oglinda...

intotdeauna i-a placut fata ei de dimineata. intotdeauna arata bine trezita din somn. cateva minute din 24 de ore. dar intr-o dimineata de martie vraja s-a rupt. in oglinda inalta cat o catedrala anii trecusera mai repede. par ciufulit aproape incurcat. pielea din zona ochilor stransa si murdara de creionul negru pe care se incapatanase sa-l strecoare in programul de ieri. fardul de pleoape albastru pierise. punctele negre erau mai evidente. cosurile de adolescenta erau singurele semne de tinerete.

heliofobia n-a avea azi unde sa se joace, oricum ploua. perdelele erau trase. un harciog in vizuina. un harciog fotofob. o noapte de zi invocata in ritualurile precedente. pungile din jurul gurii nu mai aveau nici macar un graunte de entuziasm. galeriile subterane au ramas fara provizii. un harciog deprimat? sau poate un harciog singur ce isi doreste sa traiasca in pamant. dar ea nu era un animal cu blana frumoasa, era o stafie. nimic din stralucirea anterioara nu se mai regasea pe chipul de cafea-cu-lapte. inainte ar fi plans, ar fi ras, s-ar fi enervat, s-ar fi panicat, ar fi facut ceva. acum s-a bagat din nou in pat, a tras peste nas patura subtire. a inchis ochii. nimic din zbuciumul zilelor trecute pentru activitati ale concurentei, nimic din cheful de munca de odinioara. nimic din pasiunea inghetata. poate doar pofta de o tigara. dar si asta necesita un efort prea mare. era doar patofobie si discul zgariat al melodiei "chiar daca..." acul pick-up-ului se stricase si el. panzele de paianjeni dansau vals in ritm de tango pe peretii ironic de roz.

hey, naratiunea asta nu are subiect, descrierea e jalnica si trista- ar fi zis candva. dar tu chiar n-ai inteles nimic? strigatul ei a crapat oglinda mare cat o catedrala. va cumpara alta? se va taia in cioburi? va interzice oglinzile?...poate pedro camacho chiar a existat...

paturi si ele...

pana la sapte ani am dormit in patut...un loc inaltat cu un metru deasupra podelei...avea gratii si era maro...la un an de la fuga rusinoasa din cusca, el a parasit casa mea servindu-le altora drept altar de vise...am schimbat patutul cu o canapea, si ea la fel de maro (se pare ca ai mei parinti vedeau lucrurile intr-o singura culoare)...patul adolescentei mele avea nasturi si dungi roz-albastre...picioarele batrane n-au mai tinut-o si a avut nevoie de carje (butuci imprumutati din magazia ce avea sa devina mai tarziu bucatarie)...spatarul ei dungat a facut cocoasa, panza s-a tocit, in timp ce eu infloream langa geamul iubitor de apa curgatoare...si am implinit 18 ani...majoratul intr-un pat matrimonial fara loc de sprijinit spatele, dar cu tablie in nuante inchise, ati ghicit, tot de maro...sertare incapatoare pentru hectollitri de ploaie ochioasa...mai incolo, departe de casa parinteasca am pastrat asternuturile cu ursuleti, care s-au simtit si ei sufocati de mirosul putred din bordeiul improvizatiei de pat care mi-a inghitit lacom trei ani... pe lista s-a inscris apoi salteaua verde pentru o persoana singura, sprijinita pe patru placaje... acum dorm impartita intre o canapea in nuante de maro si intre un pat la fel ca cel al majoratului, cu o tablie la fel de lucioasa....paturi care m-au dorit, paturi care m-au avut, paturi care m-au lasat...

ele care i-au avut...ele care nu m-au cunoscut...ele care au trecut...in perioada canapelei butucanoase a fost mirela cea zarita la colt de liceu cu parul ei lung si roscat in nunate de maro...si cand m-au lasat picioarele, a fost roxana (ironie sau nu, pe invitatia de la nunta lui o sa apara numele asta)...nisipul din clepsidra a curs adunand o ea imaginata doar de un alt el in patul meu matrimonial...ea fara nume...si a venit miruna bruneta cu ochelarii ei cunoscuti doar din poze...eniko, ildiko, care-i numele tau?...desi nu mai conteaza...maine n-o sa ma trezesc in patul acela cu baldachin...

suflet regasit...

la inceput de primavara cu fulgi de iarna drumurile mi-au stins pasiunea pentru citit...cu imaginatia alergand dupa un baiat cu ochii verzi, orele pentru carti s-au evaporat...ce faci cand incepi sa rasfoiesti si nu te simti unul dintre personaje?...iti faci cadou o carte de mario vargas llosa...dar inaintezi cu greu si prin transeele ei...oboseala nu-ti da pace...baiatul trebuie sa dispara...pasiunea sa se reaprinda...si ajungi intr-o librarie si dai peste marea dragostea saramago, dar nu te repezi asupra lui ca o adolescenta care nu stie sa astepte placerea...ci iti impui sa inchei socotelile cu celelate pagini si abia apoi contactul cu saramago...de el ma despart cam 300 de pagini din corectiile lui franzen...si in fantana regasirii a curs si un film, the hours...

