dialog imaginar...

era in fata oglinzii din holul asteptarilor....

- de ce nu mai scrii?

- aseara am visat cerneala.

- pai vezi...

- nu vad. ascult.

- nu ma lua peste picior!!!!!

- ai patit ceva?

- da. sunt fericita.

- si fericirea nu lasa urme in creierul tau pe care sa le prelungesti in scris?

- lasa. lasa, dar fericirea asta nu pot s-o risipesc in cele patru colturi, nu pot s-o impart cu o groaza de oameni.

- dar tristetea o scoteai cu nerusinare pe taraba...

- ....

raspunsul se pierdu. unul dintre interlocutori s-a dus sa-si traiasca fericirea in sufrageria prezentului...

fana si zuzi joaca pe teren propriu

in gara la Bucuresti...

Tanta si Costel. Tanta-Zuzi si Tanta-Fana. Costel-Antoine si Costel-Adonis.

de ce ma minti cu atata nepasare?

hmm. labute ferecate, poate.

ce bine ne-ntelegem noi doi!

cand schimbam zambete.

revelion in doi

da. cu siguranta.

prea multe detalii strica. doua pucuri si ala mic fara casca. ;)

dezamagiri...

nuvela scurta scrisa in graba s-a incapatanat sa aiba un final cu gust de pelin. personajul-ajutator al autorului s-a trezit dintr-o data cel principal, poate pentru ca avea gura prea mare si sufletul un pic mai deschis. i-a tot spus autorului ca nu vrea sa-si prelungeasca aparitia efemera in aceasta nuvela de curent incert. dar pixul era la el si poate si firul epic al unuia dintre personajele masculine o ademenea (caci da, era vorba despre o ea, s-ar putea sa fiu eu, s-ar putea sa nu).

n-a vrut sa semene cu personajul principal anterior. pana la urma a vrut sa-si scrie singura momentele subiectului si s-a ales cu pietre aruncate in cap, cu praf in ochi si cu gust de fiere in gura. cand pici la mijloc, intotdeauna iti iei pumni seriosi si ai nevoie de mai multa zile in spitalul imaginar al nevricosilor. nu sunt (daca sunt eu pana la urma) un personaj-vicitma. doar ca zgarieturile verbale raman mai multa vreme in piele, decat urmele unei eventuale corectii fizice. o zi stricata de atacurile unor anonimi nu poate fi indulcita nici cu zaharul care curge din dulap. personajul-principal anterior vorbea despre "dulceata vietii", uneori ea se transforma in vitriol si arde. pentru ochii care candva stiau sa citeasca, personajul actual isi arunca palaria inexistenta...

dorinta...

vreau smaralde...si mai vreau eu multe, dar deocamdata vreau un smarald...de unde pornirea asta verde? arturo perez reverte stie cel mai bine...

pe mare...

" -Ce vrei de la ea?
-Vreau sa-i numar pistruii, Pilotule. Ai observat?...Are mii si mii, si vreau sa-i numar pe toti, unul cate unul , parcurgand-o cu degetul ca pe o harta nautica. Vreau sa trasez itinerarii de la un Cap la altul , sa ancorez in toate intrandurile, sa-i strabat pielea...Intelegi?
- Inteleg. Vrei s-o regulezi."

Harta sferica- Arturo Perez Reverte

sunt un melc de vara-toamna in ale cititului. sau mai bine, sunt un lenes in parcurusl foilor negre adunate si copertate. in ultima perioada, cel putin. asa ca dupa "zbor deasupra unui cuib de cuci", a urmat "harta". motivele pentru acest semi-abandon sunt complexe si diverse. cartea este pe alocuri sublima, iar cuvintele care descriu viata cu ajutorul instrumentelor de navigatie deschid pofta pentru un leganat de vas pe o mare intinsa...

poezie, poezie...continuarea e pentru cine stie...

Singurateca ea ma asteapta sa-i vin acasa,

În lipsa mea ea se gândeste numai la mine,

ea cea mai draga si cea mai aleasa

dintre roabele sublime.

Ei i se face rau de singuratate

ea sta si spala tot timpul podeaua

pâna o face de paisprezece carate

si tocmai sa calce pe dânsa licheaua.

Ea spala zidul casei cu mâna ei

si atârna pe dânsul tablouri

ca sa se bucure derbedeul, e-hei

cazut de la usa-n ecouri.

Ea îsi asteapta barbatul betiv

Ca sa-i vina acasa

si degetele albe si le misca lasciv

pentru ceafa lui cea frumoasa.

Pregatindu-i-le de dezbatatea tine în boluri si zeama acra,

parul lung si negru si-l întinde de la usa spre pat

sa nu greseasca barbatul niciodata

drumul predestinat.

A mea -Nichita Stanescu

toamna se numara merele (fana si zuzi, partea a VI-a)...

motto: "mă tem ca n-am să te mai vad, uneori"

Emotie de toamna-Nichita Stanescu

picioare goale strivind frunze uscate, rochii vaporoase acoperite de hlamide verzi, anacronice in felul lor, fana si zuzi in cautarea timpului pierdut...

...epopeea celor doua se reia in tuse puternice de ocru...

...broscuta oac n-a facut nazuri cand a auzit ca i se pregateste o noua alergatura spre miercurea-ciuc, nu fusese ea la salonul de infrumusetare, dar avea incredere ca cine o vrea, o ia asa cum e, cu praf pe capota si cu revizia tehnica expirata. detalii. fana si zuzi adunate de prin diferite colturi ale fericirii de toamna au incalecat din nou pe ne-rosinanta, dar broscuta pana la proba contrarie.

coincidenta imnala si solemna a fost doar scanteia care avea sa aprinda focul in capitele imaginatiei. asta s-a intamplat dupa ce valurile de culori s-au astamparat, padurile renuntasera sa-si mai afieze fardurile. ogoarele erau parjolite, fantanile otravite si barbatii ne-scosi in lume. mima se poate juca si in masina. in acest timp, in orasul pasilor irositi, toamna imprastia parfum pe corpuri schitate in creion chimic.

miroase a emotii si a cafea in holul hotelului F. fana si zuzi au viziuni intrerupte de amenintarea tornadei "Vulpoi". dar prezentei fanei avea s-o transforme doar intr-un vant care i-a mangaiat din greseala buzele zuziei. ea nu recunoaste, dar dupa ore de tortura, o va face.

-da tu lucrezi la autostrada, intreaba vulpoiul cu ambele labute ferecate (e si el un personaj mai vechi in epopee)

fana e un pic bulversata: ce nu i-a placut la mine? vorbesc prea tare? dau din maini? scuip coji de seminte? dorm in timpul orelor de program? beau prea mult? miros a transpiratie?

- pai daca porti astfel de culori pe unghii. deci vulpoiul nu e daltonist si e atent la detalii.

si a venit iarna peste zana melopeelor.

bocanci si cizme imblanite inutile, blugi si mantii calduroase ancorate foarte bine in gheata, fana si zuzi fata in fata cu reactiunea...

discutia lor cu fermierul-vorbitor s-a reluat natural. s-au perfectat viitoare acte ce vor lasa accesul liber spre iarna si spre ger.

timpul nu mai are rabdare cu fana, nu e mai e vremea...

... genunchilor induiosati

...golurilor in stomac

...numaratorii pana la 44

...saluturilor zambitoare

..conversatiilor estetice

..ochilor verzi

stefan vorbeste la telefon si uita sa salute. pana la urma, stefan, cine-i stefan?

timpul o indeparteaza pe zuzi. dar e vremea...

...genunchilor tremurand

...tatuajelor

...colorarii fluturilor

...numaratorii pana la 10

...cautarii privirilor

antoine e racit si arunca firimituri de ocheade. il doare mana. are un tatuaj nou. pana la urma, ce inseamna 2008?
dar pentru amandoua au fost orele dezvelirii statuii lui adonis cel mic. in trecut vazusera ele o parte din el (ochii, alunita de deasupra buzei). voalul s-a dat la o parte vineri seara lasand la iveala parul carliontat, nasul in vant si crosa ridicata deasupra capetelor lor. mai zambitor ca de obicei, adonis cel mic a fost zgomotul din tacerea deranjanta. pata cea noua de verde...

in iarna s-a stins lumina.

in toamna s-a facut noapte. broscuta oac n-a adormit. fana si zuzi au dansat invelite in frunze pe carari ude, scuipand hohote de ras meriere (despre asta mai tarziu)...

sunt o vaca...

da. ma simt o vaca. si nu ma simt vacuta xi cea simpatica. ma simt joiana cea urata si antipatica. joiana de lapte acru, nu de lapte dulce. o vaca, ce atatea cuvinte inutile...

living the american dream (III)...

ordinea cronologica deja s-a sters, mai sunt doar cateva fragmente de zile amestecate intr-un blender al uitarii. asa ca mai am in buzunarele salopetei amintirilor doar episoade izolate neordonate pe siragul secundelor, minutelor. sa nu mai lungim introducerea si sa continuam aleatoriu povestea deplasarii din america. o iau in ordinea promisa...

prosopul fotografului-porno. sau cand visele devin realitate pe jumatate. trebuie sa recunosc in mod public ca am avut o noapte in care subconstientul mi l-a pus in vis pe fotograful-porno. un vis deocheat de baba absentei sau abstinentei (nu mi-am dat seama care dintre ele era, sau e o baba pleonastica?). asa ca dupa ce am ajuns centrifugati de oboseala ne-am si dusat un pic (separat, desigur). asa ca dupa lepadarea prafului de pe piele, fotograful-porno a aparut in cadru doar cu prosopul in jurul mijlocului.

- e vreo problema? a intrebat el razand (sau ceva de genul acesta, imi permit si eu sa am o licenta poetica. doar n-o sa zic acum ca-i pun cuvinte in gura) a intrebat el.

puteam sa am vreo problema? clar ca nu. si asa a continuat in toate cele cinci zile de petrecere americana. adica a aparut in cadru de fiecare data in prospul imaculat de alb.

pentru mintile masculine: nu prosopul n-a cazut niciodata (pe cuvant de onoare).

pentru mintile feminine: fotograful-porno arata de un fel principal....

gleenwood springs. de ce si acolo? pentru ca acolo se refacea o alta maratonista romanca. cea mai mare piscina cu ape termale din lume e asezata intre munti de culoare rosie. nu le-am incercat din cauze variabile, fotograful-porno da. relaxarea era crescuta intr-un mediu prielnic si se vedea la femeile care nu se sfiau să-şi arate celulita, la pensionarele care mergeau cocoşate, la tinerii tatuaţi şi la familiile care-şi aduceau copiii de numai cîteva luni la piscina fierbinte şi limpede. acolo am mancat vestitele gogosi, muult prea dulci. la apele sulfuroase am ajuns cu ajutorul unui mercedes imens condus de binesh.

binesh.un fijian cre mi-a spus ca traieste visul american. a venit cu o valiza in america si acum are o casa cu fantana si nuferi, un hotel inflorat, o nevasta si patru copii. maseur, om care m-a fascinat si care ne-a povestit despre boulder, despre casa in care s-a filmat "charlie's angels", despre rafting, despre atletism, despre romance, depre aspen si depre altele de care nu-mi aduc aminte acum. povestea lui nepublicata o sa apara si ea pe acest blog micut. asa ca nu mai dau detalii inutile.

cum am aflat ca pe ryan il cheama ryan. ryan e baiatul cu ochii verzi de la receptie. am aflat ca-l cheama ryan pentru ca fotograful porno m-a trimis la ryan cu laptopul in protap din cauza faptului ca nu mai functiona wireless-ul. schimbasera parola. mai tin inca minte parolele. prima era "green800" si "zerowaste". cam asta e povestea nespectaculoasa cu ryan care nu mi-a rezolvat laptopul.

lucruri marunte. o sa urmeze o enumerare americana: fresh de portocale, cafeaua de la Starbucks, liniste, masini de pompieri, biciclete, "Dany's", costitele de bufallo, placinta crocanta sau cu ciocolata alba, pianul neacordat, tantarii, petrecerea, caminele studentesti, omleta, "how are you"-ul din magazine, cateva haine, muntii, potecile, oamenii.

eu si fotograful-porno ne-am strans jucariile si am plecat intr-o duminica. si tot intr-o duminica am ajuns la munchen, unde motorul avionului spre bucuresti a prins o raceala. racitul a ramas pe pista din germania, in timp ce noi am zburat cu un avion neinfectat.

acasa era o duminica enervant de zgomotoasa...

THE END

living the american dream (II)...

america (statele unite ale americii)...

aeroportul din denver.

- How are you, ma'am? m-a intrebat un functionar al aeroportului dupa ce am trecut de linia rosie. (daca am urat ceva, in afara de oboseala, in deplasarea americana a fost cuvantul de adresare "ma'am" de care m-am lovit si la receptia hotelului, dar asta in alt post).

si a continuat cu interogarile de genul: "ce cautati in america?", "cat stati" (aici ne-am inteles cam greu. eu ziceam ceva, el intelegea altceva. pana la urma am dezlegat firul).

in afara aerportului ne-a asteptat soarele prieten, cerul intens de albastru, taximetristul negru si taxi-ul galben. sosele intinse, campuri pustii si 40 de kilometri pana la boulder.

boulder. o cladire inalta la intrare in oras (mai tarziu am aflat ca era una dintre cladirile universitatii). prima impresie: (ca doar pornisem cu idei preconcepute si fara o documentare adecvata. eu si foograful-porno eram virgini in ceea ce priveste america) "am ajuns intr-un sat parasit asta nu e america!". fara oameni pe strazi, totul gri, era de la oboseala si de la ganduri. n-avusesem ochi pentru muntii de pe partea dreapta, pentru cerul care-si crescuse gradul de albastru, pentru liniste si pentru altele. am vazut cateva magazine abandonate. nu tu cladiri inalte, nimic din ce imaginatia noastra ar fi urzit. bineinteles ca ne-am plimbat de vreo trei ori pe strada principala din boulder pentru ca taximetristul nu stia de hotelul outlook.

hotelul outlook. usile glisante ne-au introdus intr-un miros de clor puternic (piscina din interior era de vina). la receptie doi barbati, fotograful-porno a negociat cu ryan pentru cartelele de acces. (de unde stiu cum il cheama pe unul dintre barbati? nu, nu scria pe escuson. aveam sa aflu in zilele urmatoare. si apropo, ryan avea ochii verzi). era un hotel, de fapt motel as zice, ca in filmele americane, incepusem sa ne linistim. ideile noastre preconcepute aveau si ele un temei. camera care ne-a fost incredintata. era la etajul 1. usa era strajuita de balustrade colorate [i numarul ei era 210.

camera 210. doua paturi imense ne asteptau pentru un somn adanc si meritat, dar noi venisem cu treaba, nu eram turisti. mobilierul era un pic cam trecut de varsta senectutii, dar inca posibil de convietuit cu el. in sertarul noptierei care despartea cele doua paturi era biblia, un carnetel si un pix. prosoapele erau albe si baia excludea chiuveta, care era intr-un buzunar al camerei alaturi de oglinda-perete, de fier, de masa de calcat (am reusit s-o folosesc dupa ce fotograful-porno mi-a facut protectia muncii). dar n-am avut timp sa profitam de ea ca am pornit spre erie.

erie.10.000 mile (mi-e cam lene sa transform in km) distanta de boulder. peluze tunse perfecct, case din lemn puse cu rigla pe pamant si multa liniste. dar cine a avut timp de ea? eram acasa la castigatorea maratonului olimpic. chiar si obosita am ramas impresionata de portile sufletesti care ni s-au deschis, de limpezimea cuvintelor, de curiozitatea americanilor veniti in vizita, de gradina din spatele casei, de fructele prajiturii, de vecinii care beau vinul pe strada si nu ezita sa vina s-o felicite pe romaca de 38 de ani care a s-a ales cu un disc de aur dupa JO de la Beijing. am revazut cursa cu familia ei si ne-am hranit din relaxarea lor, pentru ca pe amandoi ne luase ameteala de la atat nesomn. am incheiat prima zi in america centrifugati de oboseala. despre prosopul fotografului-porno, despre glenwood springs, despre binsesh si o groaza de alte maruntisuri in urmatorul episod...

VA URMA

inceput de amercan dream (I)...un nou episod din serialul "Deplasarea"

parca nici n-a fost america, colorado, denver, boulder...

22 august: viza grabita de america, alergatura pe strazi inguste cu fotograful-porno si avionul.

avionul. cu doua ore inainte pe aeroport. fara nervi si senzatii ciudate. aveam prea multe pe cap : aranjarea intalnirilor disperarea plecarii subiectelor, deconspirarea legaturilor. in toata aceasta salata am uitat ca urc pentru prima oara in cer, printre nori. fotograful-porno a fost alcoolul pe care unii il beau ca sa nu simta teama. aproape doua ore cu furtuna si ploaie pe final, asta a insemnat zborul bucuresti-munchen.

munchen. cerul era dezlantuit. seara. ploua de tenesi mei deja faceau nazuri pentru ca ii luasem fara consimtamant in aceasta germanie uda. noroc, ca mai mult am umblat in interiorul aeroportului cu trenul si cu taxiul. in buza de noapte am ajuns la hotelul orly. un bloc numit hotel. cina am infulecat-o la un restaurant pana la care cred ca am facut vreo cincizeci de pasi. nimic interesant pe acolo, doar ca unei blonde chelnerite i s-au cam aprins calcaiele dupa al meu fotograf-porno. nu s-a lasat cu urmari, ci doar cu zambete si cu o masa copioasa. dupa alti cincizeci de pasi, facuti inapoi am adormit cu gandul la denver.

denver. dimineata germana cu tren stricat si bilete irosite, taximetrist care a inteles ca suntem americani si ne intreba de obama, cu allianz arena zarita in fuga, cu un drum destul de lung si iar cu aeroport si avion. controale, cafea si acomodarea cu balena boeing. zece ore douazeci de minute in atat s-au transformat kilometrii dintre munchen si denver. tot din inconstienta nu mi-a fost teama de turbulente, nu m-a derajat aerul conditionat, am dormit pe parcursul celor trei filme care au fost aruncate in niste televizoare mici pentru a trece timpul mai repede. am completat din nou hartii. fotograful-porno a mai facut o victima printre stewardese. am plecat la 9.30 din germania si am ajuns la 14:30 in america.

america.......

VA URMA

autocenzura...

mi-e...

te...

te...

te...

ar fi o groaza de subsantive si verbe care ar completa spatiile goale...dar din cauze nehotarate si necoercitive nu pot fi asezate langa pronume...dintr-un cer limpede si albastru totul s-a transformat intr-o nebuloasa...un front de aer rece traverseaza formele de relief neregulate de pe parcursul a 500 de kilometri...dupa canicula extrema provocata de curentii din vest, urmeaza viscol si inghet...

mi-e frig, dar nu pot sa zic...

te caut, dar nu te recunosc...

te ascult, dar nu pricep...

te inteleg, dar mai mult nu pot sa fac...

ce urmeaza...

daca as fi angajatul blogului meu cred ca as putea primi ajutor de somaj...asa ca e momentul sa ma pun pe treaba (sa incep sa scriu din nou)...nu de alta, dar imi suna straniu "somer(a)"... recunosc ca am fost data afara de la serviciul meu blog-istic doar pentru ca mi-e bine, mi-e liniste, mi-e timpul folosit in alte activitati..in planul cincinal pe care l-am intocmit pe un genunchi de secunda sunt cuprinse urmatoarele texte:

1. aventurile din gradina botanica (personaje: eu si o mimoza)

2. living the american dream (personaje: eu si fotograful-porno)

3. trenul imund (personaje: oricum sunt neimportante)

acum sper sa-mi fie destul de frica de dictatorul blogurilor si de aparatul lui represiv ca sa ma reimprietenesc cu tastatura si sa ispravesc cantitativ, de calitate nu era vorba, proiectul utopic (in aceste zile)...

mi-e dor de scris, nu si de mine in dispozitie nebuna de scris...

un abtibild de china...

o blonda printre atatea brunete in gimnastica romaneasca...se ia zambetul, se ia parul prins in coada, se ia costumul albastru si se lipesc pe medalia olimpica de aur...o sandra izbasa cu lipici pe spate si cu sclipici in par... azi la beijing ea si-a compus cel mai mare abtibild din colectia uitata undeva la deva, sub un pat, prada prafului...sandra a crescut...nu mai vrea figurine in culori tipatoare...poate o sa aiba chef sa pastreze intre filele unui ziar buchetul de trandafiri de la premiere, sau o sa adune in urechi notele unui imn prea batran pentru ea...poate vrea sa prinda in mapa rosie minutele de aplauze, sau imbratisarea antrenorului, sau bucuria parintilor din tribune...felicitarile adversarelor, oricum sunt de complezenta...o victorie care sa aline gleznele poznase, spatele neascultator, bataturile din palme...o sandra care acum o sa vorbeasca fara sa mai ceara voie...

gimnastica e o dresura, sa nu uiti...

in timp ce unele plangeau dupa o medalie, in timp ce altele visau la metalul trecut si la cel viitor...

in timp ce unii se plimbau, in timp ce altii dansau, in timp ce unii se iubeau, in timp ce altii se plimbau si porumbeii zburau...

...Ea isi traia ultimele minute in imbacseala caniculara a Bucurestiului...Ea la saptezeci de ani facea piruete perfecte si imi arata cum poti sa mananci cu mare pofta din farfuria in care ni se iroseste viata..Ea a avut coloana franta...Ea a adus prima medalie olimpica la gimnastica...Ea spunea ca "gimnastica e o dresura"...Ea avea pe usa de la sufragerie un poster cu un soldat englez...Ea a impartit medaliile si diplomele...Ea avea o pisica pe care o iubea mult...Ea privea cu senitatea moartea...Ea a slabit, dar nu si-a pierdut zambetul...Ea mi-a lasat trei poze...Ea mi-a daruit garofite in luna mai...Ea asteapta Olimpiada...Ea s-a stins ca o narcisa galbena...Ea avea un bilet de externare din spital pe care n-am putut sa-l citesc (era incarcat de metastaze)...Ea se scuza ca nu mai poate sa vorbeasca din cauza chimoiterapiei...Ea stia sa multumeasca fara sa fie nevoie...Ea din care va ramane doar cenusa si cateva randuri uitate prin vreo carte de statistica...Ea a fost Elena Leustean...

razboi (I)....

"make love not war"....

mierea diminetilor...

o noapte se poate incheia la fermoar intr-o dimineata cu rasarit ascuns intr-o capitala, dar atat de prezent la 500 de kilometri departare...

o dimineata ce incepe intr-o cana de cafea, trebuie sa fi fost precedata de o noaptea lunga in care s-a incins plita, a fiert apa si la final praful negru masurat cu lingurita s-a pierdut in bratele tremuratoare ale lichidului incolor...dar unde-i zaharul? ar intreba un neofit un ale cafelei...dulceata vine din interiorul unei sticle de culoare verde...e mierea care statea ascunsa pe ultimul raft al frigiderului...

o noapte se poate incheia cu un rasarit primit in dar...

o dimineata poate incepe cu un somn lung....

vertij...

sunt zile peste care treci fara sa le gusti gemul dulce... si sunt alte zile din care storci cu usurinta zeama acra pe care o bei pe nerasuflate incercand sa uiti de betia noptilor...

sunt ore pe care le traiesti si despre care nu scrii...sunt ore despre care scrii si pe care nu le traiesti...

sunt minute care iti zugravesc pe fata cu o bidinea fina cuvinte precum zambet, stralucire, abandonare si verde....dar exista si cele rele care incearca sa ciopleasca epidermic tristetea, lacrima, ingandurarea si negrul...

sunt secunde care bat la masina si lasa in urma lor o foaia alba din care respira fara contur vise sentimentaliste...si mai sunt alte secunde care se intind pana se rup...

ploaia-morgana...

interviu cu alter-ego-ul vacutei xi.

-ploua.

-si ce daca? nu e ca si cum ar ploua in desert.

- esti sigura ca e o ploaie reala?

- pai ar putea sa fie o ploaie-falsa, dar pana acum isi joaca cu succes rolul de ploaie-adevarata.

- cat crezi ca o sa dureze, ca doar suntem in mijlocul verii ?

- chiar nu conteaza. o sa dureze cat o sa tina.

- tu stiai ca o sa ploua?

- nu. ploaia asta a pornit dintr-un nor de gluma.

- si tu ce vrei de la ploaia asta?
- o imbratisare.

- si iti place aversa asta?

- se simte bine de la distanta. la apropiere nu stiu.

- ai de gand te iei de mana cu ploaia?

- intr-o noapte i-am promis o plimbare. si banuiesc ca plimbarea implica si o tinere de mana. sau nu...

- are ochii frumosi?

- stiu doar ca are gene lungi.

-....

reporterul a intrat in pana de idei. tacere. intervievata inca asteapta intrebari...

bilant...

10 ore de soare...

300 de pagini citite...

peste 48 de ore de somn...

1 floare rosie...

vreo 2 conversatii lungi...

3 pisoi dintre care unul terorist...

5 ice-coffe-uri...

5 etape din Turul Frantei...

10 litri de ceai...

5 kilograme de caise...

un strat de bronz...

155 de kilometri de autostrada departe de bucuresti...

un total odihnitor si multumitor pentru sase zile de concediu.

o aventura de-o noapte...

lanurile de grau au disparut, ca sa nu mai vorbim de maci...
pasiunea dintre doua animale se stinge dupa doar cateva ore...vacuta xi incepuse s-o ia pe aratura deja...si nu era vina nimanui...

vacuta xi...

vacuta xi...

...s-a nascut ieri dintr-un acces de furie si o toana rece...

...e plina de fite si nu mai vorbeste cu un bou care are alta vaca...

...e deja prietena cu pisica olga...

...ar vrea sa-i infieze pe roz si pe mov...

mai multe detalii intr-un post viitor...

VA URMA

iarba rea...

mi-am cumparat un plic de seminte de tacere. vreau sa le sadesc in cernoziomul din ghiveciul rosu. azi am sadit prima samanta in pamantul sarac de cuvinte. ma intreb daca ingrasamantul prielnic nu pentru tacere, ci pentru eseuri orale va suporta o astfel de pedeapsa. de mult n-a mai plouat in tara noptilor nesfarsite. dar chiar si cu un teren putin prielnic pentru taceri, mutenia trebuie sa invinga. rodul acelor seminte trebuie sa se faca frumos, sa sfideze. azi frunzele dor si tulpina sufera, dar maine o sa plantez si alte seminte. sper sa nu le strici frumusetea si de aceasta data cu prenumele acela inventat de tine si cu obrajii tai nerasi, si cu planurile de bal demodat.

