las fufas...

tot ce urmeaza e intr-un fel ciudat produsul imaginatiei mele si al existentei unor tipe...

le-am zarit prima oara stand la coada in fata usii oficialilor ATP de la BCR Open...era intuneric si rasetele lor ar fi vrut sa lumineze fata unui om...hmmm...ciudat mod de a petrece serile de saptamana trecuta..."in sfarsit, ne intalnim", zise calul blond ce purta o sapca pentru a-si acoperi cosurile proeminte...in spatele ei, o furnica bruneta cu urme de varsat de vant pe fata, sau poate erau tot cosuri...eu treceam intamplator pe acolo...a doua zi, pe un soare izbitor si imbracat in camasa rosie, blonda patrata murmura cuvinte printre rasete si incerca sa-i atraga atentia unui domn inalt cu ochelari, din pacate era acelasi din seara precedenta...din nou eu treceam intamplator pe acolo...in aceeasi zi, dar un pic mai incolo am nimerit cu cele doua fufe in loja din fata arbitrului...aveau un aparat de fotografiat si nu mai conteau sa apese pe butonul rosu..."se uita la noi", ziceau ele (be)hahaind...n-as vrea sa li se prabuseasca inca un mit, dar omul era acolo sa urmareasca mingi, sa tina scorul si poate sa se uite in pauza dupa fete frumoase, repet frumoase...si eu eram acolo din intamplare, desigur...

sweet september...

de trei ani astept luna septembrie pentru tenis...de doi ani septembrie a insemnat nimic la prima vedere, dar nu mai e timpul sa caut in cenusa farame de foi scrise...de trei ani tenisul are si fata unui arbitru...de un an inseamna si cuvinte adunate timp de cateva ore...dorinta revederii...e o dunga rosie pe fondul negru...dar in 2007 nu am avut timp pentru astfel de placeri...l-am asteptat, dar ca de obicei cand iti doresti ceva nu se intampla...o tresarire de orgoliu si m-am intors la ale mele: conferinta de presa, poate si texte...in drum spre meciul demonstrativ s-a intamplat...ne-am revazut...unii ar crede ca-s plecata, dar pe mine ma ridica bucuriile mici...doua vorbe, un zambet, o fluturare de par si gata..."nice too se you again"...ura si la navratilova-seles...ar mai trebuie adaugate si cele doua fufe (dar merita un post separat)...si fotografiile (realizatori: oameni importanti)...si am mai consemnat un episod din seria aceea fara nume...

mangaieri...

mana unui el oarecare imi atinse obrazul un pic bronzat...o mangaiere atat de fina si lipsita de intentii...un gest spontan de prietenie...iti multumesc dragul meu pentru alinarea nocturna...doar simpatie...ne simtim bine in putinele clipe petrecute impreuna...ai fost ceaiul meu de vanilie pe ziua de azi dupa gerul de ieri...si te-am lasat sa-mi mangai si parul, nu fac aceasta concesie foarte des...pe umarul tau mi-as sprijini capul, dar am lasa loc de interpretari si intre noi nu e loc de asa ceva...

intrebari scurte...

ce ramane in urma?...totul se duce impreuna cu soarele spre pesteri...intamplari, reactii...oamenii mai pot aduce un strop de roua pe o frunza moarta de toamna....dar viata ei s-a incheiat, ce rost mai au pomenile divine?....ce rost mai au plimbarile eterne pe deasupra betonului?...tigarile cu gust de menta?...ambitiile ereditare?....si covorul rosu, ce rost mai are?...

verighete-violete(II)...