"Dear Leonard. To look life in the face, always, to look life in the face and to know it for what it is. At last to know it, to love it for what it is, and then, to put it away. Leonard, always the years between us, always the years. Always the love. Always the hours." (Virgina Woolf)

prima fotografie, ultimul "buna" (zuzi si fana-partea a V-a)...

legenda:

stefan=ignoratu=piaru=ignoratu-combinatu="mamiiiiiiiiii"=pisoi=baiatu presedintelui

antoine=cotoi=betiv impotent

fana=cea care ignora=fana

zuzi=zana=zuzi

rosi= egal masina rosie, nu broscuta oac= masina verde

patru personaje schimbandu-si scaunele, atitudinile, infatisarea, tricourile, starile...patrulaterul din miercurea ciuc s-a reunit din nou sambata pe la amiaza...laturile s-au cautat cam doua ore prin frig si soare aproape de razboi si pace...doar doua dintre ele (cele de gen feminin stiau ca sunt un patrulater)...perimetrul a fost greu de calculat, iar aria era mai mereu eronata...

figura geometrica a fost distrusa de o latura feminina si de alta masculina, cand n-au reusit sa duca diagonala conversatiei ...cat despre restul constructiei s-a pus baza unei perpendicularitati bazate pe alaturare de corpuri umane prinsa intr-o cutie cu lentila convexa sau concava...latura zuzi era pe cale de a se transforma in puncte dupa maratonul pe gheata improscata de atata albastru...cimitirul eroilor necunoscuti era nepopulat, teorema lui Pitagora trecuta pe sub fusta majoretelor era in alta parte...revenind la zuzi si la partea ei de problema de rezolvat... ea a quod erat demonstrandum (q.e.d=a demonstrat ce era de demonstrat)...primul instantaneu, amintire de o viata cu lacune mari de memorie si seisme corporale...latura fana in acest timp se acoperea cu esarfa si isi consuma rasetele pe langa vestiare (e cam slaba de inima)..."opreseeeeeeeeste-l!" se auzise sfios (hahahaha) de langa mantinela...si el s-a oprit...in mintea cuiva se auzea imnul acela cu multe f-uri prin el (f de la foto, desigur)...lipsa unor scanduri au trimis o parte a patrulaterului pe o banca trista intr-un vechi castel...dupa o amprenta dentara lasat pe degetul mijlociu al mainii drepte, fana s-a gandit ca solutia este dezvolatarea figurii geometrice catre un hexagon elodo-suedez(cu un unghi drept de obosela)...zuzi ramane la cele doua perpendiculare filtrate de o luna plina indecenta...

boli incurabile...zuzi si fana (partea a IV-a)

pacientele zuzi si fana au pornit din nou spre spitalul de boli cardiace, numit miercurea ciuc...fara camasi de forta, dar cu tenisi verzi si tricou mov cu mesaj subtil (unii poate nu l-au priceput)...in loc de ambulanta-rosinanta le-a dus pe cele doua spre salonul inghetat, unde mai aveau colegi vreo 20 de suferinzi (doi se distingeau pentru nevroza indusa celor doua)...diagnosticate de cateva saptamani cu antonita si stefanita cronica, mademoisellele s-au lasat mangaiate pe parul brunet de razele molcome ale soarelui, care insa nu le-a prevenit despre surpiza drumului de intoarcere, dar despre asta peste doua paragrafe...

revenind la salonul inghetat...cum au trecut de usa alba, pe care nu era atasat nici un numar, zuzi a avut parte de o intalnire cu nebunul de alb...criza era aproape, in timp ce fana si-a agatat rucsacul intr-un lant si talpile i-au alunecat...prezenta de spirit si teama de ridicol au salvat-o de un contact umed si dureros...zuzi se mai potolise, iar fana chiar daca primise un diagnostic incerca sa se convinga ca sufera de stefanita-ignorata...si umbrele se fugareau prin salon, iar pacientii faceau schimb de paturi, asa cum le era pofta, in ciuda zuziei...in momentele in care ceilalti isi primeau tratamentul de 15 minute, zuzi producea imagini pentru posteritate (fotografu porno ar fi invidios)...ca in orice boala mai intervine si plictiseala...noroc ca stim sa mimam bine...paranoia se insinuase si ea printre zambetele unui bolnav...

