pana la sapte ani am dormit in patut...un loc inaltat cu un metru deasupra podelei...avea gratii si era maro...la un an de la fuga rusinoasa din cusca, el a parasit casa mea servindu-le altora drept altar de vise...am schimbat patutul cu o canapea, si ea la fel de maro (se pare ca ai mei parinti vedeau lucrurile intr-o singura culoare)...patul adolescentei mele avea nasturi si dungi roz-albastre...picioarele batrane n-au mai tinut-o si a avut nevoie de carje (butuci imprumutati din magazia ce avea sa devina mai tarziu bucatarie)...spatarul ei dungat a facut cocoasa, panza s-a tocit, in timp ce eu infloream langa geamul iubitor de apa curgatoare...si am implinit 18 ani...majoratul intr-un pat matrimonial fara loc de sprijinit spatele, dar cu tablie in nuante inchise, ati ghicit, tot de maro...sertare incapatoare pentru hectollitri de ploaie ochioasa...mai incolo, departe de casa parinteasca am pastrat asternuturile cu ursuleti, care s-au simtit si ei sufocati de mirosul putred din bordeiul improvizatiei de pat care mi-a inghitit lacom trei ani... pe lista s-a inscris apoi salteaua verde pentru o persoana singura, sprijinita pe patru placaje... acum dorm impartita intre o canapea in nuante de maro si intre un pat la fel ca cel al majoratului, cu o tablie la fel de lucioasa....paturi care m-au dorit, paturi care m-au avut, paturi care m-au lasat...
ele care i-au avut...ele care nu m-au cunoscut...ele care au trecut...in perioada canapelei butucanoase a fost mirela cea zarita la colt de liceu cu parul ei lung si roscat in nunate de maro...si cand m-au lasat picioarele, a fost roxana (ironie sau nu, pe invitatia de la nunta lui o sa apara numele asta)...nisipul din clepsidra a curs adunand o ea imaginata doar de un alt el in patul meu matrimonial...ea fara nume...si a venit miruna bruneta cu ochelarii ei cunoscuti doar din poze...eniko, ildiko, care-i numele tau?...desi nu mai conteaza...maine n-o sa ma trezesc in patul acela cu baldachin...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu