intotdeauna i-a placut fata ei de dimineata. intotdeauna arata bine trezita din somn. cateva minute din 24 de ore. dar intr-o dimineata de martie vraja s-a rupt. in oglinda inalta cat o catedrala anii trecusera mai repede. par ciufulit aproape incurcat. pielea din zona ochilor stransa si murdara de creionul negru pe care se incapatanase sa-l strecoare in programul de ieri. fardul de pleoape albastru pierise. punctele negre erau mai evidente. cosurile de adolescenta erau singurele semne de tinerete.
heliofobia n-a avea azi unde sa se joace, oricum ploua. perdelele erau trase. un harciog in vizuina. un harciog fotofob. o noapte de zi invocata in ritualurile precedente. pungile din jurul gurii nu mai aveau nici macar un graunte de entuziasm. galeriile subterane au ramas fara provizii. un harciog deprimat? sau poate un harciog singur ce isi doreste sa traiasca in pamant. dar ea nu era un animal cu blana frumoasa, era o stafie. nimic din stralucirea anterioara nu se mai regasea pe chipul de cafea-cu-lapte. inainte ar fi plans, ar fi ras, s-ar fi enervat, s-ar fi panicat, ar fi facut ceva. acum s-a bagat din nou in pat, a tras peste nas patura subtire. a inchis ochii. nimic din zbuciumul zilelor trecute pentru activitati ale concurentei, nimic din cheful de munca de odinioara. nimic din pasiunea inghetata. poate doar pofta de o tigara. dar si asta necesita un efort prea mare. era doar patofobie si discul zgariat al melodiei "chiar daca..." acul pick-up-ului se stricase si el. panzele de paianjeni dansau vals in ritm de tango pe peretii ironic de roz.
hey, naratiunea asta nu are subiect, descrierea e jalnica si trista- ar fi zis candva. dar tu chiar n-ai inteles nimic? strigatul ei a crapat oglinda mare cat o catedrala. va cumpara alta? se va taia in cioburi? va interzice oglinzile?...poate pedro camacho chiar a existat...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu