posturi ocupate si un pic de vin...

nu mai cad in plasa asemenea unui copil-peste... n-o sa alerg dupa inlocuitori care nu se ridica la nivelul originalului... vreau doar sa spun stop... sa opresc cascada de priviri si de ganduri...sa pot sa storc mustul din strugurii la care ajung, dar in podgoria limitata de niste pereti... viile nu mai produc... in concluzie nici eu nu mai am ce boabe sa adun... recolta din ultimii doi ani promitea...mustul a fost dulce... un pic cam tulbure, dar gustul a meritat toate orele investite in el... nu era pentru export, doar de savurat in noptile tarzii sub clar de luna pe o veranda aerisita de vant si invaluita intr-un sal rosu... cu inima speranda am turnat lichidul sangeriu in damigenele transparente... incepuse fermentarea... fara coloranti, fara substante care sa-i schimbe gustul... fermentarea era in toi... cand... totul a devenit galbui... zeci de litri de rosu se transformasera in otet amar... degeaba privesc paharele inca nespalate si caut sa scurg acele picaturi diforme din carafe sparte... timpul a trecut si totul e uscat... via n-a ruginit, doar ca e in vacanta...nu mai vrea sa se incarce de poveri rotunde... nici de muncitori obezi sau femei usuratice... s-a saturat de zgomotele lor organice... de amputari surde... nu-si mai doreste lacrimi in urma lor... linistea si-o doreste, dar nu va fi posibil, doar e o vie latina si se va aprinde din nou de struguri... parca a zarit un muncitor mai dragut si ar vrea sa-l lase sa-i mangaie frunzele... se cunoaste ca proprietarul podgoriei e femeie...a inceput si ea sa guste astfel de nuante...si via medita...eu ca detinator al actului de proprietate ce ar trebui sa-i fac?... doar sa recunosc ca mi-e dor de recolta trecuta...de veselia sclavilor... si de gustul mustului nocturn savurat pe veranda de la etajul X...