ce urmeaza are legatura cu realitatea si cu persoane cat se poate de reale. nu este un pamflet.
eu, zuzi si fisele fiscale la ghiseul postal. acela aproape de stirbei voda. azi a fost ultima zi pentru depunerea hartiilor. alta durere de cap pe langa durerile lipite de picioare. si asta numai din cauza pantofilor negri pe care i-am incaltat dupa multa vreme. o sa spun si cum eram imbracata, o sa intelegeti peste cateva randuri de ce e asa important.
bluzita mea de vara roz. larguta si cu vedere spre umerii plini de semne. peste simpatica bluza era vestea de la costumul lui tati.
zuzi era in fata mea la coada. amandoua aveam treburi prin hartii, ba cu plicul, ba cu data, ba cu durerea de picioare. in fata zuziei se pozitionase un domn trecut prin viata si de o anumita varsta. imbracat intr-un costum albastru pe care-l sprijinea intr-un baston cu motive populare. parul ii era alb, normal. avea ochelari cu lentile cat fundul sticlei de sampanie. se intoarce catre noi si isi potriveste cu o miscare de nas bicicletele.
-domnisoara, nu ma mai pot abtine. trebuie sa spun!
in fractiunile de secunda care au trecut pana sa rosteasca urmatoarele cuvinte si eu si zuzi ne gandeam ca am facut galagie, ca am vorbit urat, ca ne-am agitat prea mult.
-acopera-ti umerii ca se vede ca te-a supt prietenul!
doua perechi de ochi -au marit si doua guri au amutit.
apoi s-a intors catre functionara de la ghiseu. radea singur.
3 comentarii:
ce ti-e si cu mosii astia.
ce ti-e si cu tineretul din ziua de astazi...eheee :)
daaa, niste indecenti care cred ca isi pot lasa semnele la vedere...
Trimiteți un comentariu