apus pe drum (apus de drum)...

e 1 iulie, aproape de noua si e vara...e sufocant de iulie...si e si trenul care ma duce acasa...dupa trei luni de pribegie permanenta...mi-e straniu totul...nu-mi mai aduceam aminte de scartaitul rotilor de tren, de restrictia de viteza, de portocaliul de la ferestre, de griul celor sase scaune, de asteptarile recente prin gari obscure din cauza lucrarilor...
odihna, mai bine zis de somn de doua ore, mai lin decat suma orelor dintr-o noapte...foaie de liniste in leganatul trenului...ce caut acasa?...bineinteles nu raspunsuri si nici alinari...ce-am gasit in schimb pe drum?...un soare rotund, care iriza printre nori de nuante diferite...incerca sa se retraga linistit catre oaza lui, la fel ca mine...frumusetea lui potenta imperfectiunea norilor blanzi si inchisi...culorile se amesteca...rosul-galbui al soarelui cu albastrul silfid al cerului, cu blandetea norilor cu verdele ars al frunzelor...o tusa de negru ar schimba perspectiva, dar nu se murdareste nimeni pentru a schimba instantaneul campiei ursuze aflate in adolescenta...
astept...rupere de pod...soarele pleaca intre pernele noptii...o mata ce combina si ea doua culori se striveste de rotile unui tren stationar, asemenea unor ganduri...miroase a aer...si iar astept...fosnetul camasii ma incurca...mirosul meu ma inunda, iar zgomotele colegei de compartiment ustura nervii...si mi-e cald...incerc sa uit...ca soarele inca nu a apus...ca eu inca mai sper ca de la 21:00 incolo poate incepe o noua zi...