viata mea sexuala e doar o piesa de teatru...

viata mea sexuala e doar o piesa de teatru...

acum ca am lamurit macar un pic lucrurile sa intram dezgoliti in desfasurarea actiunii...

o blonda in albastru isi traieste viata non-sexuala pe scena salii amfiteatru a teatrului national inconjurata de un copil existent doar pe banda, de un paznic aproape haios, de un patron chipes, de un pretendent cu peruca, de un mitocan cuplat cu o icoana cu picioare lungi, de un tata nostalgic, de o manechin(a) contorsionata si de un dansator de contemp (ascuns bine in niste colanti albi si asezat intr-o vitrina schimbatoare)...replicile s-au amesteca rezultand pentru mine o piesa destul de trista...dar nu fac cronici de teatru, ci cronica aventurii filtrata prin ochii mei si ai zuziei...

...joia trecuta a fost ziua pactului de neagresiune a Dansatorului cunoscut in bezna culiselor teatrului national de opereta...fara flori, fara biletele, fara comentarii rautacioase, doar cateva ace infipte cu ajutorul cotului in mana zuziei, de fiecare data, cand in cabina de sticla manechinul clipea...

...intuneric pe randul patru la scaunele 23 si 24...in spate cateva replici ale mitocanului de pe scena (in timp ce la el mitocania se termina cand paraseste puntea, ceilalti traiesc cu ea in fiecare zi)...am fost tacuta si pentru ca stefan al-II-lea eram cam departe de mine si miopia se bagase intre noi...zuzi a fost tacuta pentru ca fotoliile erau incomode...

...mi-a placut sclipirea din ochii blondei...melcul...si finalul plin de machiaj...cam asta a fost cronica unei aventuri fara sex...

explicatie...

nu inteleg de ce noaptea ma transforma...dimimneata m-am trezit cu gandul la randurile pe care le-am scris noaptea trecuta pe la doua...imi e rusine, dar asa e noaptea ma metamorfozeaza intr-un monstru visator cu tupeu...eu cea nocturna nu seman cu eu cea diurna...asa ca imi pare rau pentru deraparile patetice... si drept pedeapsa mi-am taiat din pletele ondulate...

pe urmele parfumului...

sticla capruie s-a spart duminica de atata caldura...lichidul negru s-a intins pe calea victoriei lasand miresme care s-au simtit pana pe dionisie lupu, undeva, intr-un colt, pana pe tastatura unui calculator vetust...literele s-au sters...tastele au devenit de nedescifrat...acum stapana de moment scria cu nasul...pe ecran apareau in mod repetat un "V", vreo doi de "A", alti doi de "D", o pereche de "I" si cate o singratate de "M", "G", "H" si "R"...era perseverenta. mirosul puternic a explodat sub forma unui gunoier vegheat de o fotografie supradimensionata...dar inca parfumul nu exploata toate caile senzoriale ale posesoarei de calculator. camasa alba invelea parfumul, parca mai bine decat cea neagra. parul se simtea mai bine fara fixativ, iar obiecivul acela se va intoarce intr-o zi la locul lui.

sticla capruie s-a intregit de la atata ploaie...doar un ciob care avea personalitate s-a ascuns in iarba din curtea muzeului, tocmai pentru a lasa liber accesul catre lichidul negru, si toate pentru cine? pentru pierduta stapana de moment al unui calculator dintr-o incapere de pe dionisie lupu. un porumbel si-a luat zborul lasand culisele libere pentru altfel de vise pe muzica if-oasa. parfumul inca nu cunostea una dintre teoremele de viata ale proprietarei de halucinatii, e ca intr-un magazin restrictiv... "daca atingi trebuie sa cumperi"...intr-o varianta adaptata lumii moderne in care ne dam in carusel..."daca atingi, trebuie sa iei acasa"...pana atunci parfumul se imprastie prin alte pesteri, iar stapana cauta un act de proprietate peste o sticla de esenta tare...cand il va gasi, probabil se va speria de iminenta unei idile...asa ca pentru binele ei, mai bine nu-l mai cauta si ramane doar cu acel calculator cu tastatura gresita si intrerupta....

simplu...

" ce are ea si nu am eu? "

ce intrebare tampita. cata energie consumata in van. eu sunt unica. ea e unica. drumurile noastre sper sa nu se mai intalneasca. oricare ea ar juca rolul Ielei. nu mai vreau sa stiu nimic despre ele.

intalnirile astea te fac sa te simti copil din nou. e ca la cinci ani, cand parintii iti refuza prajitura doar pentru ca nu e bine sau pentru ca faci carii, fara sa-ti explice de ce nu e bine sau ce sunt alea cariile.