miroase a iarna in bucuresti....vantul e aspru si dulce in acelasi timp...nu mai pot sa-mi fie dor de ceva ce n-am avut in nici un fragment literar...fara cuvinte lenese...asa se intampla cand iti dai drumul la vale din varful cel mai inalt...te ranesti, dar daca ai noroc poti ajunge la poale in viata...soarta...ce bine ar fi sa fie ea de vina in fiecare zi...mai sunt si altii pe planeta...la cativa mii de kilometri, intr-o camera de hotel in care telefonul suna insistent...el ridica receptorul si afla imediat cu cine se converseaza...dar o lasa pe micuta buburuza sa-si duca pana la capat discursul...ii atinge aripile cu un betisor glumet si seducator..."cu mine nu vreti sa vorbiti domnisoara?...as avea multe de spus, dar nu pot..."domnul X?", intreaba buburuza..."da chiar el"...dar vreau sa schimb interlocutorul cat mai repede pentru ca nu am intrebari scrise pe foaie pentru el...poate alta data...mai incerc...o sa sune ocupat...

urmare...

mi-as fi dorit ca miruna sa nu fie atat de frumoasa...sa nu fie desteapta...si sa nu-l iubeasca atat de mult pe el....ma rog mi-as fi dorit sa nu existe miruna in viata lui...dar oricare ar fi fost prenumele ei, andreea, oana, adina, sabina, corina, luminita, laura, malvina, madalina, silvia n-as putea concura cu nimeni pe lume...sunt un ciob nimerit intr-o fabrica de sticla, unde defectele sunt taxate...noaptea imi e mai dusmanca acum decat mi-a fost dupa copilaria aceea...atunci am dormit...am plans in taverna zilei, la masa soarelui...dar luna e de gen feminin si-si cheama vestalele pentru un ospat la lumina lumanarilor...mi-as fi dorit sa nu fie ea cea care l-a tinut in brate in momentele de adanca tristete din mai...i-as fi baut lacrimile...ce n-as i dat sa primesc eu mail-ul acela din amurgul lunii august...\in schimb stau in fata usii deschise catre cer cu eternul meu ceai de vanilie si cu tigarile alaturi...mi-ar placea s-o intalnesc pe miruna la o cafea...dar ar urma alte nopti de creta....de ce a trebuit sa aud prenumele ei in aceea seara in care ne intoceam de la hochei?...de ce am cautat-o?...ca sa am motive acum sa plang si sa ma gandesc la distantela dintre sus si jos....miruna, draga mea o sa-ti primesti cererea in casatorie, in timp ce eu voi fi undeva intr-un colt de hruba mancand ierburi amare si bind din elixirul amintirilor...e un timp cand peste toate treci....la mine inca n-a sosit...si mi-as mai fi dorit...

doar ploaie din ochi...

detectiv...am descoperit randuri care m-au doborat...

(25 august)...Somehow I feel English is limiting me. I wish I could write in Romanian, although I'm afraid it could be a disaster(..) C has a great talent, too bad he is not using it. I made me even more frustrated I couldn't write.
(7 august)...He arrived safely home, I received an email in the morning. All day long, I read that email, almost memorized it, I read every word and missed him. I just miss him, that's all. And now it's not the worst part of it all, I guess in a month I'll really feel he's missing.
(3 august)...There are only three days left. How can I concentrate everything I feel in 3 days? How can I feel anything while packing and managing stuff? How can I imagine my life from now on?
(22 iunie) you know there are lots of books about "how to": how to quit smoking, how to write a wonderful book, how to have a great body shape, how to fuck your brains out.... I think I'll be needing a book about how-to-live-my-life-alone-for-one-year. I guess it's the first time it happens for such a long time. I'm glad for him, I'm just happy he gets to study there but I can't stop wondering "what about me?". I cannot figure my life right now.
sunt randurile mirunei...nu mai am nimic de adaugat...

septembrie...