"Ti-as spune ceva, orice, numai sa nu creasca iarba tacerii intre noi. Ti-as spune ceva, ce-ai stiut, sau ce stiu, dar a-nceput sa creasca iarba tacerii intre noi si s-au ratacit sunetele din cuvantul tarziu" (Octavian Paler).

fantezie...

pentru ca el era neras...
...realismul magic a iesit din paginile cartii...
...erendira nu s-a indragostit de Ulise...

coincidente...

motto: nu te indragotesti in cinci secunde, dar in cinci secunde poti sa incepi sa visezi ca te indragostesti (John Fowles-Magicianul)...

prima coincidenta : un an i se scursese printre degetele medii de cand il zarise pe barbatul brunet si cicatrizat...fezandat de rafalele zilelor, el purta un sort verde si se ingrijea de gusturile celorlalti...un pic mai tanara si imbracata cu rochita alba, ea a inceput sa viseze timp de o saptamana...o idila de vara...continuata cu o idila de iarna, la inceput de ianuarie...barbatul fara prenume, dar denumit de un substantiv comun aprindea focul in alt semineu...visul n-a durat decat o zi...rumegatoarele de ore au inghitit cu timpul acest vis care era ca o planta pentru ierbar: presata intre filele unui dictionar, fara viata, fara culoare, dar gata oricand sa-i aminteasca de o cicatrice si de un ten inchis...buruiana "de gustibus" s-a intors in plina vara dintre hartiile albe tocmai intr-o perioada de seceta...si s-a intors de doua ori...ca sa nu uit ca exista... iarba imbracata in camasa alba se plimba pe un trotuar prafuit de langa piata romana asta prima data, iar a doua oara pe alt trotuar murdar, la un semafor care-i facea cu ochiul celuilat de pe strada hristo botev...

prima lamurire: barbatul brunet cicatrizat era un chelner pe care o tanara l-a placut fizic...si pe care l-a intalnit vara trecuta...pe care l-a revazut de ziua ei, in ianuarie, la acelasi restaurant...si pe care l-a reintalnit acum o saptamana, in doua zile consecutive, in locuri diferite ale bucurestiului...

a doua coincidenta: mai putin de saizeci de zile au trecut, de cand o sticla de parfum mi s-a spart in maini...un parfum fotogenic...povestea e prea recenta, esarfa mea verde inca poarta in frunzele palmierilor mireasma si visul cunoscute in odaia podelei sforaitoare...dupa ce a fost marfa de export timp de trei saptamani, parfumul s-a expus in vitrina de langa un gard negru din fata Muzeului de Istorie...

a doua lamurire: un barbat brunet m-a cucerit intr-o seara cu fotografiile lui vorbitoare...si pe care l-am revazut saptamana aceasta...

a treia coincidenta: era toamna lui 2007 cand l-am vazut si am aflat despre el de la zana sucului de portocale brun...ea era fermecata de el si visa...motivul era simplu, isi dorea sa faca un cocktail care sa cuprinda sucul ei si dulceata lui in prezenta unei cafele...dar producatorul desemnat al acestei substante s-a refugiat in SUA inainte de a produce licoarea (unii ar spune ca i-a fost frica de aceasta combinatie exploziva)...ramasa fara manufacturier, zana a incercat singura sa se amestece fortuit cu dulceata din el...din cauza de alta lichida, cocktail-ul se amana pana la o data ce va fi comunicata sau pana cand sucul de portocale va imbratisa alta esenta...ce caut eu in aceasta bautura fara alcool?...eu sunt paiul...care s-a intalnit cu dulceata si lichida lui in fata la TNB...

a treia lamurire: nu e povestea mea, in concluzie nu pot s-o lamuresc eu...

baby when the lights go out...

cand luminile sunt stinse in dormitoare si aprinse pe strazi o anonima despica vaporii de caldura...o statie de metrou parcursa in reluare din cauza unei glezne ce astepta un sarut si despre care altcineva credea ca fusese ranita in razboaie concupiscente...papucii taie pielea...geanta atarna fara personalitate...masinile fac surfing pe canicula tinuta in ham de un vant potolit si cald...parul ondulat al oricarei fete de pe o cale e umed din cauza apei sarate...nu cum fusese din cauza aversei-amintire...frunzele isi dau cu o crema dupa soare...unghiile de la maini ale anonimei inca se bucura de faptul ca se asorteaza cu cele de la picioare...luna cauta norii...undeva creste un gand, dar ea il rupe... glezna tanjeste, dar...drumul s-a incheiat in fata unei usi ascultatoare...vantul iese dintr-o cutie...gandul s-a descompus deja...dar glezna inca sufera..maine, cand luminile se sting in dormitoare si se aprind pe strazi...

doar saramago...

"e interesant cum ne traim toate zilele din viata despartindu-ne, spunand si auzind pe maine si, in mod fatal, intr-una dintre aceste zile, care a fost ultima pentru cineva, ori nu mai este cel caruia i-am spus-o, ori nu mai suntem noi, cei care am spus-o"

un jurnalist: "daca oameni obosesc de cuvinte, eu raman fara slujba"

"limbajul e conservator, umbla cu arhivele in spate si detesta actualizarile"

"e ca viata, fata mea, incepe nu se stie pentru ce si se termina nu se stie de ce"

Eseu despre luciditate

Jose Saramago

cuvintele nu au sens singure, iar citatele nu au aceeasi savoare fara celalte paginile ale cartii. iar finalul e mai pe placul meu fata de siropoasa incheiere a "Eseului despre orbire".

historia de un sueno...

timpul prisoseste doar inspiratia a intrat in vacanta manata de fulgeratoarea rutina. schite urbane s-ar gasi in tolba zilelor, dar ascutitoarea pare ca s-a stricat lasand creionul bont. intr-o alta zi ar putea aparea o poveste despre pianul care se zbate in spatele florilor mov mangaiat de un tanar cu degete lungi. sau poate istoria unui atelier de pictura unde firele au napadit tablourile si unde o maestra il vaneaza pe ucenicul altora. dar azi neinspiratia care nu se mai numeste blocaj s-a hranit un pic din strachina inventiilor nocturne.

pr-ul tot pr ramane. asa ca s-a decis sa-si mai faca un pic de imagine intr-un capsor brunet. ce a reusit? sa rascoleasca in carul cu fan, unde era doar un ac. intr-o noapte, el s-a decis sa carpeasca un pic naframa destramata de uitare. modelul rezultat in goblenul din poala nu poate fi inteles. atatea nuante amestecate fara nici un folos. atatea ate incurcate. dar au trecut prea multe luni de cand era declarat croitorasul cel viteaz. iceberg-ul nu se mai topeste doar la o falfaire de vis. siropul de unguras e dosit bine in camara, asteptand toamna...

amintiri de pustoaica...

aveam 16 ani si un castron galben cu cirese...un album cu abtibilduri...o camera in care erau doua prietene si un televizor...si aveam si euro 2000...si un pic mai multa pasiune stransa sub unghii pentru echipa nationala...eram inca in grupe, dar nu mai stiu care meci...un egal cu germania...o infrangere in minutul nouazeci cu portugalia (gol costinha) si nebunia de meci cu anglia, 3-2, penalty-ul lui ganea si vorbele lui dulci de dupa marcarea golului....si apoi acel 0-2 cu italia...au trecut atat de multi ani sau asa mi se pare...nu mai tin minte la care dintre meciuri (nu cel cu italia) mi-am adus prietenele la mine ca sa mancam cirese in buza verii...am strigat, dar nu am baut bere, nu se asorta cu ciresele...si la final am vrut sa iesim in strada...pana la urma n-am iesit in centru, langa fantana...si asa cum se intampla intotdeauna chiar daca amintirile nu sunt chiar atat de ofertante avem noi grija sa le impachetam si sa le scoatem la taraba ca trufandale...mana lui hagi pe inima, golul lui chivu din meciul cu anglia, bucuria lui ganea, nebunia lui dorinel munteanu...

am 24 de ani si un pachet de tigari...albumul este acasa la fetesti, fara abtibilduri, un cadou nostalgic primit de la tata...camera aceea parca nu mai e a mea, iar prietenele s-au imprastiat prin tara...euro 2008 nu mai e al meu...in toti cei opt ani am rupt legaturile cu echipa nationala, cu fotbalul...ochii care nu se vad, se uita si se indreapta spre alti ochi...din meciul romania-franta n-am retinut nimic, poate doar exacerbarea de la inceput...un imn fortat invatat pe genunchi in vestiar...ce bine ca se canta doar trei strofe...cam asta e prezentul...peste opt ani poate peria zilelor si noptilor o sa stearga praful de pe fotografia acestor europene pe care nu le revendic, dar la al caror proces particip de pe ultimul rand, scaunul din dreapta...

parfum de razboi

"sunt in punctul precis unde o frantuzoaica te-ar tutui, o elvetianca ar incerca sa afle cate carti de credit ai in portofel, iar o americanca ar intreba daca ai un prezervativ"

"pictorul de razboi a privit fresca in bezna, analizand paradoxul : unele vorbe se sinucideau semantic, negandu-se pe sine. Olvido era una dintre ele. De pe malul intunecat al amintirii ei, ea il privea cum isi bea coniacul"

"eu nu caut parfumul trecutului"

Pictor de razboi - Arturo Perez-Reverte

o carte despre Olvido...si ce ne-am face fara ea daca intr-o zi ar calca pe o mina antipersoana...si despre un fotograf devenit pictor...si despre o moneda....

viata mea sexuala e doar o piesa de teatru...

viata mea sexuala e doar o piesa de teatru...

acum ca am lamurit macar un pic lucrurile sa intram dezgoliti in desfasurarea actiunii...

o blonda in albastru isi traieste viata non-sexuala pe scena salii amfiteatru a teatrului national inconjurata de un copil existent doar pe banda, de un paznic aproape haios, de un patron chipes, de un pretendent cu peruca, de un mitocan cuplat cu o icoana cu picioare lungi, de un tata nostalgic, de o manechin(a) contorsionata si de un dansator de contemp (ascuns bine in niste colanti albi si asezat intr-o vitrina schimbatoare)...replicile s-au amesteca rezultand pentru mine o piesa destul de trista...dar nu fac cronici de teatru, ci cronica aventurii filtrata prin ochii mei si ai zuziei...

...joia trecuta a fost ziua pactului de neagresiune a Dansatorului cunoscut in bezna culiselor teatrului national de opereta...fara flori, fara biletele, fara comentarii rautacioase, doar cateva ace infipte cu ajutorul cotului in mana zuziei, de fiecare data, cand in cabina de sticla manechinul clipea...

