poezie, poezie...continuarea e pentru cine stie...

Singurateca ea ma asteapta sa-i vin acasa,

În lipsa mea ea se gândeste numai la mine,

ea cea mai draga si cea mai aleasa

dintre roabele sublime.

Ei i se face rau de singuratate

ea sta si spala tot timpul podeaua

pâna o face de paisprezece carate

si tocmai sa calce pe dânsa licheaua.

Ea spala zidul casei cu mâna ei

si atârna pe dânsul tablouri

ca sa se bucure derbedeul, e-hei

cazut de la usa-n ecouri.

Ea îsi asteapta barbatul betiv

Ca sa-i vina acasa

si degetele albe si le misca lasciv

pentru ceafa lui cea frumoasa.

Pregatindu-i-le de dezbatatea tine în boluri si zeama acra,

parul lung si negru si-l întinde de la usa spre pat

sa nu greseasca barbatul niciodata

drumul predestinat.

A mea -Nichita Stanescu