-pasa algo?

despre parfum...

avand in vedere ca sunt inca marcata de un anumit parfum, ii las pe altii sa vorbeasca despre o esenta unica intalnita doar in cateva sticle...

Everyone coming out of a perfume store is smelling the back of their hand. (Jonathan Carroll)
A women who doesn't wear perfume has no future.

(Coco Chanel)
I'm a perfume whore.

(Lexa Doig)

termen de valabilitate: cinci ore...

ieri am primit de la Zuzi si de la Fotograful-Porno un parfum puternic...nu, n-a fost ziua mea... un cadou pe care nici nu stiau ca mi-l vor face...o sa trec peste introducerea storcatoare de lacrimi si un pic ambigua...ideea principala: am primit cadou un parfum puternic, sau era o esenta de parfum?

pe banca din parc statea amurgul...

- e liber? intreb eu

amurgul nu raspunde. avem tupeu. cum adica cine? eu si zuzi. ne asezam. amurgul nu pare deranjat. nu vorbeste, in timp ce tigarile noastre barfesc pachetele din cartusul urban. nisipul de pe alee ciuleste urechile si apoi le astupa, cand Fotograful-Porno ne grabeste plecarea, ajutat de patratul sau de telefon. amurgul rasufla usurat, e din nou singur.

pe scaunul de langa usa barului nu sta nimeni...

-e liber? intreba zuzi.

nimeni raspunde:

- da.

n-avem tupeu, dar ne asezam. cum cine? eu si zuzi. nimeni e vesel. alte tigari barfesc aceleasi pachete. dusumeaua doarme. Fotograful-Porno se iveste. schimbam masa. il lasam pe nimeni sa se insoteasca de alte fete.

pe scaunul din dreapta mea mea sta zuzi...

pe scaunul din fata mea sta Fotograful-Porno. tigarile iau o pauza. dusumeaua sforaie sub sase talpi. sunt cateva persoane care ii cer sa se intoarca pe partea dreapta, dar ea viseaza, nu-i aude. toti se duc in camera de langa, unde dusumeaua nu sforaie.

pe scaunul din stanga mea sta parfumul-cadou.

-buna. zice parfumul sau asa ceva. era un pic de ceata in urechea mea.

tigarile au intrerupt conversatia. reflecteza si ele si isi deschid porii pentru a simti mai bine primele note ale parfumului. sa fie ghimbir?

- taci tu ! spune una dintre ele.

dusumeaua s-a trezit din cauza notelor de mijloc. acelea care apar dupa ce tigarile nu mai simt nimic. si ea se intreba: oare e levantica?

cuvintele parfumului scot la iveala notele de baza, componentele care penetreaza pielea. a ce miroase pielea mea? a atingeri fugare si intamplatoare... a apa tonica...sau e altceva?

pe banca din alt parc sta noaptea...

-putem sa ne asezam? cum cine intreaba? eu si zuzi.

noaptea canta si ne ignora. Fotograful-Porno probabil doarme deja, anesteziat de buline.

avem iar tupeu. ne asezam. pietrele de pe alee privesc spre ateneu. tigarile din pachete diferite barfesc din nou.

- ti-a placut sticla cu parfum? intreaba zuzi

- daaa. spun eu cu mai mult entuziasm.

chiar daca am lasat sticla in camera cu dusumea nesforaitoare, mireasma nu se poate risipi atat de repede. e mult prea puternica...

pe canapea sta cuvertura portocalie...

- simti si tu ce a mai ramas din cele cateva picaturi de parfum din care a gustat ieri pielea mea?

gresia e alba si gri. e inumana. zuzi se reface si nu doarme. nasul meu e beat...

canapeaua e deja rosie...

eu si adolescentii...

intr-un compartiment al trenului rapid constanta-bucuresti eram eu si o carte... nimeni altcineva sa completeze cele cinci scaune ramase libere...intr-o dupa-amiaza limpede...nici nu trecusera zece pagini si traficul pe culoar incepuse...doi copii, pentru ca la varsta mea nu-i pot numi altfel se tot perindau prin fata usii cu geam, prin dreptul perdelelor albastre trase pana la jumatate... ele erau acolo sa-mi apere spatiul intim... dupa vreo zece treceri cu incetinitorul, cei doi inculpati s-au incumetat sa deschida usa...

