...de liniste...doar o palma de stres, abia resimtita...
...de teatru absurd...
...de la Piatra Arsa...am plecat joi dimineata in cautarea zapezii si a frigului...incarcata cu un rucsac plin de resentimente si regrete am fost sa ma reintalnesc cu dragostea mea eterna, muntele...m-am insotit si cu Fotografu si cu Soferu (nu, nu-i tratez ca pe niste sclavi, dar nu stiu daca vor sa le trec numele aici)...eram atat de epuizata de cuvintele aruncate de el in mare sictir...impovarata de ganduri urate...drum cu somn pana la Busteni si apoi telecabina pana la Babele...semn galben si ore de mers presarat cu stanci, aer rece si soare parjolitor...mergeam spre Piatra Arsa (sau asta credeam eu) pe carari de munte...am gasit zapada si mi-am reintalnit rasul din toata inima...am facut bulgari si am fost si imbulgarita sub razele de iunie...flori galbene in cale...tot urcam si culoarea lor se schimba in mov si albastru....toate printre muschi verzi...am stat pe pajiste...am privit abisul si orasele-furnica...am tras de mine cum nu mai facusem de mult...cu laptopul in spate, iar Fotogafu cu tot rucsacul lui plin de dracii vizuale.... si lupta cu pantele...de mentionat ca Fotograful cara dupa el si o geanta cu rotile pe care o mai tara pe pietrisul de pe carari...ne-am tot amuzat...eu am resimtit fiecare pietricica si n-am mai tinut pasul cu ei...Soferu si Fotografu au ajuns primii in varf, eu tragandu-ma foarte greu dupa aproape doua ore de urcat...."Aici e Omu!", zice Fotografu, eu rad...haha ce glumet...ce sa cautam noi la 2507 de metri, cand trebuia sa fim la 1950?...ajunge si Soferu care intareste afirmatia...eu ma prabusesc pe iarba la cativa metri de varf..."nu se poate"...m-am adunat dintre firele de iarba si am atins si eu norii...nu-i timp de stat pentru ca telefonul zbarnie...inutil de spus cine ma cauta si de ce...concluzie, trebuia sa ne grabim sa ajungem la Piatra Arsa, deci inca o ora si ceva inapoi....disperarea m-a cuprins recunosc, am dat drumul rucsacului pe iarba si m-am rostogolit si eu...picioare grele, soare din ce in ce mai insistent...din nou flori, stanci si rasete, de data aceasta ale mele erau isterice...telefonul suna in continuare...mi-a ajuns...am luat contact din nou cu iarba si pentru cateva minute am refuzat sa ma mai misc...dar pana la urma trebuia sa ajungem la Piatra Arsa...cu ajutor si popas pentru fotografii cu zapada am aterizat si intre jnepenii de la Piatra Arsa...sfarsita, am mancat cu o pofta pe care n-o mai cunoscusem de mult timp...am mai lalait-o prin hotel, pe afara la aer proaspat si apoi gata, in pat direct...am adormit fara sa trebuiasca sa-mi mai povestesc nimic...liniste de dimneata, o tura la stadion, iar soare, iar prajeala pentru fata si maini, dar atat de frumos...am respirat atat de mult aer curat si atata liniste incat n-am avut timp de probleme implicand parti masculine in discutie...drum iar pana la telecabina, foarte anevoios pentru mine cu atata oboseala in picioare...dar mult prea minunat per total...chiar daca productiile nu sunt de varf, mi-am ridicat moralul cu macaraua...de azi inapoi la caldura de campie si la alte probleme...o sa mai pastrez pentru cateva minute mirosul de brad in piele, dar pentru o eternitate in minte zilele trecute...
P.S. fotografie atunci cand se intoarce Fotografu...sunt mult prea frumoase ca sa nu asez macar una aici...
...de teatru absurd...
