traia de multi ani pe o insula mult prea populata...era genul de femeie care alerga dupa frumusetea celorlalti, mai putin dupa a ei..experimentase destule, dar ii lipsea ceva important...o fotografie...nu ajunsese nici la genunchiul broastei pe scara narcisimului...orele stranse in fata oglinzii din intregul anilor vietii erau nesemnificative pentru a dezvolta un sindrom narcisist...parintii ii fusesera rapiti de o pantera si ea se perindase prin diverse case, dar nici unul dintre parintii de imprumut nu incercase s-o bage intr-o cutie neagra pentru a o extrage apoi pe o hartie lucioasa...nu suferise din cauza absentei imaginilor statice...n-a purtat niciodata fotografii ale iubitilor in portofelul zdrentuit, nu pentru ca nu si-ar fi dorit, dar nu intelegea ce se intampla in foaia aceea...si inca mai pastra in minte cuvintele uneia dintre bunicile senile, care ii spuse ca fotografii fura sufletele oamenilor cu aparatele lor...daca pana atunci ar fi putut inflori un ghiocel de dorinta pentru a fi subiectul unei secunde declansatoare, vorbele de duh spuse intre o horcaitura si alta au convins-o sa nu-si piarda sufletul in fata vreunui iluzionist al imaginilor stranii...asa ca in cutia de pantofi prafuita nu avea fotografii de la nici o zi de nastere, nu ca si le-ar fi serbat foarte des, nici din prima zi de scoala, nici de la balul de absolvire...si cel mai important nu exista pentru tara sa, refuzase sa aiba o carte de identitate, tocmai pentru ca a fugit si s-a ascuns in padure, cand trebuia sa faca o simpla fotografie...ii ajungea ca stia ea cum se numeste, nu-i trebuiau hartii pe care sa se uite pentru a-si aminti...si cand va simti batranete pe la gene o sa-si scrie pe o hartie...
...avea prieteni, nu traia singura, dar toti stiau de fotofobia ei si evitau subiectul, cum ocoleau si fotografiile in jurul ei...dar la o reunine mult prea sociala a aparut un tanar strain de cercul ei, pasionat de aparatele negre...evident ca din coltul lui retras in care a stat, ar zice ea aproape doi ani (atat de lunga si de plictisitoare i se paruse aceea petrecere) a reusit sa-i fure sufletul...fara stirea ei, dar si din intamplare...dupa ce a muncit zile intregi la developarea instantaneelor, fotograful a aflat si de boala frumoasei (asa i se paruse lui in unica fotografie pe care o reusise)...era ciudat din tot filmul o singura fotografie iesise, in rest filmul era negru...iar aceea fotografie infatisa o bruneta pe care nici n-o remarcase...avea ochii caprui, parul cret...n-a stiut ca sa faca cu ea, asa ca i-a trimis-o prin baiatul care ii aducea in fiecare dimineata ziarele...a pus-o intr-un plic...cand ea l-a deschis s-a sufocat, i-au trebuit cateva ore pentru a putea privi din nou fotografia...la inceput s-a amagit ca femeia aceea din fotografie nu poate fi ea...avea parca mai multa lumina in ochii...mai multe onduleuri in par...sani mai plini...piele mai inchisa la culoare...gura parca desenata...nu putea fi ea...cine sa-i fi juca un astfel de renghi?...a luat in cele din urma de un colt imaginea statica si s-a indreptat spre oglinda...nu mai era nici o indoiala...si-a pipait fata...da, era ea...sufletul ii fusese furat, dupa ce atatia ani se ferise din calea monstrului negru..."fotograf smintit" s-a gandit ea atunci...si acum dupa atata vreme gandeste la fel si parca isi doreste o reintalnire cu iluzionistul, dar ce nu stie ea e ca smintitul n-a pus nici macar pe jumatate din pasiunea ei..in plus a plecat din oras...
...prin piata neagra, o femeie isi taraie parul cret pe piatra cubica...fusta zbrentuita, asemenea portofelului, are pe poale noroi...picioarele goale maruntesc praful...bluza mov e sfasiata pe ambele maneci...fata supta e murdara, doar fotografia din mana ei mai pastreaza curatenie de odinioara...nu tipa, nu deranjeaza, doar ii bate pe trecatori pe umar, iar cei care au rabdare s-a asculte intalnesc aceleasi gesturi...le strecoara incet pe sub ochi o fotografie in care e o fata tanara imbracata intr-o camasa alba deasupra unui sarafan alabastru peste o pereche de blugi care atarna peste o pereche de tenesi ciclam cu floricele portocalii...apoi ii intreaba:"stiti cumva cine mi-a furat sufletul?"....si daca mai au rabdare le trece prin fata ochilor si o hartie pe care e mazgalit cu un creion dermatograf un prenume...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu