nuvela scurta scrisa in graba s-a incapatanat sa aiba un final cu gust de pelin. personajul-ajutator al autorului s-a trezit dintr-o data cel principal, poate pentru ca avea gura prea mare si sufletul un pic mai deschis. i-a tot spus autorului ca nu vrea sa-si prelungeasca aparitia efemera in aceasta nuvela de curent incert. dar pixul era la el si poate si firul epic al unuia dintre personajele masculine o ademenea (caci da, era vorba despre o ea, s-ar putea sa fiu eu, s-ar putea sa nu).
n-a vrut sa semene cu personajul principal anterior. pana la urma a vrut sa-si scrie singura momentele subiectului si s-a ales cu pietre aruncate in cap, cu praf in ochi si cu gust de fiere in gura. cand pici la mijloc, intotdeauna iti iei pumni seriosi si ai nevoie de mai multa zile in spitalul imaginar al nevricosilor. nu sunt (daca sunt eu pana la urma) un personaj-vicitma. doar ca zgarieturile verbale raman mai multa vreme in piele, decat urmele unei eventuale corectii fizice. o zi stricata de atacurile unor anonimi nu poate fi indulcita nici cu zaharul care curge din dulap. personajul-principal anterior vorbea despre "dulceata vietii", uneori ea se transforma in vitriol si arde. pentru ochii care candva stiau sa citeasca, personajul actual isi arunca palaria inexistenta...
