inca o deplasare...

coordonate temporale: 7:30-22:30

coordonate spatiale: bucuresti-poiana brasov

coordonate umane: eu, noul fotograf si un celalalt sofer

coordonate de interes: componentii echipei de Cupa Davis

intriga, actiunea si deznodamantul: a fost dimineata duminica. era imposibil sa nu fie, dar de data asta am trait-o, n-am dormit-o...cu stomacul adunat intr-un singur loc, cu obisnuitele senzatii de voma am pornit spre poiana brasov...intai popas la sala sporturilor pentru o simulare de meci de fotbal...m-am amestecat un pic cu "marile nume" pentru a stabili niste intalniri la inaltime...problema principala rezolvata si avand aproape trei ore libere, am sugerat sa mancam...noul fotograf a propus sa mergem in centru, sa lasam masina undeva si sa mergem pe jos prin piata sfatului, dar celalalt sofer n-a fost de acord si ne-am invartit vreo jumatate de ora pentru a gasi loc de parcare, culmea, n-am gasit...am luat-o spre sibiu...am ochit o pensiune...noul fotograf s-a dus sa intrebe daca pregatesc mancare...celalalt sofer era nervos...cand am intrat si eu mirosul de clor mi-a articulat urmatoarele cuvinte: "nu stam aici, plecam!"...si asa am facut...am mai mers citiva metri cu masina...un restaurant, dar gazduia o pomana...ne-am asezat la o masa un pic mai departe de oamenii imbracati in negru...chelnerul intreaba:

- doriti de baut sau de mancare?

-de mancare, raspunde corul.

-pai nu prea avem timp sa ne ocupam de asta, ne-o taie el.

ne-am ridicat de la inca o masa cu niste indicatii pretioase ca undeva mai incolo este un alt loc, unde totusi am putea manca.

masina e parcata, noi mergem spre restaurant, dar un paznic ne chestioneaza:

-mrgeti la paradis?

-nu. cautam un restaurant.

-pai, e un fast-food mai incolo.

eu nu fast-food, nici ei fast-food. asa ca: "mergem in poiana si mancam acolo"

zapada cata mi-am dorit, brazi verzi si cuminti. aer prea curat pentru plamanii mei intoxicati. serpentine usor luate. panorama brasovului. si soarele plimbandu-se pe tonele de zapada de pe drum. apoi multimi de oameni si eu atat de aproape de ei. pe langa pitorescul peisajului, noi tot flamanzi eram. hotelul aurelius trebuia sa ne gazduiasca pentru intalnirile stabilite in oras, asa ca am zis poate e mai bine sa ne astamparam foamea acolo.

se facuse 14:00. in restaurantul hotelului cu crengi de brazi la intrare, subiectele mele, isi luau masa. nu stau sa urmaresc pe nimeni, asa ca: "mergem! nu numar dumincatii nimanui" celalalt sofer probabil isi dorea sa ma omoare. in ochii albastri ai noului fotograf nu am citit nici un resentiment. am calcat din nou pe crengile de brazi si cautarea continua. un pic mai sus de aurelius era un alt hotel.

ne-am apucat de urcat pe o poteca abrupta si pavata cu zapada batatorita. eu raman conducatoarea de grup. chiar daca aveam ghetele mele meseriase de munte, am avut si unele ezitari, care l-au facut pe noul fotograf sa creada ca am nevoie de ajutor. pe parcursul celor 500 de metri de urcus m-a impins de la spate, "te ajut, sa nu cazi!". restaurantul de pe coama, era inchis. celalalt sofer spumega in urma noastra. am intrat in cele din urma la piatra mare, hotel de patru stele. cand am deschis usa restaurantului, doi chelneri dadeau cu aspiratorul si imprastiau miros de detergent de covoare. "veniti prin spate!, ne indemana ei. complicat si pana am gasit spatele

"nu stiu cum te descurci tu in strainatate, daca aici ne-ai plimbat asa", ii arunca celalalt sofer noului fotograf. "parca-i lovit cu pucul', adauga, doar pentru mine. ajunsi la destinatie, am gasit o singura familie...dupa cateva minute am ramas singuri...si acum pe repede inainte...am stat de voba cu subiectii...am lasat zapada in urma, am vazut meciul romaniei intr-o spelunca de la marginea brasovului...am castigat multe lucruri in deplasarea asta, poate si amicitia unor ochi albastri...acum sunt in asteptare unora verzi...