creioane...

maine plec la paris fara tine...au trecut cateva sute de zile de cand ne intalneam la marseille, sau era tot paris?...oricum nu mai conteaza cert e ca ne-am gasit si apoi s-a lasat cu cafea, dar fara tigari...in clipa de fata ploua si pe langa tine mi-am adus aminte de fila aceea din cartea de colorat...era o imagine cu doi oameni creata tot de ploaie, pe atunci aveam curaj si mai multa tragere de inima ca sa-ti scriu prenumele prin lume...am luat creionul maro si mi-am colorat pielea, cel verde pentru maioul pe care il purtam...negru mi-era parul, la fel ca si acum, doar era o carte de colorat inspirata din realitatea inventata...veranda casei n-am stricat-o, am lasat doar un contur...am ales cana pe care am albastrit-o...si era ceai, abia azi mi-am dat seama ca era de vanilie (recomandat fostului tau coleg de apartament)...cand a trebuit sa ma ocup si de tine, creioanele s-au tocit, ascutitoarea a fugit, asa ca ai ramas necolorat...si cam atata...multumesc matei blonde pentru versurile din prezent, care m-au facut sa-mi dau seama ca nu regret nimic din ce am facut, chiar daca am 23 de ani si am actionat ca la 17..."Stiu de pe-acum ceasul acela in care voi scotoci dupa tine, prin zece sertare, ca sa-i pot spune cuiva cat de mult am iubit in tineretile mele. Multe scrisori voi avea, si fotografii, teancuri de mimici, gesturi strivite de vii, si, printre ele. mainile mele fosni-vor searbad ca frunzele vechi. Dar am sa spun, am sa spun cum zambeai langa mine buzelor mele de-atunci, dulci si veline, si cum stiam ca vom fi impreuna mereu, vesnic (sau pana la moarte). Si am sa spun ca aveai cate-un profil, care-si pierdea in lumina hotarul fragil, ochii pestriti ca doua gaze imense, prinse in ploaia de-april. O sa ma laude-acela, fara-ndoiala. "Da, ai trait o frumoasa iubire de gala..." Eu voi inchide sertarele. Stiu de pe-acum ceasul in care..."...nu vom mai merge impreuna nici la paris, nici la marseille...