...intuneric pe randul patru la scaunele 23 si 24...in spate cateva replici ale mitocanului de pe scena (in timp ce la el mitocania se termina cand paraseste puntea, ceilalti traiesc cu ea in fiecare zi)...am fost tacuta si pentru ca stefan al-II-lea eram cam departe de mine si miopia se bagase intre noi...zuzi a fost tacuta pentru ca fotoliile erau incomode...

...mi-a placut sclipirea din ochii blondei...melcul...si finalul plin de machiaj...cam asta a fost cronica unei aventuri fara sex...

explicatie...

nu inteleg de ce noaptea ma transforma...dimimneata m-am trezit cu gandul la randurile pe care le-am scris noaptea trecuta pe la doua...imi e rusine, dar asa e noaptea ma metamorfozeaza intr-un monstru visator cu tupeu...eu cea nocturna nu seman cu eu cea diurna...asa ca imi pare rau pentru deraparile patetice... si drept pedeapsa mi-am taiat din pletele ondulate...

pe urmele parfumului...

sticla capruie s-a spart duminica de atata caldura...lichidul negru s-a intins pe calea victoriei lasand miresme care s-au simtit pana pe dionisie lupu, undeva, intr-un colt, pana pe tastatura unui calculator vetust...literele s-au sters...tastele au devenit de nedescifrat...acum stapana de moment scria cu nasul...pe ecran apareau in mod repetat un "V", vreo doi de "A", alti doi de "D", o pereche de "I" si cate o singratate de "M", "G", "H" si "R"...era perseverenta. mirosul puternic a explodat sub forma unui gunoier vegheat de o fotografie supradimensionata...dar inca parfumul nu exploata toate caile senzoriale ale posesoarei de calculator. camasa alba invelea parfumul, parca mai bine decat cea neagra. parul se simtea mai bine fara fixativ, iar obiecivul acela se va intoarce intr-o zi la locul lui.

sticla capruie s-a intregit de la atata ploaie...doar un ciob care avea personalitate s-a ascuns in iarba din curtea muzeului, tocmai pentru a lasa liber accesul catre lichidul negru, si toate pentru cine? pentru pierduta stapana de moment al unui calculator dintr-o incapere de pe dionisie lupu. un porumbel si-a luat zborul lasand culisele libere pentru altfel de vise pe muzica if-oasa. parfumul inca nu cunostea una dintre teoremele de viata ale proprietarei de halucinatii, e ca intr-un magazin restrictiv... "daca atingi trebuie sa cumperi"...intr-o varianta adaptata lumii moderne in care ne dam in carusel..."daca atingi, trebuie sa iei acasa"...pana atunci parfumul se imprastie prin alte pesteri, iar stapana cauta un act de proprietate peste o sticla de esenta tare...cand il va gasi, probabil se va speria de iminenta unei idile...asa ca pentru binele ei, mai bine nu-l mai cauta si ramane doar cu acel calculator cu tastatura gresita si intrerupta....

simplu...

" ce are ea si nu am eu? "

ce intrebare tampita. cata energie consumata in van. eu sunt unica. ea e unica. drumurile noastre sper sa nu se mai intalneasca. oricare ea ar juca rolul Ielei. nu mai vreau sa stiu nimic despre ele.

intalnirile astea te fac sa te simti copil din nou. e ca la cinci ani, cand parintii iti refuza prajitura doar pentru ca nu e bine sau pentru ca faci carii, fara sa-ti explice de ce nu e bine sau ce sunt alea cariile.

-pasa algo?

despre parfum...

avand in vedere ca sunt inca marcata de un anumit parfum, ii las pe altii sa vorbeasca despre o esenta unica intalnita doar in cateva sticle...

Everyone coming out of a perfume store is smelling the back of their hand. (Jonathan Carroll)
A women who doesn't wear perfume has no future.

(Coco Chanel)
I'm a perfume whore.

(Lexa Doig)

termen de valabilitate: cinci ore...

ieri am primit de la Zuzi si de la Fotograful-Porno un parfum puternic...nu, n-a fost ziua mea... un cadou pe care nici nu stiau ca mi-l vor face...o sa trec peste introducerea storcatoare de lacrimi si un pic ambigua...ideea principala: am primit cadou un parfum puternic, sau era o esenta de parfum?

pe banca din parc statea amurgul...

- e liber? intreb eu

amurgul nu raspunde. avem tupeu. cum adica cine? eu si zuzi. ne asezam. amurgul nu pare deranjat. nu vorbeste, in timp ce tigarile noastre barfesc pachetele din cartusul urban. nisipul de pe alee ciuleste urechile si apoi le astupa, cand Fotograful-Porno ne grabeste plecarea, ajutat de patratul sau de telefon. amurgul rasufla usurat, e din nou singur.

pe scaunul de langa usa barului nu sta nimeni...

-e liber? intreba zuzi.

nimeni raspunde:

- da.

n-avem tupeu, dar ne asezam. cum cine? eu si zuzi. nimeni e vesel. alte tigari barfesc aceleasi pachete. dusumeaua doarme. Fotograful-Porno se iveste. schimbam masa. il lasam pe nimeni sa se insoteasca de alte fete.

pe scaunul din dreapta mea mea sta zuzi...

pe scaunul din fata mea sta Fotograful-Porno. tigarile iau o pauza. dusumeaua sforaie sub sase talpi. sunt cateva persoane care ii cer sa se intoarca pe partea dreapta, dar ea viseaza, nu-i aude. toti se duc in camera de langa, unde dusumeaua nu sforaie.

pe scaunul din stanga mea sta parfumul-cadou.

-buna. zice parfumul sau asa ceva. era un pic de ceata in urechea mea.

tigarile au intrerupt conversatia. reflecteza si ele si isi deschid porii pentru a simti mai bine primele note ale parfumului. sa fie ghimbir?

- taci tu ! spune una dintre ele.

dusumeaua s-a trezit din cauza notelor de mijloc. acelea care apar dupa ce tigarile nu mai simt nimic. si ea se intreba: oare e levantica?

cuvintele parfumului scot la iveala notele de baza, componentele care penetreaza pielea. a ce miroase pielea mea? a atingeri fugare si intamplatoare... a apa tonica...sau e altceva?

pe banca din alt parc sta noaptea...

-putem sa ne asezam? cum cine intreaba? eu si zuzi.

noaptea canta si ne ignora. Fotograful-Porno probabil doarme deja, anesteziat de buline.

avem iar tupeu. ne asezam. pietrele de pe alee privesc spre ateneu. tigarile din pachete diferite barfesc din nou.

- ti-a placut sticla cu parfum? intreaba zuzi

- daaa. spun eu cu mai mult entuziasm.

chiar daca am lasat sticla in camera cu dusumea nesforaitoare, mireasma nu se poate risipi atat de repede. e mult prea puternica...

pe canapea sta cuvertura portocalie...

- simti si tu ce a mai ramas din cele cateva picaturi de parfum din care a gustat ieri pielea mea?

gresia e alba si gri. e inumana. zuzi se reface si nu doarme. nasul meu e beat...

canapeaua e deja rosie...

eu si adolescentii...

intr-un compartiment al trenului rapid constanta-bucuresti eram eu si o carte... nimeni altcineva sa completeze cele cinci scaune ramase libere...intr-o dupa-amiaza limpede...nici nu trecusera zece pagini si traficul pe culoar incepuse...doi copii, pentru ca la varsta mea nu-i pot numi altfel se tot perindau prin fata usii cu geam, prin dreptul perdelelor albastre trase pana la jumatate... ele erau acolo sa-mi apere spatiul intim... dupa vreo zece treceri cu incetinitorul, cei doi inculpati s-au incumetat sa deschida usa...

- e liber? intreaba unul dintre ei, cel mai inalt si cu tricou albastru-inchis. avea de prinsa de materialul subtire o legitimatie alba pe care n-am vazut ce scria. probabil era fosta-numita matricola, de la scoala. probabil credeau ca ma dau in vant dupa oamenii cu legitimatii. se mai gandeau poate ca la gradul meu de miopie n-o sa observ impostura.

- da. am zis.

cel mic s-a asezat la un scaun departare de mine, iar vorbitorul pe diagonala mea.

au mai trecut cateva pagini.

- fumati? intreaba din nou cel mare.

- nu.

- de ce nu fumati?

n-am mai raspuns. mi-am vazut in continuare de cartea mea invelita in coperte antice pe care le foloseam in clasa a treia pentru vocabular. cartea este a Fotografului si nu vreau s-o lezez.

a mai trecut probabil o pagina.

-hai, sa mergem. ca deranjam! spune mai mult pentru el purtatorul de cuvant al grupului.

s-au ridicat si-au plecat.

liniste.

am mai inghitit cativa kilometri de cale ferata. oare s-au dat batuti? raspuns negativ.

cel mare a tras de usa compartimentului. avea un cos rosu in mana. ca acelea din supermarket-uri.

- domnisoara, doriti un suc?

- nu, multumesc!

si s-au mai perindat cativa metri de sina.

era randul tacutului:

- domnisoara, doriti un suc?

