asfintit...floretele ramasesera in padure...Tarnava era martora cuvintelor de ciocolata cu fum...vinul se asorta cu aramiul de pe mal...apa era calda si rasetele noastre erau din alta poveste...ceasul bisericii Sfinta Margareta se oprise pentru un minut de drag pentru mine...nu ne-am vazut, dar el i-a cunoscut pe amandoi...medias, oras de amaraciuni fara istorie...

fotografia vietii...

traia de multi ani pe o insula mult prea populata...era genul de femeie care alerga dupa frumusetea celorlalti, mai putin dupa a ei..experimentase destule, dar ii lipsea ceva important...o fotografie...nu ajunsese nici la genunchiul broastei pe scara narcisimului...orele stranse in fata oglinzii din intregul anilor vietii erau nesemnificative pentru a dezvolta un sindrom narcisist...parintii ii fusesera rapiti de o pantera si ea se perindase prin diverse case, dar nici unul dintre parintii de imprumut nu incercase s-o bage intr-o cutie neagra pentru a o extrage apoi pe o hartie lucioasa...nu suferise din cauza absentei imaginilor statice...n-a purtat niciodata fotografii ale iubitilor in portofelul zdrentuit, nu pentru ca nu si-ar fi dorit, dar nu intelegea ce se intampla in foaia aceea...si inca mai pastra in minte cuvintele uneia dintre bunicile senile, care ii spuse ca fotografii fura sufletele oamenilor cu aparatele lor...daca pana atunci ar fi putut inflori un ghiocel de dorinta pentru a fi subiectul unei secunde declansatoare, vorbele de duh spuse intre o horcaitura si alta au convins-o sa nu-si piarda sufletul in fata vreunui iluzionist al imaginilor stranii...asa ca in cutia de pantofi prafuita nu avea fotografii de la nici o zi de nastere, nu ca si le-ar fi serbat foarte des, nici din prima zi de scoala, nici de la balul de absolvire...si cel mai important nu exista pentru tara sa, refuzase sa aiba o carte de identitate, tocmai pentru ca a fugit si s-a ascuns in padure, cand trebuia sa faca o simpla fotografie...ii ajungea ca stia ea cum se numeste, nu-i trebuiau hartii pe care sa se uite pentru a-si aminti...si cand va simti batranete pe la gene o sa-si scrie pe o hartie...

...avea prieteni, nu traia singura, dar toti stiau de fotofobia ei si evitau subiectul, cum ocoleau si fotografiile in jurul ei...dar la o reunine mult prea sociala a aparut un tanar strain de cercul ei, pasionat de aparatele negre...evident ca din coltul lui retras in care a stat, ar zice ea aproape doi ani (atat de lunga si de plictisitoare i se paruse aceea petrecere) a reusit sa-i fure sufletul...fara stirea ei, dar si din intamplare...dupa ce a muncit zile intregi la developarea instantaneelor, fotograful a aflat si de boala frumoasei (asa i se paruse lui in unica fotografie pe care o reusise)...era ciudat din tot filmul o singura fotografie iesise, in rest filmul era negru...iar aceea fotografie infatisa o bruneta pe care nici n-o remarcase...avea ochii caprui, parul cret...n-a stiut ca sa faca cu ea, asa ca i-a trimis-o prin baiatul care ii aducea in fiecare dimineata ziarele...a pus-o intr-un plic...cand ea l-a deschis s-a sufocat, i-au trebuit cateva ore pentru a putea privi din nou fotografia...la inceput s-a amagit ca femeia aceea din fotografie nu poate fi ea...avea parca mai multa lumina in ochii...mai multe onduleuri in par...sani mai plini...piele mai inchisa la culoare...gura parca desenata...nu putea fi ea...cine sa-i fi juca un astfel de renghi?...a luat in cele din urma de un colt imaginea statica si s-a indreptat spre oglinda...nu mai era nici o indoiala...si-a pipait fata...da, era ea...sufletul ii fusese furat, dupa ce atatia ani se ferise din calea monstrului negru..."fotograf smintit" s-a gandit ea atunci...si acum dupa atata vreme gandeste la fel si parca isi doreste o reintalnire cu iluzionistul, dar ce nu stie ea e ca smintitul n-a pus nici macar pe jumatate din pasiunea ei..in plus a plecat din oras...