printre victime si un pacient suedez, pretext pentru razboiul de ieri...dupa joaca baieitilor mari incinsa in mijlocul salonului inghetat, au urmat niste evenimente care aveau sa agraveze starea nervoasa a zuziei...ignoratu-combinatu s-a hoatarat sa faca pe PR-u...sa inlesneasca el intalnirea dintre blond si una dintre brunete...pe cutii de suc de mere, langa baxuri de apa plata, alaturi de crose, cei doi au avut prima conversatie cu interes ascuns (doar asa insinuase omul cu licorile)...esarfa verde a zburat de la gat, capsele s-au deschis cu sfiala, si decolteul incerca sa se faca vazut, noroc cu ursuletul verde de la gat care acoperea un pic din exuberanta fanei...si cand esti nebun normal ca timpul se masoara altfel, cu clepsidra pentru fana si cu gongul pentru zuzi...

izbucnirea si plecarea au fost tumultoase...zuzi tipand in mijlocul parcului, langa rosinanta...PR-u era de vina si betivanul impotent...le-a placut in salonul inghetat...uneori e romantic sa stai printre nebuni, dar mai grav e cand esti izgonit de doctori, care insista ca te-ai vindecat...corul bocitoarelor va reveni pentru o reprezentantie stelara sambata...

retetele sunt albe...la fel ca nebunul...si la fel ca zapada care s-a scuturat de cum betegele au parasit spitalul...si era ca-n povesti...zanele astepand printii in mijlocul naturii dezlantuite...dar tot rosinanta le-a incalzit noapte zguduita de hohotele melodioase...e greu sa iubiti asa cum iubesc ele...

conjugari...

ignoratul si cea care ignora se vor intalni marti de la ora 18:00...ignoratul habar nu are...cea care va ignora se pregateste intens pentru procesul de ignorare...primul pas: renuntare la multele site-uri din "favorites" care au legatura cu un sport pe care n-am sa-l ignor probabil niciodata de acum incolo...pasul doi: stoparea drumurilor ce dureaza cam cinci ore...pasul trei: nas lipit de alte lucruri decat plasticul de deasupra mantinelei...oricum totul e gargara, ignoratul are prea multe nuante de verde in curcubeu...zambetul epidermic e prea cuceritor...dar ea va distruge toate miturile...ignoratule, ne vedem si sambata....

cascadorii...

- buna, buna...
- vrei o guma?
- este orbit si e buna!
eram la tnb...si ei erau doi adolescenti... e una dintre cele mai tari replici de agatat pe care le-am auzit...intra in top direct pe primul loc, inaintea cu mult de "dati ochelarii jos si hai sa ne...ca orbii!" si "esti casatorita si nu vrei alta...."

noapte verde...

"stefan face azi 24 de ani...in cinstea lui am baut un pahar de vin, am fumat o tigara, n-am sa dorm toata noaptea (n-am mai facut-o de pe vremea mirunei si a lui andrei)...am ascultat muzica romaneasca proasta si mi-am mangat parul si venele...am mai spus ca si eu am 24 de ani, dar ma port ca la 15....parfum patetic raspandit pe esarfele acelea pe care le tin foarte aproape de tavanul meu in doua culori...nu scriu felicitari...si cand ma gandesc ca a trecut aproape un an...altii o spun in alte limbi mai bine decat mine: accidentally in love...intamplare-intamplatoare dupa reguli pe care le invat abia acum in fata unui calculator, cu pixul mazgalind in carnetul pe a carei prima pagina sunt cateva date abstracte despre stefan (foarte abstracte: data nasterii, inaltime, greutate si programul lui pe decembrie)...fila aceea cu patrele e inca acolo, nu a zburat asa cum se intampla in ameteala mea cu toate notitele...sunt scrise cu verde (acum hai sa ne distram, parca as completa un oracol prin clasa a opta)...cerneala verde, ca ochii tai...cu asta am intrat in haznaua adanca a duiosiei, prefer sa ma inec acum decat mai tarziu... "

din jurnalul unei adolescente ofilite

despre primavara...

soareci si oameni vineri seara in coyote...fantana de apa tonica, putine priviri prin jur si aparitia unui brunet (jolie mi-a stricat contemplarea atentionandu-ma ca are verigheta, intotdeauna imi strica distractia)...arc peste noapte si acelasi brunet, aceeasi verigheta pe iarba verde a stadionului Arcul de Triumf, la finalul meciului dintre Romania si Portugalia...
inainte de intalnirea cu hombre: o crima si stefan s-au batut pentru a-mi confisca noaptea...cafea cu lapte pe calea victoriei...carte cadou...si apoi intalnirea cu fotografa cu fundite, dar fara codite... soare de 8 martie infratit cu vant plimbandu-se printre firele de iarba...langa liniile albe ale terenului ne-a intampinat fotograful morocanos... iar in iarba am descoperit o splendoare, pe antonio aguilar(foto dreapta)...eeeee, doua fete la rugby mai au timp si de admirat jucatorii de langa buturi, dar si pe cei din tribune (insa nu este o obisnuinta)...o zi asezonata cu un strop de flori si cu secretele unei cafele...

balada pe invers...