- e liber? intreaba unul dintre ei, cel mai inalt si cu tricou albastru-inchis. avea de prinsa de materialul subtire o legitimatie alba pe care n-am vazut ce scria. probabil era fosta-numita matricola, de la scoala. probabil credeau ca ma dau in vant dupa oamenii cu legitimatii. se mai gandeau poate ca la gradul meu de miopie n-o sa observ impostura.

- da. am zis.

cel mic s-a asezat la un scaun departare de mine, iar vorbitorul pe diagonala mea.

au mai trecut cateva pagini.

- fumati? intreaba din nou cel mare.

- nu.

- de ce nu fumati?

n-am mai raspuns. mi-am vazut in continuare de cartea mea invelita in coperte antice pe care le foloseam in clasa a treia pentru vocabular. cartea este a Fotografului si nu vreau s-o lezez.

a mai trecut probabil o pagina.

-hai, sa mergem. ca deranjam! spune mai mult pentru el purtatorul de cuvant al grupului.

s-au ridicat si-au plecat.

liniste.

am mai inghitit cativa kilometri de cale ferata. oare s-au dat batuti? raspuns negativ.

cel mare a tras de usa compartimentului. avea un cos rosu in mana. ca acelea din supermarket-uri.

- domnisoara, doriti un suc?

- nu, multumesc!

si s-au mai perindat cativa metri de sina.

era randul tacutului:

- domnisoara, doriti un suc?

- nu, multumesc! si am trantit un zambet fortat.

credeti ca au renuntat? daaa, in cele din urma da.

dupa o inserare am ajuns la bucuresti. cu inca vreo suta de pagini de citit si cu vreo douazeci de minute intarziere.

intrebari de complezenta...

vrei sa....?














nu, pentru ca....
da, din cauza ca...

eu si mosul...

ce urmeaza are legatura cu realitatea si cu persoane cat se poate de reale. nu este un pamflet.

eu, zuzi si fisele fiscale la ghiseul postal. acela aproape de stirbei voda. azi a fost ultima zi pentru depunerea hartiilor. alta durere de cap pe langa durerile lipite de picioare. si asta numai din cauza pantofilor negri pe care i-am incaltat dupa multa vreme. o sa spun si cum eram imbracata, o sa intelegeti peste cateva randuri de ce e asa important.

bluzita mea de vara roz. larguta si cu vedere spre umerii plini de semne. peste simpatica bluza era vestea de la costumul lui tati.

zuzi era in fata mea la coada. amandoua aveam treburi prin hartii, ba cu plicul, ba cu data, ba cu durerea de picioare. in fata zuziei se pozitionase un domn trecut prin viata si de o anumita varsta. imbracat intr-un costum albastru pe care-l sprijinea intr-un baston cu motive populare. parul ii era alb, normal. avea ochelari cu lentile cat fundul sticlei de sampanie. se intoarce catre noi si isi potriveste cu o miscare de nas bicicletele.

-domnisoara, nu ma mai pot abtine. trebuie sa spun!

in fractiunile de secunda care au trecut pana sa rosteasca urmatoarele cuvinte si eu si zuzi ne gandeam ca am facut galagie, ca am vorbit urat, ca ne-am agitat prea mult.

-acopera-ti umerii ca se vede ca te-a supt prietenul!

doua perechi de ochi -au marit si doua guri au amutit.

apoi s-a intors catre functionara de la ghiseu. radea singur.

invers proportional...

azi obrajii ei s-au colorat din nou in rosu...a fost doar o imbratisare a pictorului...si ea nu era modelul...a fost o gluma fara intentii...la inceput au fost degetele care s-au atins, apoi mainile si in final cele doua trupuri...daca ar stii erendira ce s-a intamplat azi cu siguranta cuvintele care urmeaza ar fi fost scrise cu mai mult patos: "adună-mă din fiecare şi întregeşte-mă doar pentru tine, lăsa-i pe alţii să-mi atingă cu focul lor copia de ceară, expusă în vitrina mercantilă. Cuprinde-mi visele în palmele tale şi apoi dă-le drumul ca unor porumbei care s-au recuperat după o boală grea, iar acum regăsesc plăcerea nebună de a zbura. Stângaci la început, cu poticniri, vor decola din palmele tale, dar tot în jurul tău se vor învârti pentru că i-ai legat cu o sfoară imaginară. Oricât ai încerca să o tai cu foarfecele realităţii, visele mele nu se vor îndepărta de tine, deocamdată…(...) Sărută-mi fiecare semn lăsat de natură pe trup: aluniţe, pistrui, toate se înfioară sub atingerea sălbatică a buzelor încărcate de vreme. Ascultă sunetul fin al zbuciumului meu în somn. Veghează-mi adormirea după epuizarea fizică…înconjoară-mi trupul cu petalele desprinse din tandreţea ta anterioară…Nu uita să-mi aduni resturile amintirilor şi să le arunci pe fereastră. Adună clipe din viaţa mea, dar ai grijă să nu le iroseşti în certuri inutile Şopteşte-mi cuvintele învăţate în timpuri eterne şi vitrege, jură-mi originalitate dusă până la extreme şi pleacă doar cu nişte resturi din mine în raniţa ta de călător…(...)Încurcă-mi şuviţele desprinse din plăceri uitate în sertarul nopţilor călduroase când căutam aventura solitară pe valuri de cuvinte scrise la întâmplare…Crede-mă atunci când îţi spun vorbe de adormit elefanţii rebeli din junglă şi nu te increde în fandoselile maimuţelor polare"...ce romantica era erendira...insa cea de acum, cu numele ei real sau nu, s-a plicitisit sa mai scrie despre si cu ei...in prezent, ea se bucura mai mult de o adiere sub forma de imbratisare... fara vise marete si complicatii care sa nasca fantezii viitoare...