- nu, multumesc! si am trantit un zambet fortat.

credeti ca au renuntat? daaa, in cele din urma da.

dupa o inserare am ajuns la bucuresti. cu inca vreo suta de pagini de citit si cu vreo douazeci de minute intarziere.

intrebari de complezenta...

vrei sa....?














nu, pentru ca....
da, din cauza ca...

eu si mosul...

ce urmeaza are legatura cu realitatea si cu persoane cat se poate de reale. nu este un pamflet.

eu, zuzi si fisele fiscale la ghiseul postal. acela aproape de stirbei voda. azi a fost ultima zi pentru depunerea hartiilor. alta durere de cap pe langa durerile lipite de picioare. si asta numai din cauza pantofilor negri pe care i-am incaltat dupa multa vreme. o sa spun si cum eram imbracata, o sa intelegeti peste cateva randuri de ce e asa important.

bluzita mea de vara roz. larguta si cu vedere spre umerii plini de semne. peste simpatica bluza era vestea de la costumul lui tati.

zuzi era in fata mea la coada. amandoua aveam treburi prin hartii, ba cu plicul, ba cu data, ba cu durerea de picioare. in fata zuziei se pozitionase un domn trecut prin viata si de o anumita varsta. imbracat intr-un costum albastru pe care-l sprijinea intr-un baston cu motive populare. parul ii era alb, normal. avea ochelari cu lentile cat fundul sticlei de sampanie. se intoarce catre noi si isi potriveste cu o miscare de nas bicicletele.

-domnisoara, nu ma mai pot abtine. trebuie sa spun!

in fractiunile de secunda care au trecut pana sa rosteasca urmatoarele cuvinte si eu si zuzi ne gandeam ca am facut galagie, ca am vorbit urat, ca ne-am agitat prea mult.

-acopera-ti umerii ca se vede ca te-a supt prietenul!

doua perechi de ochi -au marit si doua guri au amutit.

apoi s-a intors catre functionara de la ghiseu. radea singur.

invers proportional...

azi obrajii ei s-au colorat din nou in rosu...a fost doar o imbratisare a pictorului...si ea nu era modelul...a fost o gluma fara intentii...la inceput au fost degetele care s-au atins, apoi mainile si in final cele doua trupuri...daca ar stii erendira ce s-a intamplat azi cu siguranta cuvintele care urmeaza ar fi fost scrise cu mai mult patos: "adună-mă din fiecare şi întregeşte-mă doar pentru tine, lăsa-i pe alţii să-mi atingă cu focul lor copia de ceară, expusă în vitrina mercantilă. Cuprinde-mi visele în palmele tale şi apoi dă-le drumul ca unor porumbei care s-au recuperat după o boală grea, iar acum regăsesc plăcerea nebună de a zbura. Stângaci la început, cu poticniri, vor decola din palmele tale, dar tot în jurul tău se vor învârti pentru că i-ai legat cu o sfoară imaginară. Oricât ai încerca să o tai cu foarfecele realităţii, visele mele nu se vor îndepărta de tine, deocamdată…(...) Sărută-mi fiecare semn lăsat de natură pe trup: aluniţe, pistrui, toate se înfioară sub atingerea sălbatică a buzelor încărcate de vreme. Ascultă sunetul fin al zbuciumului meu în somn. Veghează-mi adormirea după epuizarea fizică…înconjoară-mi trupul cu petalele desprinse din tandreţea ta anterioară…Nu uita să-mi aduni resturile amintirilor şi să le arunci pe fereastră. Adună clipe din viaţa mea, dar ai grijă să nu le iroseşti în certuri inutile Şopteşte-mi cuvintele învăţate în timpuri eterne şi vitrege, jură-mi originalitate dusă până la extreme şi pleacă doar cu nişte resturi din mine în raniţa ta de călător…(...)Încurcă-mi şuviţele desprinse din plăceri uitate în sertarul nopţilor călduroase când căutam aventura solitară pe valuri de cuvinte scrise la întâmplare…Crede-mă atunci când îţi spun vorbe de adormit elefanţii rebeli din junglă şi nu te increde în fandoselile maimuţelor polare"...ce romantica era erendira...insa cea de acum, cu numele ei real sau nu, s-a plicitisit sa mai scrie despre si cu ei...in prezent, ea se bucura mai mult de o adiere sub forma de imbratisare... fara vise marete si complicatii care sa nasca fantezii viitoare...

paranoia...

in noaptea asta mi-e frica sa dorm...somnul care mi-a adus atatea scene pentru interpretarea unor piese dorite ma sperie foarte rau acum...ma tem de noaptea asta, de viitoare, de urmatoarea daca va mai exista asa ceva...sper sa ma insel...

zbor

"nimic nu e mai trist ca o absenta"...

"doar pentru asta scriem, ca sa-i facem nemuritori pe oameni"...

"sint emotii care se intorc pe neasteptate, e ca atunci cand vezi trecand o femeie, iar tu nu mai pastrezi de la femei decat niste sarmane amintiri si zambetul, ori unduirea rochiei, ori parul aranjat, intr-u fel te fac sa-ti simti genunchii moi, ia-ma, fa cu mine ce vrei cu mine, e ca si cum razboiul te-ar chema la el"...

Memorialul manastirii

Jose Saramago

in fata lui saramago nu prea am cuvinte...una dintre primele carti, un pic mai nerafinata decat puzderia care a urmat...

rataciri...

jiltul era arcursul pentru vioara-podea...note false de batranete se iteau impreuna cu praful anilor irositi...vopseaua sarise de pe amandoua...traisera mai mult decat era nevoie...acum erau doua obiecte inutile, la fel ca stapana lor...

in urma 10.000 de zile pusese la presat un sarut...intre filele proaspete ale unei carti...acum nici nu-si mai amintea numele...parca avea copertile verzi...si titlul era din doua cuvinte...era intr-o zi de marti...purta manusile negre si rujul rosu...avea 23 de ani si o vara calduroasa inainte...se imbracase de sarbatoare pentru acel moment din biblioteca generoasa... usa n-a vociferat, asa cum face acum... tocurile groase ale pantofilor cu bot rotund ghilotinau linistea cu ajutorul podelei care atunci era o podea-toba...jiltul proaspat lacuit era asezat langa fereastra care tinea cat tot peretele...pe biroul care mirosea a brad stiloul avea penita uscata...cerneala din calimara se terminase de vreo doua saptamani...in jurul ei carti noi si vechi...perdelele galbene atarnau de atata praf inghitit...soarele patrundea in camera doar pentru ca fasiile erau prinse la mijloc cu bucati din cordonul de la rochia rosie...a intors scaunul cu brate lungi catre rafturi...clopotele bisericii din apropiere cantau, probabil cazuse o stea...se aseza...in fata ei curcubeul cotoarelor se dezvolta pe verticala...pentru cinci secunde inchise ochii...pe sub pleoape i s-au plimbat doua secvente...baiatul pe care il stia de doi ani compostand un bilet...si apoi buzele lui amestecandu-se cu buzele unei necunoscute...momentul de hipnoza se terminase...acum zbura spre raftul al doilea...tocurile atarnau de pe treapta a treia a scarii caramizii...rochia ii descoperea picoarele in toata lungimea lor...unghiile alesesera cartea aceea verde...o deschise la pagina 100...buzele colorate s-au lipit de hartia velina...conturul rosu a ramas acolo...piciorul drept a coborat alaturi de cel stang...cartea era la locul ei...asa-zisa-femeie afara din biblioteca...

usa s-a redeschis dupa 10.000 de zile...era la fel cum o lasase, dar cu mai multe riduri...sarutul, insa era la fel de tanar...intre filele deja galbene...lipsea doar un chibrit...daca intreba cineva de mine, nu-i spune unde am plecat...

la rece...

asa a inceput totul:

Patinaj si dragoste (selectii-17 februarie 2007)
Rep: -Care sunt primele cuvinte care iti vin in minte atunci cand auzi "patine"?
EP:- Patinele sunt viata mea, sunt dragostea mea, hobby-ul meu, aproape toata viata mea. Patinez de aproape 20 de ani, deci pot spune ca patinele inseamna totul pentru mine

Rep:.- Ai trei titluri mondiale, cinci europene si unul olimpic, care mai este motivatia ta pentru a continua?

EP: - Intotdeauna mi-am dorit sa fiu cel mai bun si de aceea cred ca pot reveni oricand in circuitul amator.

Rep:- Cum vrei sa-si aduca aminte lumea de tine ca un artist desavarsit, ca un bun saritor sau ca un om de show?

EP:- Un bun saritor, un bun saritor (repetitie intentionata), un artist, dar as vrea sa-si aduca aminte lumea de mine ca de un bun patinator.

despre plusenko e bine sa scrii atunci cand perdeaua de euforie se ridica...si bineinteles, cand ai timp si muzica lui edvin marton nu mai are loc in laptop...cand ochelarii crapati te privesc stramb de pe raftul de sticla...

asadar in urma cu patru zile...

...aveam/n-aveam acreditare la "kings on ice"...asa ca totul a fost un joc de glezne al sortii, trecand cu driblig de baiatul in tricou albastru de la usa, eu si fotografa cu fundite ne-am cocotat confortabil in sectorul doi al polivalentei, aproape de scena, aproape de boxe, departe de culise... nimic nu mai era ca anul trecut, cand eu si rusul patinator am schimbat intrebari si raspunsuri (moment de neuitat, cum l-am batut eu pe umarul aparat de o geaca de piele, pe rusul caruia ii tineam ghinioane, cand se intrecea cu yagudin...ale tineretii valuri ce sa mai zici)...

din punctul nostru de vedere...prea putina gheata...neincapatoare pentru hoarde...si parca nici pentru plusenko...intunericul a fost taiat de patina campionului olimpic din 2006...costum negru(spre nemultumirea fotografei cu fundite) si plete blonde...pe scena, marton era ingerul (pentru ca era imbracat in alb) cu vioara...eu pe scaun incepeam sa inteleg senzatiile pe care le au cei care se dau in roller-coaster, desi n-am incercat niciodata...ma lipisem de scaun si de teama sa nu stric momentul nici macar n-am clipit...a trecut repede (poate a fost o secunda, poate au fost doua)...dar cand omul-negru cu paiete a parasit patratul de gheata, eu parca aveam centura de siguranta...si s-a intors tot negru...inca o secunda...inca o centura...

si clepsidra nemiloasa maruntea gheata mai ceva ca spargatorul gigantic din curtea fabricii...jumatate de secunda pe ritmuri grecesti si culoarea pasiunii l-au devorat pe plusenko in cutia aceea de chibrituri...un bis de o nanosecunda n-a potolit poftele tinerelor domnite...loc de scrieri muzicale nu mai era, doar de hidratare in ploaia efervescenta...copil balai, poate o sa ne zambesti si in finlanda!

blocaj...

se intampla rar, dar si cand se petrece e spaima mare in bostanarie...nu pot sa scriu despre nebunia de duminica...o sa incerc sa pun cap la cap cioburi de imagini, petece de conversatie si cativa pasi de dans...

miroasea a tamaie dulce in culisele teatrului de opereta "ion dacian" pe unde rataceau doua muze brunete si o pereche de ochi verzi...pe mesele mov se ingramadeau culorile costumelor...acum vin explicatiile pe care nu cred ca pot sa le dau foarte coerent...

cum au ajuns muzele acolo? ce cautau?

pai dupa o baie de soare pe terasa motorizata si dupa cutiile de lichid baute lejer, se asorta un spectacol din care sa se adune litere si fotografii...erau acolo pentru UK a lui RM, in special pentru MU (cam asta cautau, dar ce au gasit? asta este deja intriga)... cartela galbena le-a trecut peste barele mealice si le-a propulsat pe culoarul lung si supravegheat al cabinelor in care toata lumea saluta pe toata lumea si in care vocile baritonale umbla nestingherite...mana plina de fond de ten i-a scuturat uneia dintre muze creierul si a apasat butonul zambetului tamp si a intrebarilor scurte...a urmat intunericul scaunelor albe, a gardurilor de plasa si a vocii lui speedydanny cel colorat...

ce-i cu ochii verzi?

muza fondului de ten se sprijnea de o masa mov, in timp ce a doua intrusa ii dadea coate pentru a-i atrage atentia asupra unor pantaloni cu dungi..."asta e istvan!" (dar micuta necredincioasa refuza impartasania)...lumina s-a aprins cand posesorul pantalonilor a rostit cuvantul magic: "istenem"...si de aici a inceput sa curga mierea imaginilor...cele doua alunite simetrice de pe omoplati...transpiratia alunecand catre coapse...dezgolirea si incatusarea...momentul palariei si al insingnelor...toate apartinandu-i lui istvan...

care este povestea culorilor?
inr-o poveste urbana intotdeauna va aparea eclectismul neinteles...fie ca va purta ciorapi colorati, costume de negre, pantaloni albi sau chiloti galbeni...

e greu sa scrii despre sfarseala care te conduce pana la usa si care te lasa cu pofte de cultura...

serbet si tristete....

dupa multe zile am incheiat cu tristetea si am inceput borcanul cu serbet roz...ea venea din paginile cartii " corectii" a lui jonathan franzen ("o vreme in bucatarie nu mai fu denise, ci doar tristete")...motivul pentru care probabil am amanat sa ajung la pagina 544 a fost starea persoanala de plans...nu poti suprapune doua file albe pentru ca sunt redundante...nici tristete peste tristete...dar cand lingura de inox musca din continutul roz al recipientului din debara, totul devine mai suportabil...un ghemotoc de serbet intr-un pahar cu apa limpede...

"singurul lucru pe care nu-l uita pana in ultima clipa era cum sa refuze"...

daca....

daca n-ar fi existat telefonul mobil...
-buna ziua. aveti legatura cu brasovul.

cabina de lemn scartaia sub greutatea ei. telefonul albastru cu disc negru avea vopseaua zgariata. receptorul detinea doua capsule sparte. nu se auzea prea bine.

-alo, zuzi tu esti? ai ajuns? intreba fana. zgomotul era mai puternic decat vocea zuziei.

a inteles pana la urma ca zuzi era bine pozitionata pe Tampa in nehotararea ei de a cobori in depresiune. puse receptorul in furca si se indrepta catre masina de scris. mai fuma o tigara, mai sorbea din cafea, mai scria doua cuvintele, acele masinii tacaneau in ritmul pulsului. era aproape trei. nici o telegrama.doar aceea conversatie telefonica laconica, din punct de vedere al interesului csikszeredian. oja incepuse sa sara de pe unghiile lungi. avalansa de telegrame a inceput sa soseasca.

nu stiu daca plec. stop. nelinistita. stop. ma uit la ceas. stop. era ultima foaie inramata asemenea unei fotografii in sepia.

secundele se scurgeau incet printre petale de lalele. timpul era un melc stricat. cafeaua nu mai avea gust, fumul ii ineca plamanii, genele falfaiau obraznic, cand a ajuns telegrama decisiva. am zburat spre apus. stop.

peste doua ore sunetul metalic al telefonului albastru a inundat masina de scris, cana de cafea si pachetul de tigari.

-aveti legatura cu szeklerburg.(transcrierea fonetica a cuvantului rostit de centralista nu e asta, dar pentru respectarea adevarului istoric al ultimelor doua luni a fost scris corect).

-nu pot sa cred. ai ajuns! izbucni din spleen-ul fanei.

-n-am foarte mult timp. sunt bine. nu-ti face griji! totul e la locul lui asa cum l-am lasat marti. o sa am grija de cartof, daca apare. si firul de alama s-a rupt. legatura s-a strans, la fel ca inima fanei. receptorul a lovit de mai multe ori cutia, capsulele au sarit impratiindu-se pe podeaua lemnoasa si murdara. intr-o lume viitoare si evoluata ar fi urmat conversatii in pauzele de criogenie. zuzi ar fi pictat in rosu-galben-albastru ruperea barierelor cu ajutorul sefului de tren. poate ar fi vorbit si despre crivatul prietenos, despre personajele din filele calendarul surorii, despre apropourile nocturne ale vulpoiului batran a carei labuta este ferecata, despre indiferenta unor ochi frumosi, poate si despre timiditatea colegului din zona alba, despre barul inchis, despre prezenta chelarului si despre absenta.

usa a scartait cand noaptea a intrat intre genele nerimelate. fana tarsaia picioarele pe asafaltul imbacsit. geanta albastra acoperea tristetea blugilor. "zuzi a zis ca dupa aprilie vine septembrie", incerca creierul ei sa articuleze...din pacate, nu era in viitorul evoluat ci in prezentul lalelian....

P.S.explicatie foto: de data aceasta lalelele mov sunt pentru zuzi, pe ea s-o injurati pentru acest festin colorat.

simbolism...

si ce daca unii oameni au in piept trei flori albastre crescute dintr-o inima rosie...

eu vreau lalele galbene si pestrite, anemone, magnolii si albastrele... chiar vreau zambet in mijlocul soarelui, niste ochi frumosi, o tusa de slabiciune, un praf de nobletete si putina delicatete...

dar nu primesc decat un buchet mare de begonii printre care si cateva flori de cactus, vreo patru camelii roz, un lan mare de garoafe si narcise galbene, niste rozmarin si trei zambile roz...adica un buchet de ganduri negre printre care se mai zaresc si cateva flori de suferinta, vreo patru doruri, un mare "m-ai dezamagit" si la fel de multe iubiri neimpartasite, niste amintiri si trei dureri...

in spatele scenei mi se pregateste un manunchi mare de maci...doar o simbioza a uitarii...

pofte...

am pofta de lalele...pofta sa rup tulpinile carnoase cu dintii...sa smulg o lalea din puzderia din parcul cismigiu, batut cu piciorul la amiaza...vreau sa miroasa a ele in fiecare dimineata...sa vad rosu, mov, galben, negru in fata ochilor...vreau petale in par si frunze pe perna...parfum in spatele urechii si la incheieturi...si o esarfa...

am pofta de o fusta...n-am mai purtat din vara...mi-e pofta de o fusta noua...m-am saturat de bulinele celei negre, de generozitatea materialului rosu, de moliciunea rochitei galbene, de volanele celei maro, de lungimea celei negre...

mi-e pofta sa am codite si sa fac baloane de sapun...nu mai vreau puzzle-uri cu un milion de piese si care dau impresia ca sunt rezolvate, dar in ultimul moment piticul ghidus strica tot tabloul...

mi-e pofta de viitor!

ilustrata din ciuc (fana si zuzi-partea a VI-a)

dragi parinti,

aflati despre noi ca suntem bine-sanatoase. am ajuns la miercurea ciuc. da, pentru a saptea oara in 2008. stiu ca nu intelegeti voi de ce atatea drumuri in judetul harghita, dar acum nu-i momentul sa puneti intrebari, chiar nu e cazul. bine daca insistati, am fost la un meci de hochei. e frig, stiu, dar m-am imbracat gros (nu mi se vedea decolteul si nici zuziei camasa alba acoperita de vesta verde) nimic nu a mai fost ca pe vremea tricoului cu numarul zece...

mami, sa stii ca un baiat ne-a zis "miti", dar noi nu i-am raspuns, un altul i-a invadat camera zuziei, dar nu-ti face probleme, n-o sa-ti aduc un ginere de la miercurea ciuc. poate zuzi... ea i-a dat numarul unui baiat care are legatura cu iarna. eu i-am oferit foaie si pix, dar ce sa-i fac daca avea fantezii telefonice in vestiar? tot pe zuzi a lovit-o un puc si era sa primeasca si o crosa cu dedicatie in figura. (ilavenii stiu de ce). un domn mai in varsta se tot uita spre noi, dar noi, fete cuminti. si asa am ramas pana ne-am urcat in rosi. atunci s-a rupt filmul. dar voi nu va faceti griji, doar am ras si am facut planuri pentru viitor. (haha, nici nu stiti ce pregatim-oops, asta nu era pentru voi, dar n-am cum sa sterg, n-o luati in seama). si a mai fost si soferul de furgoneta si baiatul din benziarie cu bere. i-am aranjat eu pe amandoi.

sa stiti ca era vorba despre echipa romaniei, am devenit patrioata de curand (l-am fentat pe uraciosul secui de la poarta). scorul nu vi-l mai spun ca pe vederea asta nu cred ca o sa incapa foarte multe.