...de la Piatra Arsa...am plecat joi dimineata in cautarea zapezii si a frigului...incarcata cu un rucsac plin de resentimente si regrete am fost sa ma reintalnesc cu dragostea mea eterna, muntele...m-am insotit si cu Fotografu si cu Soferu (nu, nu-i tratez ca pe niste sclavi, dar nu stiu daca vor sa le trec numele aici)...eram atat de epuizata de cuvintele aruncate de el in mare sictir...impovarata de ganduri urate...drum cu somn pana la Busteni si apoi telecabina pana la Babele...semn galben si ore de mers presarat cu stanci, aer rece si soare parjolitor...mergeam spre Piatra Arsa (sau asta credeam eu) pe carari de munte...am gasit zapada si mi-am reintalnit rasul din toata inima...am facut bulgari si am fost si imbulgarita sub razele de iunie...flori galbene in cale...tot urcam si culoarea lor se schimba in mov si albastru....toate printre muschi verzi...am stat pe pajiste...am privit abisul si orasele-furnica...am tras de mine cum nu mai facusem de mult...cu laptopul in spate, iar Fotogafu cu tot rucsacul lui plin de dracii vizuale.... si lupta cu pantele...de mentionat ca Fotograful cara dupa el si o geanta cu rotile pe care o mai tara pe pietrisul de pe carari...ne-am tot amuzat...eu am resimtit fiecare pietricica si n-am mai tinut pasul cu ei...Soferu si Fotografu au ajuns primii in varf, eu tragandu-ma foarte greu dupa aproape doua ore de urcat...."Aici e Omu!", zice Fotografu, eu rad...haha ce glumet...ce sa cautam noi la 2507 de metri, cand trebuia sa fim la 1950?...ajunge si Soferu care intareste afirmatia...eu ma prabusesc pe iarba la cativa metri de varf..."nu se poate"...m-am adunat dintre firele de iarba si am atins si eu norii...nu-i timp de stat pentru ca telefonul zbarnie...inutil de spus cine ma cauta si de ce...concluzie, trebuia sa ne grabim sa ajungem la Piatra Arsa, deci inca o ora si ceva inapoi....disperarea m-a cuprins recunosc, am dat drumul rucsacului pe iarba si m-am rostogolit si eu...picioare grele, soare din ce in ce mai insistent...din nou flori, stanci si rasete, de data aceasta ale mele erau isterice...telefonul suna in continuare...mi-a ajuns...am luat contact din nou cu iarba si pentru cateva minute am refuzat sa ma mai misc...dar pana la urma trebuia sa ajungem la Piatra Arsa...cu ajutor si popas pentru fotografii cu zapada am aterizat si intre jnepenii de la Piatra Arsa...sfarsita, am mancat cu o pofta pe care n-o mai cunoscusem de mult timp...am mai lalait-o prin hotel, pe afara la aer proaspat si apoi gata, in pat direct...am adormit fara sa trebuiasca sa-mi mai povestesc nimic...liniste de dimneata, o tura la stadion, iar soare, iar prajeala pentru fata si maini, dar atat de frumos...am respirat atat de mult aer curat si atata liniste incat n-am avut timp de probleme implicand parti masculine in discutie...drum iar pana la telecabina, foarte anevoios pentru mine cu atata oboseala in picioare...dar mult prea minunat per total...chiar daca productiile nu sunt de varf, mi-am ridicat moralul cu macaraua...de azi inapoi la caldura de campie si la alte probleme...o sa mai pastrez pentru cateva minute mirosul de brad in piele, dar pentru o eternitate in minte zilele trecute...
P.S. fotografie atunci cand se intoarce Fotografu...sunt mult prea frumoase ca sa nu asez macar una aici...
3 comentarii:
e aventura vietii tale profesionale de pina acum... cu zimbete, cu soare in cap si zapada murdara si putina, fara sepcuta sau batic, cu muschi inclestati, cu pofta de mincare (!)... e aventura care-ti apartine, chiar daca n-ai fost singura acolo. si cind la cimpie vor fi 40-45-88 de grade, aminteste-ti de ea. cred ca vei zimbi iar si iar...
io cind am auzit am intepenit. bine ca ridem acum, ca pytem s-o facem, ca daca pateati ceva aveam si optiunea cealalta.oricum la piatra arsa se intimpla mereu chestii din twilight zone...
lumi
da, aventura vietii mele profesionale, as vrea ca celelallte sa nu mai fie legate de ameteala mea dezvoltata in ultimul an pana la cote de peste 2.505 m(2.507 m, sau poate chiar 2.509 m)...s-a intamplat intr-o perioada in care chiar aveam nevoie de niste portii bune de ras...
shmeny
chiar daca twilight zone, a fost frumoooooos...stiu ca ti-ai facut griji pentru mine,n-as fi eu daca n-as da batai de cap celor din jur...
Trimiteți un comentariu