paranoia...

in noaptea asta mi-e frica sa dorm...somnul care mi-a adus atatea scene pentru interpretarea unor piese dorite ma sperie foarte rau acum...ma tem de noaptea asta, de viitoare, de urmatoarea daca va mai exista asa ceva...sper sa ma insel...

zbor

"nimic nu e mai trist ca o absenta"...

"doar pentru asta scriem, ca sa-i facem nemuritori pe oameni"...

"sint emotii care se intorc pe neasteptate, e ca atunci cand vezi trecand o femeie, iar tu nu mai pastrezi de la femei decat niste sarmane amintiri si zambetul, ori unduirea rochiei, ori parul aranjat, intr-u fel te fac sa-ti simti genunchii moi, ia-ma, fa cu mine ce vrei cu mine, e ca si cum razboiul te-ar chema la el"...

Memorialul manastirii

Jose Saramago

in fata lui saramago nu prea am cuvinte...una dintre primele carti, un pic mai nerafinata decat puzderia care a urmat...

rataciri...

jiltul era arcursul pentru vioara-podea...note false de batranete se iteau impreuna cu praful anilor irositi...vopseaua sarise de pe amandoua...traisera mai mult decat era nevoie...acum erau doua obiecte inutile, la fel ca stapana lor...

in urma 10.000 de zile pusese la presat un sarut...intre filele proaspete ale unei carti...acum nici nu-si mai amintea numele...parca avea copertile verzi...si titlul era din doua cuvinte...era intr-o zi de marti...purta manusile negre si rujul rosu...avea 23 de ani si o vara calduroasa inainte...se imbracase de sarbatoare pentru acel moment din biblioteca generoasa... usa n-a vociferat, asa cum face acum... tocurile groase ale pantofilor cu bot rotund ghilotinau linistea cu ajutorul podelei care atunci era o podea-toba...jiltul proaspat lacuit era asezat langa fereastra care tinea cat tot peretele...pe biroul care mirosea a brad stiloul avea penita uscata...cerneala din calimara se terminase de vreo doua saptamani...in jurul ei carti noi si vechi...perdelele galbene atarnau de atata praf inghitit...soarele patrundea in camera doar pentru ca fasiile erau prinse la mijloc cu bucati din cordonul de la rochia rosie...a intors scaunul cu brate lungi catre rafturi...clopotele bisericii din apropiere cantau, probabil cazuse o stea...se aseza...in fata ei curcubeul cotoarelor se dezvolta pe verticala...pentru cinci secunde inchise ochii...pe sub pleoape i s-au plimbat doua secvente...baiatul pe care il stia de doi ani compostand un bilet...si apoi buzele lui amestecandu-se cu buzele unei necunoscute...momentul de hipnoza se terminase...acum zbura spre raftul al doilea...tocurile atarnau de pe treapta a treia a scarii caramizii...rochia ii descoperea picoarele in toata lungimea lor...unghiile alesesera cartea aceea verde...o deschise la pagina 100...buzele colorate s-au lipit de hartia velina...conturul rosu a ramas acolo...piciorul drept a coborat alaturi de cel stang...cartea era la locul ei...asa-zisa-femeie afara din biblioteca...

usa s-a redeschis dupa 10.000 de zile...era la fel cum o lasase, dar cu mai multe riduri...sarutul, insa era la fel de tanar...intre filele deja galbene...lipsea doar un chibrit...daca intreba cineva de mine, nu-i spune unde am plecat...