Va imbratisam!

zuzi s fana

voal...

am o presimtire aburinda in cana de cafea...
am un ghimpe in degetul mic al mainii drepte...
am doi ochi setosi...
am niste urechi surde...
nu am voal...
nu am cecuri in alb...
si nici pe...

o alta bruneta slaba...

nu e nici ildiko, nici eniko...e chiar kinga...dar de ce bruneta cu ochii verzi? de ce atata zeflemea in fiecare secunda a vietii mele?...jur ca nu mai suport...aceeasi poveste ironica una dupa alta, ca intr-o carte de nuvele in care scriitorul neinspirat toceste aceeasi tema pana la epuizare...

domnule autor, mai schimba peisajul, mai schimba personajele...chiar toate trebuie sa fie brunete si slabe? chiar trebuie ca de fiecare data brunele sa ramana cu printul?...ai sa-mi spui ca banii nu-ti ajung, ca in adolescenta ai trait o iubire imposbila cu o astfel de fata...totusi nu ti-a spus nimeni ca in carti nu trebuie sa indrugi numai realitate?...esti un ratat...

din acest moment refuz sa mai ascult de pixul tau...demisionez din rolul meu de nefericita, de visatoare...tu nu vezi in ce hal m-ai adus?...o sa ma implori acum sa mai am rabdare pana la ultima pagina a romanului pe care abia l-ai terminat...o sa-mi spui ca ti-e rusine de ce ai scris pana acum si ca ai nevoie de mine...o sa invoci faptul ca tu esti stapanul, ca eu sunt creatia ta...o sa adaugi ca si eu sunt bruneta...da, bruneta cu ochelari si multe kilograme in plus si cu creier de gasca tanara...te si vad tarandu-te pe covorul tau cel soios de rosu, implorand...o sa ies din fiecare fila a cartii tale imbecile...

acum ti-ai batut atat de rau joc de mine...m-ai tinut in sah timp de un an de zile...promitandu-mi ca blondul cu ochii verzi va fi al meu...o sa-mi raspunzi ca nu tu mi-ai bagat in cap astfel de idei si ca a facut parte din dezvoltarea personajului, din definirea caracterului credibil al povestii...

haha, cine o sa creada aberatiile tale?...cine o sa creada ca roxana se poate indragosti doar dupa ce l-a vazut pe stefan de trei ori?...cine o sa creada ca roxana e in stare sa bata de sase ori cate cinci sute de kilometri, doar pentru a-l vedea pe el?...cine o sa creada ca bruneta cu ochelari plange o noapte intreaga si printre lacrimi o descopera pe kinga?....ciine ar crede ca din cauza lui stefan, roxana si-a pierdut cheful de munca si nu se mai regaseste?...roxana e un personaj tragic si depresiv, dar chiar trebuia sa ma distrugi in halul asta?...nu ajungeau micile baclavale otravite, chiar trebuia sa o aduci in fereastra disperarii?...ai mai avut si nerusinarea sa o lasi sa vada fotografii cu ei doi?...si sa citeasca literele scrise de degetele ei subtiri: "he is the person who makes me happy every day.........”....mai e si poliglota..

.bun, n-ai terminat opera care zici ca-ti va schimba viata...chiar si la criza mea de isterie tu n-ai reactionat...nu mi-ai spus cum o sa termine roxana naratiunea asta...stiu doar ca planuiesti ca stefan si kinga sa ramana impreuna...vezi, te ocupi doar de personajele importante...de roxana uiti mereu, chiar daca ea face toata actiunea mai suculenta...daca n-ar fi fost ea, kinga si stefan ar fi fost doi rutinati...dar tu iti dai aere, ma pui la respesct..."eu sunt geniul, tu executantul !", imi ziceai la inceput...nu ti-a ajuns nuvela in care andrei ramanea cu miruna si roxana scruta cerul de la etajul noua?...acum m-ai mutat la unu, sa te asiguri ca nu ma mai gandesc nici macar o secunda la distante...bine, si eu si tu stim ca exagerez, dar nu uita tu m-ai creionat asa...nu te plange!...nu-ti smulge parul din cap, gaseste solutia...roxana intr-o saptamana pleaca...te saruta pe fruntea aia lata de geniu si te lasa cu paginile goale...scriitor ratat si pervers...

"Roxana, darling, ai uitat ca nu-ti plac finalurile fericite?", apuca sa mai spuna barbatul...din cele 400 de pagini negre, acum doar 3 mai aveau litere de plumb...cele de final in care un anumit stefan si una kinga se casatoreau pe gheata...un final care n-avea inceput...

later edit: in incercarea de a o impaca pe roxana, autorul pierdut a facut-o pe kinga fata de la pagina 3 din click prin mana binecuvantatoare a zuziei...dar roxana nu se mai intoarce...

leapsa de pisica...

prima mea leapsa de cand cica blogaresc, devin importanta....glumesc, oricum pentru pisica olga cea pasatoare eram importanta (ma alint)...deja din intorducere incep sa vorbesc despre mine...daca e opt, opt sa fie...
1. sunt mai mult decat alintata. daca cineva s-ar gandi sa-m faca un portret, cu siguranta pe acolo ar trebui sa fie bratele altcuiva care sa ma tina in brate, sau sama picteze intr-un cos de pisica.
2.mi-ar fi placut sa invat chineza, aveam planuri, dar am renuntat. in continuare mi-ar placea sa stiu portugheza, olandeza, germana, maghiara etc.
3.sint o mare plangacioasa. uneori ajunge sa-mi arati degetul si incep sa dau apa afara din ochii.
4. sint o urmaritoare de barbati. adica nu-i las sa scape usor. ii vanez pana ma plicitisesc. vanatoarea are termen intre 1-2 ani. unii ar numi-o obsesie...
5. intr-un card de femei, intotdeauna cred despre mine ca sunt aia mica, proasta si urata.
6. mirosurile, culorile si esarfele sint definitorii in viata mea.
7. am fost fana lui fernando morientes. m-am lasat intre timp, dar un interviu tot imi doresc cu el.
8. viitorul meu copil ar trebui sa aiba ochii verzi si sa se faca arbitru de tenis sau hocheist.
eu as da-o mai departe da n-am cui....

oglinda...

intotdeauna i-a placut fata ei de dimineata. intotdeauna arata bine trezita din somn. cateva minute din 24 de ore. dar intr-o dimineata de martie vraja s-a rupt. in oglinda inalta cat o catedrala anii trecusera mai repede. par ciufulit aproape incurcat. pielea din zona ochilor stransa si murdara de creionul negru pe care se incapatanase sa-l strecoare in programul de ieri. fardul de pleoape albastru pierise. punctele negre erau mai evidente. cosurile de adolescenta erau singurele semne de tinerete.

heliofobia n-a avea azi unde sa se joace, oricum ploua. perdelele erau trase. un harciog in vizuina. un harciog fotofob. o noapte de zi invocata in ritualurile precedente. pungile din jurul gurii nu mai aveau nici macar un graunte de entuziasm. galeriile subterane au ramas fara provizii. un harciog deprimat? sau poate un harciog singur ce isi doreste sa traiasca in pamant. dar ea nu era un animal cu blana frumoasa, era o stafie. nimic din stralucirea anterioara nu se mai regasea pe chipul de cafea-cu-lapte. inainte ar fi plans, ar fi ras, s-ar fi enervat, s-ar fi panicat, ar fi facut ceva. acum s-a bagat din nou in pat, a tras peste nas patura subtire. a inchis ochii. nimic din zbuciumul zilelor trecute pentru activitati ale concurentei, nimic din cheful de munca de odinioara. nimic din pasiunea inghetata. poate doar pofta de o tigara. dar si asta necesita un efort prea mare. era doar patofobie si discul zgariat al melodiei "chiar daca..." acul pick-up-ului se stricase si el. panzele de paianjeni dansau vals in ritm de tango pe peretii ironic de roz.

hey, naratiunea asta nu are subiect, descrierea e jalnica si trista- ar fi zis candva. dar tu chiar n-ai inteles nimic? strigatul ei a crapat oglinda mare cat o catedrala. va cumpara alta? se va taia in cioburi? va interzice oglinzile?...poate pedro camacho chiar a existat...