despre el...la trecut...despre mine... la prezent si viitor...

ultimele minute in cladire, la etajul cinci...peretii care mi-au adus inceputul intr-o profesie arzanda...tot ei mi-au vazut clipele de disperare si tristete...si tot ei te-au suportat si pe tine...de acum incolo vor adaposti alte idile, alte prabusiri si alte sentimente...mi-as fi luat o bucatica din varul alb, asa cum unii au cumparat gazon... numai ca la mine era gratis...ar fi putut fi ziua in care ai fi ramas acasa, dar nu...ti-ai mai luat cateva minute din viata mea si in dupa-amiaza trecuta...dar eu te-am zidit asemenea unei "Ane" masculine in constructia din Baneasa...nu mai ai puterea sa ma intristezi ca ieri...de acum esti trecut si numai trecut...

nici popasul in "La Gazetta" nu mi-a stricat cheful...te-am maruntit printre pasi spre strada doctor Lister, acolo unde ne-am intretaiat privirile pentru prima data...atunci cand nu vedeam in tine decat un tip oarecare...era acum aproape 2 ani...ce vremuri...daca m-as intoarce si as putea sa te iau pe tine...asa cum era atunci, un om lipsit de contur si consistenta pentru mine...nu vreau intamplarile de acum un an, cand ma gelozeam si ma inciudam pentru orice nimic...dar lumea si timpul nu merg dupa toanele unei iele...

in plimbarea nostalgica de azi n-am mai gasit vila de pe strazile de langa Arenele BNR...ce era asa special cu aceea vila?...nu, nu e vorba de vreun consum de energie comun...doar ca pe peretii ei era prenumele tau, alaturi de prenumele meu de imprumut...dar e un semn, pana si peretii aceia nu-mi mai ies in cale...au disparut si magnoliile...era doar liniste...zgomot de pasi pe piatra cubica, glasuri de caini si gradini cu trandafiri...

au mai fost locuri celebre in feature-ul acesta, l-as putea numi al nosru, dar Andrei si Catalina nu au avut nimic in comun...azi cu atat mai mult...iar in viitor..doar 15 zile...

eu raman aici si arunc cartile pe geam...ai fost...nu mai esti...nu vei mai fi...

adio...Baneasa...anexe

sa-i mai spun tristete?

stiam ca e doar poveste...ca zmeul zmeilor si baba cloanta nu au timp sa vorbeasca si sa puna de un complot impotriva "frumoasei printese"...imi asum rolul negativ, la fel ca si ultimele cuvinte...multumesc...drum bun!...

lucruri simple...

ce-i trebuie unei femei... ca sa straluceasca?...studiu de caz: eu

ieri, o geanta noua, ideal, rosie cu fundita...rochia neagra cu buline...piele bronzata pe varful Omu...ulei de corp cu migdale...sandalele rosii...si multa putere de convingere si incredere ca defectele fizice nu prea mai conteaza atunci cand afara soarele te apasa si te face sa uiti pe unde mergi...la care mai adaugam o stare de tensiune vecina cu nelinistea organica a unei asteptari de o saptamana...si apoi descatusarea la rezolvarea cazului...momentele de dupa, cand bucuria e prea mica, mult mai mica decat incordarea ce a precedat-o...si poate o privire longitudinala ce aminteste de sandale, alunite si...nu mai alerg dupa explicatii, nu mai investesc intelesuri in cautaturi intamplatoare...un analist mi-a zis inainte ca ploaia sa topeasca stralucirea, ca o sa mai dureze cam doua luni si gata...gata?...de ce?...intrebari retorice printre nopti nedormite... nu ma astampar eu usor...pana sa-mi treaca mie, analistul se va delecta cu crema de zahar ars zamislita de mainile mele ce tanjesc dupa buze neuniforme...si daca ar fi doar mainile, cat de ieftin as scapa..."saracuta" a exclamat o voce din noapte, care m-a vazut dupa ce praful mi se asezase pe picioare, dupa ce rochia cu buline a inghitit apa cat pentru un dus rece si repezit...avea dreptate..."saracuta"...

de adormit...

imi caut ursuletul ratacit printre rautati si gust amar...jucaria mea cafenie cu ochii inchisi...mi-e dor sa-l tin de mana si sa ne plimbam singuri pe sub caisul, care oricum nu exista...la fel ca cei douazeci si trei de pitici din povestea cu fata alba...scotocesc prin scrinul aproape inchis pe care credeam ca-l voi trimite peste ocean...mai gasesc o umbra de zambet dar si o urare normala..."Drum bun!" zice vocea din oglinda...si scot flacari pe nari...si urlu si tip si nu-mi mai gasesc concentarea...dupa flacari trebuie sa iasa si fum, dar fumul intra din ce in ce mai mult si mai adanc in viitorii bureti distrusi...am impresia ca m-am inchis in cutia aceea zburatoare si ca ma voi tine cu dintii de o inchipuire...alaturi de mine am mai adaugat si niste fotografii si o data de nastere...poate ca a fost o zi mohorata...aveam nevoie de brate imaginare in care sa-mi plang fericirea...compusa din reprosuri...covorul fermecat nu mi-a luat firea lacrimoasa, nostalgica si mirosind a vanilie...duhul n-a reusit decat sa rada de dorintele mele...povestile sunt pentru copii, nu pentru inutile, care au curajul uneori sa viseze ca vor fi zane...

oaza...

...de liniste...doar o palma de stres, abia resimtita...
...de teatru absurd...
...de la Piatra Arsa...am plecat joi dimineata in cautarea zapezii si a frigului...incarcata cu un rucsac plin de resentimente si regrete am fost sa ma reintalnesc cu dragostea mea eterna, muntele...m-am insotit si cu Fotografu si cu Soferu (nu, nu-i tratez ca pe niste sclavi, dar nu stiu daca vor sa le trec numele aici)...eram atat de epuizata de cuvintele aruncate de el in mare sictir...impovarata de ganduri urate...drum cu somn pana la Busteni si apoi telecabina pana la Babele...semn galben si ore de mers presarat cu stanci, aer rece si soare parjolitor...mergeam spre Piatra Arsa (sau asta credeam eu) pe carari de munte...am gasit zapada si mi-am reintalnit rasul din toata inima...am facut bulgari si am fost si imbulgarita sub razele de iunie...flori galbene in cale...tot urcam si culoarea lor se schimba in mov si albastru....toate printre muschi verzi...am stat pe pajiste...am privit abisul si orasele-furnica...am tras de mine cum nu mai facusem de mult...cu laptopul in spate, iar Fotogafu cu tot rucsacul lui plin de dracii vizuale.... si lupta cu pantele...de mentionat ca Fotograful cara dupa el si o geanta cu rotile pe care o mai tara pe pietrisul de pe carari...ne-am tot amuzat...eu am resimtit fiecare pietricica si n-am mai tinut pasul cu ei...Soferu si Fotografu au ajuns primii in varf, eu tragandu-ma foarte greu dupa aproape doua ore de urcat...."Aici e Omu!", zice Fotografu, eu rad...haha ce glumet...ce sa cautam noi la 2507 de metri, cand trebuia sa fim la 1950?...ajunge si Soferu care intareste afirmatia...eu ma prabusesc pe iarba la cativa metri de varf..."nu se poate"...m-am adunat dintre firele de iarba si am atins si eu norii...nu-i timp de stat pentru ca telefonul zbarnie...inutil de spus cine ma cauta si de ce...concluzie, trebuia sa ne grabim sa ajungem la Piatra Arsa, deci inca o ora si ceva inapoi....disperarea m-a cuprins recunosc, am dat drumul rucsacului pe iarba si m-am rostogolit si eu...picioare grele, soare din ce in ce mai insistent...din nou flori, stanci si rasete, de data aceasta ale mele erau isterice...telefonul suna in continuare...mi-a ajuns...am luat contact din nou cu iarba si pentru cateva minute am refuzat sa ma mai misc...dar pana la urma trebuia sa ajungem la Piatra Arsa...cu ajutor si popas pentru fotografii cu zapada am aterizat si intre jnepenii de la Piatra Arsa...sfarsita, am mancat cu o pofta pe care n-o mai cunoscusem de mult timp...am mai lalait-o prin hotel, pe afara la aer proaspat si apoi gata, in pat direct...am adormit fara sa trebuiasca sa-mi mai povestesc nimic...liniste de dimneata, o tura la stadion, iar soare, iar prajeala pentru fata si maini, dar atat de frumos...am respirat atat de mult aer curat si atata liniste incat n-am avut timp de probleme implicand parti masculine in discutie...drum iar pana la telecabina, foarte anevoios pentru mine cu atata oboseala in picioare...dar mult prea minunat per total...chiar daca productiile nu sunt de varf, mi-am ridicat moralul cu macaraua...de azi inapoi la caldura de campie si la alte probleme...o sa mai pastrez pentru cateva minute mirosul de brad in piele, dar pentru o eternitate in minte zilele trecute...
P.S. fotografie atunci cand se intoarce Fotografu...sunt mult prea frumoase ca sa nu asez macar una aici...

in viteza...

s-a facut deja o saptamana...m-am intors in locul pierzaniei dupa o actiune la care n-am prea vrut sa ma misc, dar de la care m-am ales cu niste fotografii...nici n-am apucat sa trag in piept aer ca am luat-o catre locul mai mic al ratacirii din cladirea cea mare a pierzaniei...bine ca il schimbam peste cateva zile pentru ca ar fi fost foarte greu sa intru intre acei pereti in care am tesut povesti, iar el sa nu mai fie alaturi de mine...revenind...am intrat in camera cea mica si afumata...coincidenta sau nu, el isi savura cuiul...straniu...am tras de cateva ori cu ochiul, el de fiecare data m-a ocolit pe mine si privirea mea...in urma cu o saptamana ne despartisem cu zambetul pe buze...si acu am ras si am incercat sa ma comport normal...mi-a iesit zic eu destul de bine...am avut si pretexte sa nu ne adresam cuvinte, desi as fi vibrat la cuvintele lui...in alte conditii ar fi intrebat ce si cum...acum nu...maine, daca apare mai urmeaza un test...inapoierea si ultimei carti...o amintire din generozitatea lui...nu vom sti niciodata cum ar fi putut fi...spre seara am vrut sa demonstrez ca inca mai sunt o persoana sociala...am dat zvon si am adunat prieteni si fosti colegi...as fi vrut sa ma cocot mai aproape de cer, dar nu erau locuri, asa ca am sfarsit pe una dintre stradutele Lipscaniului...da inca mai pot sa ies la bere...mi-ar trebui o astfel de iesire in fiecare zi ca sa uit sa ma gandesc la el in orice seara...constientizez ca din punctul de marti lucrurile nu mai au cum sa evolueze, ci doar sa o ia la sanatoasa inapoi...

pierduta...

am terminat de redactat azi unul dintre capitolele existentei mele...facultatea s-a scurs pe langa mine...dupa vreo doua luni de agitatie, de mese pe fuga, de griji exagerate, de plansete cu sughituri, de neputinta aproape impinsa catre limite, de griji nematerializate in actiune, de un pic de toceala (dar cred ca nu indeajuns) am dat si examenul de licenta (nu stiu rezultatul)...dar important e ca s-a terminat...schimbarea nu va fi la fel de dura, ca atunci cand am terminat liceul...

ultimii doi ani au fost un maraton cu mine, cu timpul...e un pic gol...nu regret, dar imi dau seama ca am crescut...nu chiar de maine, dar...eu vreau sa ma imbratiseze din nou nepasarea, statul la soare si poate sa las in seama facultatii unele nereusite din celelate planuri...

...mi-e trist tot...o sa-mi fie dor de ce am insemnat eu in perioada trecuta ca o naluca...nu fac bilanturi, desi sunt nostalgica...intotdeauna clipele trecute mi-au fost mai dragi decat prezentul sau viitorul...il infrumusetez atat de mult incat si eu cred ca am trait un basm...prezentul nu e ofertant decat in anumite puncte, iar viitorul e atat de departe incat nu reusesc sa-l zaresc...

P.S. I will find somenthing more...someone I am made for...shame on you baby...forever yours (tu oricum nu mai incapeai in randurile de mai sus)

j'ai besoin....

...de un nou loc unde sa scriu despre intamplari nevinovate si intentionate...am renuntat la vechea platforma din motive mult prea seci si in acelasi timp atat de pline de lacrimi...am gasit un refugiu, unde sa-mi beau cafeaua...de ar fi atat de simplu si cu mine...

...d'une cafe au lait...o noua carte care sa-mi aduca aminte de cafeaua ta cu lapte, de ziua de marti, 12 iunie a anului 2007, de zambetul tau...de vorbele spuse tocmai pentru a evita esentialul...de acel "ce te-a apucat, roxana?"...de "nu stiu"...de maratonul care a urmat...de un ragaz pentru a privi fotografia pe care o s-o lipesc pe prima pagina a cartii lui Julian Barnes...

...nu mai am nevoie cele treisprezece "scrisorele" pentru a asculta cuvinte limpezi din mintea ta...e pe sfarsite totul, doar eu trebuie sa incep sa traiesc altfel...