mi-e frig si e septembrie....e luna aceea in care...era inainte de Rosenborg...si trag pe mine hanoracul portocaliu...masa la care nu s-au rostit nume...si pantalonii de pijama...soare bland... si tremur...minge lipita de racheta....si sosetele albe...expresii de genul "e chiar bun..."...seriale de vise la Deva...si nu-mi mai aduc aminte de altceva...mi s-a facut un dor nebun...si derulam inainte timpul pana in martie...oriunde ai fi sper ca ti-e bine (tot de la taxi citire)...am inceput sa scriu...nelipsitul ceai de vanilie...dar n-o luam de la capat...raman in acelasi punct fix...tu numai tu (citez doar clasicii)....nu e logica...doar absenta prelungita...urmari ale unei priviri din septembrie...ale unei intalniri in bratele zgurii de septmbrie...ale unei nebunii de mai putin de doi ani in care doar de doua ori a fost septembrie...dar in 2006 deja trimiteam mesaje care le prevesteau pe cele din iunie...si nu mai am cuvintele din iunie sa-mi tina de cald in acest septembrie prafuit...poate doar acel "roxana" grav din iulie in loc de "adio".... si in februarie o sa fie frig...dar ca in fiecare februarie pe 27 o sa fie ziua ta...a mea e pe 12, ianuarie de data aceasta...au trecut cateva anotimpuri din acel septembrie...nu ne-au schimbat definitiv...daca ne-am reintilni in acest septembrie n-am avea ploi comune, nici soare martor, nici ninsoare albastra, nici lapovita in maini, nici furtuna inimoasa, nici macar bucurie in ochi...

posturi ocupate si un pic de vin...

nu mai cad in plasa asemenea unui copil-peste... n-o sa alerg dupa inlocuitori care nu se ridica la nivelul originalului... vreau doar sa spun stop... sa opresc cascada de priviri si de ganduri...sa pot sa storc mustul din strugurii la care ajung, dar in podgoria limitata de niste pereti... viile nu mai produc... in concluzie nici eu nu mai am ce boabe sa adun... recolta din ultimii doi ani promitea...mustul a fost dulce... un pic cam tulbure, dar gustul a meritat toate orele investite in el... nu era pentru export, doar de savurat in noptile tarzii sub clar de luna pe o veranda aerisita de vant si invaluita intr-un sal rosu... cu inima speranda am turnat lichidul sangeriu in damigenele transparente... incepuse fermentarea... fara coloranti, fara substante care sa-i schimbe gustul... fermentarea era in toi... cand... totul a devenit galbui... zeci de litri de rosu se transformasera in otet amar... degeaba privesc paharele inca nespalate si caut sa scurg acele picaturi diforme din carafe sparte... timpul a trecut si totul e uscat... via n-a ruginit, doar ca e in vacanta...nu mai vrea sa se incarce de poveri rotunde... nici de muncitori obezi sau femei usuratice... s-a saturat de zgomotele lor organice... de amputari surde... nu-si mai doreste lacrimi in urma lor... linistea si-o doreste, dar nu va fi posibil, doar e o vie latina si se va aprinde din nou de struguri... parca a zarit un muncitor mai dragut si ar vrea sa-l lase sa-i mangaie frunzele... se cunoaste ca proprietarul podgoriei e femeie...a inceput si ea sa guste astfel de nuante...si via medita...eu ca detinator al actului de proprietate ce ar trebui sa-i fac?... doar sa recunosc ca mi-e dor de recolta trecuta...de veselia sclavilor... si de gustul mustului nocturn savurat pe veranda de la etajul X...

ganduri de om matur...

uneori cand viata nu te inspira...visurile sunt solutia...de aproape o saptamana lenevesc si extrag personaje pe care le trec prin vopseaua colorata stransa din fantana imaginatiei...dar numai in fapt de seara...atunci cand inchid ochii...nu e nou procedeul...dar acum e mare seceta de intamplari cat de cat reale...nu mai am despre ce sa povestesc...gresita abordare...daca el nu mai e, mi se parea ca nimic nu e...ei bine, sunt eu cu toata rutina pe care uneori o indragesc, iar alteori scuip pe mormantul ei...nu mai produc spectacol nici pentru mine...mai intervin momente de despartire partiala, cand opresti lacrimi pentru ca altcineva plange mai rau decat tine...nu e un moment liric, cand oamenii carora chiar le-a pasat se muta in acelasi oras, dar la 50 de kilometri distanta...o margareta...