Hei, te cunosc de prin februarie (cand fana m-a fortat sa merg undeva pe o fasie)

Ma gandeam la tine

Ai devenit subiect de blog

Eu sunt plecata in deplasari

Tu nu schimbi nevestele mereu,

Tot ce-mi doresc e sa fii pe gheata

Daca lumea spune: ,,Nu''

Tu asculta-ti sufletul

Numai zece lucruri

Stiu sa fac:

Unu: te birfesc,

Doi: te doresc, trei.

De la patru pan' la zece am sa te bat cu crosa, asa cum vrei....

de la mine pentru zuzi...

nepublicabil...

rascolind prin fisierele mele am dat de un text, o prostie, dar cum eu scriu prostii, de ce sa nu-i dau si lui o sansa, eram la inceputuri...inca mai sunt...

Decembrie 2006

"Sahul nu e fotbal"

"Nu e ca la fotbal", asa a spus Veselin Topalov la sosirea in Romania. Tribunele pline ale stadioanelor se diminutivizeaza la sah. Publicul nu tipa, nu urla, ci tace. O tacere care se intinde pe citeva ceasuri, depinde cit isi pot incorda mintea sahistii. Spectatorii pot urmari si de afara partida, proiectata pe un ecran gigantic si nimeni nu se supara daca nu gaseste un bilet pentru sala. Discutiile cele mai patimase au loc afara, unde fiecare mutare este analizata de asa-zisii suporteri. Se joaca unu la unu si nu unsprezece la unsprezece. Competitorii pot oricind parasi terenul si se pot uita la reluari, protestele nu-si au locul, iar arbitrul are rol mai mult de observator. Sahistii pot bea oricind doresc apa sau cafea, inferioritatea numerica nu este o problema, iar dupa prelungiri nu setrece la executarea loviturilor de la 11 metri.

Doua persoane diferite s-au intilnit timp de patru zile la hotelul Sofitel din Bucuresti (nota actuala in decembrie 2006). Dieter Nisipeanu cu plete blonde si VeselinTopalov brunet si concentrat. S-au duelat nu numai pe tabla de sah, dar si in gesturi.

Romanul isi impreuna miinile pe frunte, privea era merau indreptata spre piese, fie ca erau negre, fie ca erau albe. Se izola in lumea sa, nu-l provoca niciodata din ochi pe adversar, iar cind era surprins de o miscare a lui Topalov, obrajii lui albi se colorau imediat. Pe fata lui Topalov se mai zareau urme ale nelinistii, dar mult mai rare, dar barba neagra ii mai acoperea zvicnirile. Bulgarul foloseste si izolarea fonica, nu numai pe cea vizuala, isi acopera urechile cu palmele si apoi se oprea, privea piesele si muta. La sfirsit si-au dat mina si au ramas in teren, n-au fugit spre vestiare sa se odihneasca, ci analizeaza mutarile impreuna. "nu pot vorbi acum, inca imi mai zboara prin minte mutari", a spus Nisipeanu dupa ultima partida.

o stangacie, o incercare...si primul mea partida de sah...si sahistii sunt sexy(topalov, foto), uneori...

pisoi si cojile de nuca

mentiune: personajele din basmul urmator n-au legaturi cu pisica olga...sper sa nu se supere ca i-am invadat lumea de pisicisme...fiecare cu mataiala ei...

a fost odata ca niciodata un cavaler care dupa un an s-a transformat in pisoi...si care era coleg cu un cotoi...in aceeasi perioada mai exista si o fana care era colega cu o zuza...si daca ar fi...multe s-ar mai povesti...dar cum pisoi cam dezerteaza, iar cotoi are grija de pisica lui cea urata...nu mai pot sa aberez...basmele iau sfarsit in luna martie...o aschie de nebunie...o urma de zambet pe fata unui copil...si rosi e trista...si fana si zuzi vor merge pe 8 martie in alte zari, poate mai calde...

azi...

am pielea tabacita...

...pe dinauntru... se pare ca sufletul meu s-a hotarat sa treaca peste tristetile aburinde, peste vorbele acelea...capul plecat, pieptul inainte...nu ma mai recunosc, de fapt acum nu-mi mai este frica sa spun ca sunt lasa si fara spirit de initiativa...inghit orice pastila, doar sa nu ma desparta de fundele roz...

...pe dinafara...de la atatia saci carati pe calea victoriei..de la atata praf inghitit...de la atatea maturi peste cocoasa vag conturata... de la mine...

stefan, m-ai tine de mana chiar daca te-ai zgaria?

P.S. You pull yourself together, dig for victory and have sex with a Polish airman up against a piano in an abandoned pub.