vineri, 29 iunie 2007

despre el...la trecut...despre mine... la prezent si viitor...



ultimele minute in cladire, la etajul cinci...peretii care mi-au adus inceputul intr-o profesie arzanda...tot ei mi-au vazut clipele de disperare si tristete...si tot ei te-au suportat si pe tine...de acum incolo vor adaposti alte idile, alte prabusiri si alte sentimente...mi-as fi luat o bucatica din varul alb, asa cum unii au cumparat gazon... numai ca la mine era gratis...ar fi putut fi ziua in care ai fi ramas acasa, dar nu...ti-ai mai luat cateva minute din viata mea si in dupa-amiaza trecuta...dar eu te-am zidit asemenea unei "Ane" masculine in constructia din Baneasa...nu mai ai puterea sa ma intristezi ca ieri...de acum esti trecut si numai trecut...

nici popasul in "La Gazetta" nu mi-a stricat cheful...te-am maruntit printre pasi spre strada doctor Lister, acolo unde ne-am intretaiat privirile pentru prima data...atunci cand nu vedeam in tine decat un tip oarecare...era acum aproape 2 ani...ce vremuri...daca m-as intoarce si as putea sa te iau pe tine...asa cum era atunci, un om lipsit de contur si consistenta pentru mine...nu vreau intamplarile de acum un an, cand ma gelozeam si ma inciudam pentru orice nimic...dar lumea si timpul nu merg dupa toanele unei iele...

in plimbarea nostalgica de azi n-am mai gasit vila de pe strazile de langa Arenele BNR...ce era asa special cu aceea vila?...nu, nu e vorba de vreun consum de energie comun...doar ca pe peretii ei era prenumele tau, alaturi de prenumele meu de imprumut...dar e un semn, pana si peretii aceia nu-mi mai ies in cale...au disparut si magnoliile...era doar liniste...zgomot de pasi pe piatra cubica, glasuri de caini si gradini cu trandafiri...

au mai fost locuri celebre in feature-ul acesta, l-as putea numi al nosru, dar Andrei si Catalina nu au avut nimic in comun...azi cu atat mai mult...iar in viitor..doar 15 zile...

eu raman aici si arunc cartile pe geam...ai fost...nu mai esti...nu vei mai fi...
adio...Baneasa...anexe

4 comentarii:

lumi spunea...

nu mi-am inchipuit niciodata ca esti capabila sa tii atit in tine, sa traiesti, sa speri si sa plingi cu atit stoicism. desi am facut-o si eu odata, era secretul care ma ardea si de care, o data spus, m-am eliberat. o stinca a cazut de pe mine, alta stinca a continuat sa ma apese. daca la tine s-ar putea transforma piatra intr-un fluture...

Roxana spunea...

totul s-a incheiat atat de real...incat linistea ma doare...dintr-o poveste fara orizont...devenise o promisiune, fie ea de ghata...n-are cum sa ajunga fluture...e prea grea ca sa zboare...

Anonim spunea...

cititi blog-ul intreg, destul de bine

Roxana spunea...

@anonim
destul de bine ce? sa citesc postul destul de bine? sau e destul de bine ce am scris?