negru de nu-ma-uita...

miros vetust de iarmaroc si un pic de ploaie la soroc...copil brunet biciuit in mijlocul bataturii denivelate...sub sopron sapa astepta in zadar sa strice palmele feciorelnice...pisicile obeze cautau prin ograda teracota salvatoare...in curtea aceasta nu cresteau vaci, ci doar gaini si copii...noroi ravasit de papucii de casa stricati, nu de gumarii agatati la uscat pe sarma ruginita...caisii tineri au inceput sa imbatraneasca, frunzele nu-i mai asculta ca vara...o parte din pamant si-a schimbat look-ul, de la negrul spalacit si tare, acum vopseaua e mai inchisa si el mai rascolit...copilul isi sterge lacrimile de pe obraji, acolo unde pamantul lasa urme adanci...ochii lui caprui s-au obisnuit cu peisajul pe care-l absorb atunci cand spatele este impodobit cu semne rosii de bici...un perete albastru pe care scrie "anilatac"...acoperisul de tigla al vecinului...poate si cainele care isi trage pleoapele peste ochii din sticla atunci cand urechile fine receptioneaza un sunet mai ascutit... de aceea copilul nu tipa cand e momentul pedepsei...azi a fost un cos de struguri rasturnat...ieri un ou strivit in cuibar...alaltaieri o matura rupta...si maine va fi ceva...e singur pe prispa...amintirea comediei ii indulceste laptele din strachina lui preferata...ploaia spala dalele care duc spre curtea gainilor adunate in curnic..."ploaie, multumesc!"...ar fi vrut sa sopteasca, dar stie de la tatal lui ca ploaia nu are urechi...

plimbare in trecut...

caruselul s-a oprit in acelasi punct...e ca acum ceva timp...aceeasi problema...am obosit sa mai scriu despre povestea aceasta, asa ca o sa dau un copy/paste dintr-un text pe care l-am scris candva, partea legata de inchipuire, cea legata de zburator chiar nu-si mai gaseste locul...
... pe piata a aparut o varianta mult mai avansata de vitamine. Tot din categoria celor care incep cu C. problema e ca eu nu le vreau, dar cineva s-a oferit sa mi le cumpere si a inceput sa-mi administreze doze mici aproape in fiecare zi. nici eu nu le voiam, nici ele nu doreau sa se topeasca in secretiile mele gastrice, dar doctorul, care mi le prescrie, se incapatana sa mi le indese pe gat. ar trebui sa aiba grija, pentru ca din razbunare au iesit intotdeauna lucruri urate...
cenzura si-a facut si ea treaba...ce urmeaza nu mai are legatura cu nimic si nimeni, din pacate va tulbura din nou apele linistite zarite la orizont...

o fata, trei baieti, zero posibilitati...

o seara de toamna. ca oricare alta intrase pe usa ei, printre griji, dorinta de afirmare si un pic de teama. trecusera cateva luni de cand incepuse sa schimbe mijloacele de transport pentru o gura de aer incarcata de nicotina. si s-a ivit inserarea aceea. s-a simtit in centrul atentiei, asa cum avea sa scrie in agenda ei visinie. Si F, si D, si O, totii ochi si toate urechile indreptate inspre ea. (de precizat ca F, D si O erau de gen masculin, numarul singular, cazul irecuperabili). F avea atunci o relatie si legaturile nu era atat de stranse. acum are o alta relatie, mult mai sigura si cu mai multe juraminte. pe O il cam placea, dar era doar pentru ca e imposibil sa nu te implici cand vine vorba despre O. acum e departe si aproape nu mai vobesc. despre D nu stia foarte multe, doar ca avea ochii verzi. acum si el e departe, dar mai schimba cuvinte, fie si ele prin fire.si mai are si un mic miracol acasa. dupa prezentarea genericului, episodul vechi de acum doi ani incepe sa se deruleze. unde-s trei ea vorbeste despre al patrulea, "marea iubire din aceea vreme", acum el a devenit "mica iubire", alta poveste mai palpitanta e pentru deschiderea de pagina.

un simplu moment de flash-back si revenim la scena de acum aproape 720 de zile. in incinta barului era intuneric. au fost atenti cu ea. la bauturi a fost simplu, ei bere, ea ciocolata calda. a ascultat, pentru ca ei aveau avans de socializare. e greu sa mai tina minte gesturi, mirosuri, nici unul dintre ei nu a fost inregimentat in categoria "zburatorilor", ci in cea a oamenilor pe umarul carora sa arunci mascat neplacerile vietii.

dar ce i-a ramas din seara aceea de toamna este ca a ajuns acasa si s-a uitat in oglinda, dupa foarte mult timp in fata ei era o persoana frumoasa. mai rau ca acel moment e aproape unic. un patrulater benefic care s-a destramat, la fel si frumusetea ei inchipuita. nu a fost mult spectacol in episodul care tocmai s-a incheiat in adapatarea mea. e momentul sa aflam ce se va intampla saptamana viitoare. din nou un patrulater in viata ei, dar de data aceasta cu speranta ca din triunghiul masculin unul dintre laturi sa aiba potentialul unui "zburator".

C e glumet, dar unele apropouri merg prea departe. e si mult flirt nevinovat, dar ei ii place sa se gandeasca mai intai la el pentru ca are cele mai putine sanse sa devina zburator, din motive de apropiata cununie cu o sirena. I e doar o aparitie placuta, dar fara prea multe legaturi cu ea. e doar o aparitie. sanse minime si la el. P e frumos si are niste ochii dedicati din cand in cand ei. nici la el cotele la casa de pariuri nu sunt mici. si P detine in casa o planta. triunghiul acesta nu mai e la fel de spectaculos ca primul, dar cu siguranta eu voi sta in fata televizorului cu punga de popcorn in brate si voi urmari dezvoltarea actiunii. ar fi si pacat sa nu vad finalul si acestui episod. nu-l pierdeti...

glumesti?

"ai ocazia sa vezi cat sunt de bun"...prietene, ne jucam sau vorbim serios ca pe mine m-ai confuzat rau...prefer sa ai grija de tine!

din manejul spaniol

"cum sa descrii furtunile din inima unei femei, ravasita de dezamagirile primei pasiuni?... in dragoste, doar prima rana conteaza. apoi?...viata ii da lovitura de gratie celui ranit, care moare evocand prima imagine a fericirii si a nenorocirii sale. in urma unor astfel de rani nu-ti revii. ele golesc o fiinta de sangele ei, lasand-o fara puteri si fara speranta. desigur, intervine uitarea. dar uitarea nu este decat un minuscul strat de praf, care opreste hemoragia sufletului, fara sa cicatrizeze rana. NU UITAM NICIODATA NIMIC. PE NIMENI. cei batrani despre care se spune ca dau in mintea copiilor, stiu asta. la fel si cei aflati in agonie, care-si revad intreaga existenta derulandu-se prin fata lor intr-o suita tragica de amintiri ingropate"

"nu stia ca niciodata nu se moare nici din dragoste, nici de rusine, nici chiar de durere"

Michel Del Castillo

la medias...

azi a fost soare...

27 septembrie 2007

Rossa, nume de local ce ar putea ascunde identitatea unei femei bogate care isi traieste visul la batranete...era doar o ironie pentru turista ametita cu geanta albastra si rucsac portocaliu...ea s-a oprit aici tocmai pentru a ucide o parte din ea...un final special...

terasa "La Rossa" are mese si scaune maro...oameni sunt cat sa umple jumatate din locul ...florile albe si mov ar putea fi azalee, dar ele sunt imbatranite de vara...mesele murdare, nedemne de un nume atat de misterios...cafeaua e amara, nici laptele nu o mai imblanzeste...paharul de pe suprafata maro s-a pricopsit cu doua bucati de lamaie, dar si el are un defect, e murdar, noroc cu apa tonica din el, l-a mai curatat...farfuria in care e tolanita o pizza e rosie, la fel si ceasca pe care scrie "la Rossa" dulce...un copil colorat nu ma lasa sa inghit bucatele cu branza...i-am spulberat o felie, ca sa am pace...scriu, citesc, ma gandesc la lucruri frumoase si ofilite...intre timp soarele a palit, norii s-au strans, am mai cumparat o carte si m-am asezat pe banca visinie din Parcul Central...in dreapta mea felinare si cativa medieseni...in stanga turnul cu ceas intepenit la 5.25...in fata alti localnici, care isi consuma idilele adolecentine...florile inca mai traiesc in ghivecele maro, pe cand iarba a fost lasata sa creasca in voie...vantul incearca sa-mi inchida agenda blestemata sa suporte unele randuri siropoase... a fost ultima zi cu cel pe care nu-l mai mentionam vreodata, de aceea mi-am permis acele siropuri...cand trenul isi va striga plecarea totul se va raspandi...viata mea isi va continua plimbarea singura...

...dupa aproape o ora...in gara la Medias...

...trenul e de vina ca am amanat stergerea unor amintiri...intamplare de intarziere cu 45 de minute...am terminat "Manejul spaniol"...cel pe care nu-l vom mai metiona a ramas in Mediasul lui natal alaturi de florile batrane, pizza mirositoare, de cafeaua amara, de casele colorate, de parcul prea verde, de puzderia de musculite, de praf si de ceasul intepenit...

fara formula de despartire (cineva,inaintea mea, a facut asta deja)...

P.S adaugat acum. ma tin de promisiuni.

pe sine...

bucuresti-sibiu-medias-bucuresti...nu incerc un jurnal de calatorie...doar imi amintesc de cateva senzatii si stari care m-au izbit in patru zile de zbor...inconfort-am plecat la sibiu cu un tren "sageata albastra" si am nimerit intre trei doamne un pic mai plinute, m-am contorsionat ca niciodata, am aruncat picioare peste sprijinatoarele de lemn, dar doar pana la brasov... dorinta- exemplar masculin cu buze carnoase, par asezat cu cumpana, ochelari de soare, ochi albastrii, tricou gri, blugi croiti pe el, dar si verigheta pe deget, dar doar pana la brasov...curiozitate-apus dupa curcubeu si inserare numarata pe geam si cartea inceputa la bucuresti "manejul spaniol", dar doar pana la sibiu...bucurie-revederea laurei...betia-nu la propriu, in toata aventura pot mentiona doua frappe-uri cu alcool si un pahar de vin...isterie-era de la atata ras, sergiu ramane un personaj...veselie-cele patru colege de apartament ale laurei sunt adevarate fantani de inspiratie...ameteala-cand am urcat in Turnul Sfatului si am privit Sibiul...angoasa-am nimerit de doua ori in trei zile cu acelasi sofer religios de taxi...un pic de tristete-cand ma plimbam singura pe strazile mediasului...durere - in clipele sagetilor in inima...determinare-cand m-am decis sa nu mai trag fum si pe el in piept...placere-pe banca din parcul central al mediasului cu agenda pe brate si pixul verde, expirand cuvinte...intr-o zi cu soare o sa transcriu cuvintele imprastiate in aceea zi de 27 septembrie 2007... liniste-dar doar pana la bucuresti...