...prin piata neagra, o femeie isi taraie parul cret pe piatra cubica...fusta zbrentuita, asemenea portofelului, are pe poale noroi...picioarele goale maruntesc praful...bluza mov e sfasiata pe ambele maneci...fata supta e murdara, doar fotografia din mana ei mai pastreaza curatenie de odinioara...nu tipa, nu deranjeaza, doar ii bate pe trecatori pe umar, iar cei care au rabdare s-a asculte intalnesc aceleasi gesturi...le strecoara incet pe sub ochi o fotografie in care e o fata tanara imbracata intr-o camasa alba deasupra unui sarafan alabastru peste o pereche de blugi care atarna peste o pereche de tenesi ciclam cu floricele portocalii...apoi ii intreaba:"stiti cumva cine mi-a furat sufletul?"....si daca mai au rabdare le trece prin fata ochilor si o hartie pe care e mazgalit cu un creion dermatograf un prenume...

birt sedus si abandonat...

pe o strada, intr-un vechi castel se afla un loc in care totul e stramb...scaunele sunt mese, care la randul lor sunt scaune, sprijinte de tavan, care se opune parchetului suspendat si pe care stau bauturile cu sticle...fara bar, dar cu un ospatar ce tine locul vacant lasat de catel...e unul mare si cu ochii verzi,care stralucesc asigurand in acelasi timp lumina din birt...din suc s-a intrupat o lamaie, singura de altfel pe care o impart furnicile dotate cu picioare in creier...un fluture agonizeza intr-un colt de perete...era vedeta pana acum cateva saptamani, dadea recital pe scena suspendata din mijlocul tavanului...i-au luat microfonul si l-au dat la topit, doar, doar cu banii stransi vor salva negrul luat ca sclav tocmai din centrul tarii...armasarul cu coama alba, care se dezbraca pentru o mana de fan s-a retras in munti din lipsa de motivatie...doamna obosita care ii strecura iarba in iesle va muri peste doua zile...singura prezenta feminina din randul personalului s-a evaporat, iar in locul ei a aparut o fiinta fara trup, doar un cap si cu ochii verzi...si astfel lumina verde din local s-a amplificat reliefand pianul fara clape de langa scena...colonelul din capatul strazii a baut verde de paris in loc de cafea si si-a lasat ciupercile drept mostenire...aratosul (lasa cele mai mari bacsisuri actualei capatanoase) a fugit in America cu o doamna generoasa pe care a intalnit-o la un vin de pahar rosu chiar la primul scaun, acela de langa iedera din gradina in care au crescut serpii...ploaia se intoarce in nori lasand crevase in pamantul ranced...usile sunt sparte, doar geamurile mai pastreaza mirosul de negru al catifelei rosii ce se intindea in jurul acoperisului...fotografiile au ars in rame de atata suparare...beciul s-a umplut de broaste mute...lumina verde incepe sa palpaie...sunt ultimele momente de amor dintre ospatarul crud si fiinta nascuta din ramasitele Catalinei (asa o chema pe tarfa de lux a localului)...ea si aratosul emigrant erau complici in amor si in furaciuni...pana cand...ea a prins blestemul doamnei generoase si s-a dematerializat...in ochii fostului ospatar, care in lipsa de altceva, s-a descarcat in vintrele efemere e intuneric...scaunele sunt scaune...mesele sunt mese...colonelul e viu...Catalina e o naluca....doamna generoasa va pleca in cateva zile la Medias...aratosul nu mai lasa bacsisuri...catelul latra...el serveste bauturi din sticle...fluturele n-a rezistat, dar azi e preselectie pentru un nou solist...armasarul a raspuns la sms-urile insistente ale doamnei obosite, care mai are cateva zile de trait...pianul si-a regasit clapele ascunse in beci, unde broastele au prins glas...miroase a mov pe la geamuri...iedera e abundenta...e soare si cerul da, nu mai ia ploaie...la doua strazi mai incolo e inima cuiva...fericirea si-a mutat sediul...