dupa o editie lunga (parca ar exista vreuna scurta), dupa discutiile de la miezul noptii despre noua casa in care trebuie sa ne mutam, dupa convorbirea telefonica purtata cu parintele de sex feminin am intrat pe blogul sefului meu (nu dau link, ptr. ca asa vreu eu). am gasit un post in care era vorba despre Cristian Tudor Popescu. si mi-am adus aminte cat de mult il admiram intr-o perioada. televiziunea ma pacalise si pe mine, imi servise un idol. dar nu m-am limitat la asta, tin minte cartile lui CTP scoase la imprimanta de serviciu a tatalui meu. am stat o zi intreaga sa perforez foile si sa le asez in dosare. am citit doar o parte dintre foile tiparite clandestin intr-o incapere de la etajul patru a garii din fetesti. nu pierdeam nici o emisiune cu CTP, as zice ca eram fan. m-am mutat in bucuresti si aura incepuse sa se spulbere pentru ca televizorul nu mai era o constanta in viata mea si pentru ca abonamentul la ziarul adevarul ramasese si el la fetesti. cu toate astea nu ma spalasem de tot de microbul ce ma cuprinsese in adolescenta. au existat minutele din libraria humanitas, de pe calea victoriei. Cristian Tudor Popescu isi lansa cartea "Sportul mintii". doua pasiuni de-ale mele combinate CTP si sportul se unisera in 2004. eram deja anul doi de facultate si visam la lumea lui. cu timiditatea inca netratata am fost sa primesc si eu o semnatura (de obicei urasc asltfel de manifestari. mi se par inutile). cu pulsul accelarat, cu obrajii rosi am intins cartea spre omul pe care nu-l mai vazusem de ceva vreme.
-cum te cheama?
-roxana.
apoi nu stiu cum am ajuns sa-i spun ca vreau sa ajung jurnalist sportiv.
-interesanta provocare pentru o fata. sper sa reusesti!
m-am intors acasa cu o iscalitura tandra pe prima pagina sub dedicatia blanda "pentru roxana".
de atunci nu-l mai citesc si nu-l mai urmaresc pe Cristian Tudor Popescu...iar "sportul mintii se odihneste la fetesti...
mi-am invatat lectia si atunci cand as fi putut sa smulg cateva cuvinte din gura lui Traian Ungurean am evitat. am ramas cu "manifestul fotbalist" aproape de mine si cu articolele din revista 22...si am ramas la Ungureanu, cel care scrie despre sport...in alte domenii ziaristul Ungureanu nu ma intereseaza...
si a mai fost unul. cu el am vorbit mai mult decat ar fi trebuit si era normal...articolele lui au ajuns bucatele si apoi scrum in soba de acasa...cartea pe care n-a vrut s-o semneze respira acelasi aer cu cea a lui CTP...si asa cum spunea ultimul mentionat: "trecutul poarta zdrente, trecutul e doar un ungher"...si e adevarat ca: "uneori o virgula te poate ajuta sa cuceresti lumea"...si cum eu sunt neindemantica la asezatul virgulelor n-o sa am niciodata lumea mea... "primele lacrimi aveau gustul bomboanelor de menta", nu-i asa?...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu