lucruri simple...

era sambata dimineata... eu intr-o casa straina ingrijind un mic terorist care innebuneste cand imi vede degetele de la picoare...macar de i-ar fi placut gleznele...dormisem patru ore pentru ca alb-negrul e matinal si eu insomniaca...ziua a inceput pentru noi la 8:30....aveam nevoie urgenta de o cafea...nu putea fi decat un caffe latte cumparat din Gara de Nord...de ce atatea detalii?....tocmai pentru ca mi-as dori sa retraiesc cateva ore din aceea dimineata...cafea si ziarul codimentate cu aer conditionat, afara deja crapau pietrele de cald...am redescoperit placerea de a citi ziarul, oricum nu era unul oarecare, dilema veche (nu-mi dau aere de intelectuala, oricum nu sunt)....mi-as dori sa-mi pot petrece fiecare dimineata asa (pentru propietara micutului, mai incolo ne-am jucat, n-am fost o dadaca neglijenta si neatenta)...

duminica spre pranz imi fluturam bluza visurilor mele pe treptele de la statia de metrou Unirea...deasupra pietrele crapau din nou din cauza caldurii...revenind in subteran...oare unde vreau sa ajung?....la momentul in care metroul se arata in statie...ca de obicei am reusit sa ma plasez in fata unei usi si prin geamul ei am zarit un baiat foarte slab si cu o fata....important e ca am crezut ca era Andrei...daca pana atunci nu transpirasem si nu mi se parea cald...in cele cinci secunde necesare unei priviri mai atente temperaturile in zona mea crescusera, iar indicele de confort termic depasise limitele normale...nu era el, ar fi fost imposibil...asa ca...atentie!!!!....se deschid usile...

de dupa salcii...

si mi-au rupt frunzele...o pereche de copii hidosi...si n-or sa ma mai mute in gradina botanica...nu o sa-si mai scrijeleasca amorezii numele pe coaja mea inca tanara...si eram o mandrie de copac cand am intrat in curtea lor...si credeam ca o sa cresc si mai mare si o sa am cea mai mare coroana din satul global...si ma oglindeam intr-un lac artifcial...si-mi era bine... pe malul celalalt un alt copac pretindea ca-mi trimite bezele...si eu ma inroseam si ii trimiteam email-uri provocatoare...el s-a mutat in gradina botanica si eu am ramas despuiat prada imaginii din lac...mi-as smulge parul din cap, dar am uitat ca am fost tuns la zero de acei copii...stiu ca in oricare din zilele urmatoare vor reveni sa-mi scoata radacinile...asa imi trebuie daca am refuzat puterile magice oferite de monstrul mlastinii, care se indragostise de mine...cinstit si integru...si le-am oferit creanga mea pentru as intinde leaganul (scranciobul/hinta)...au crecut mari si dupa radacini or sa aduca si drujba....dar prefer sa ajung cenusa si rumegus decat ca acei copii mari...

featuring taxi...

*randurile urmatoare sunt pornite de la trei piese ale trupei Taxi..."Dragostea ca o pereche de pantofi"..."Si te vad in toate femeile"..."Cineva, inaintea ta"....adaptate si reorchestrate de mine...

draga viitor "el" sau viitor "tu",

n-ai cum sa ma ranesti...cineva a facut asta deja inaintea ta...nu indraznesc sa scriu si versul "dar ai putea sa ma iubesti"...dar n-ai cum sa taci cateva saptamani dupa o cafea cu lapte...cineva a facut asta deja inaintea ta...si n-ai cum sa te prefaci ca nu exist...n-ai cum sa vorbesti la telefon cu miruna in fata mea...cineva a facut asta deja inaintea ta...n-ai cum sa-mi povestesti despre tine si apoi sa te prefaci ca noi doi n-am avut nimic in comun...cineva, inaintea ta era expert in asa ceva...n-ai cum sa pleci peste ocean...cineva a facut asta deja inaintea ta...n-ai cum sa te desparti de mine fara sa-mi spui "la revedere!" sau macar "adio"...cineva a facut asta deja inaintea ta...n-ai cum sa te joci cu viata mea...cineva inaintea ta era expert in asa ceva...asa ca n-ai cum...dar ai putea...

draga fost "el" sau fost "tu",

doar atat...daca nu ai avut nevoie de dragostea mea nu trebuia s-o arunci...nu trebuia s-o arunci chiar asa...te-ai impiedicat si n-ai stiut ce sa faci cu ea...mai bine o asezai undeva...poate o gasea cineva si avea nevoie de ea...daca nu...nu...

procese de constiinta:

si te caut in toti barbatii pe care cateodata ii intalnesc...si te vreau in toti barbatii pe care uneori ii doresc...si te vad in toti barbatii pe care am impresia ca ii iubesc...inca mai gresesc...si te gasesc in toate cantecele pe care le ascult...si in cartile rafoite...si in visele nocturne...dar duc o viata normala...imi beau cafeaua...ma plimb seara pe strazi...poate la tine ma gandesc...si te...inca mai...

*azi n-a curs apa la etajul noua, asa ca a trebuit sa beau sucul de visine fara sa-l diluez...acum imi iese prin piele si prin cuvinte zaharul...se mai intampla...

fara busola...

parcurg un drum simplificat pe urmele lui Pizarro, dar mai ales imi plac urmele acvatice ale lui Cortes...de acolo mai e putin pana la tine...radierele timpului isi fac constiincios datoria...incep sa uit detalii, posturi, cuvinte...obsesia e direct proportionala cu numarul kilometrilor parcursi in etapele cumulate din Turul Frantei...corabia pusa in miscare de sclavii amintirilor sta pe loc...nu-si gaseste inca un alt port in care sa acosteze si sa arunce in ocean promisiunile solemne facute reginei singuratatii...prin hublou nu se vede insula placerilor interzise...comorile ar trebui sa ramana in locul in care au devenit comori, nu sa-si mute rezidenta atunci cand orologiul le indica ora fixa...pamantul e mai roditor, dar pentru conquistadoarea franta acum comoara e intagibila si de negasit oricate atlase cu harti scolare si-ar achizitiona...nu sunt decat culori conventionale si indicatii gresite menite sa intinda rufele pe sarma...in sticla ce i-a sosit pe nisipul negru nu e nici un mesaj...probabil oamenii de dincolo de pe taramurile explorate candva au uitat ca mai exista furnicile insistente...apa oricum le-a inecat la prima furtuna celulara...o sa trimit inapoi sticla incolora, dar va contine cateva sute de pagini..."nu mi-e bine" ar fi una dintre propozitiile zgariate cu unghia pe hartia devenita acum piatra de hotar...si poate si copia unei papagalite, tu oricum te-ai bucura mai mult sa vezi pasarea, decat o epistola anosta...schita unui testament parafat intr-un amurg amorf...o picatura din lacrima prinsa intr-o suvita arsa de soarele unei tari indepartate...miros de vanilie cules la rasarit...dar sticla s-a spart in momentul ce va veni, dar cum viitor n-am, nici clipa imprastierii n-o s-o prind...in cocncluzie, nu astepta pe malul oceanului...de la mine nu mai vine nici un pachet de cuvinte...ma intorc a Cortes...

creioane...

maine plec la paris fara tine...au trecut cateva sute de zile de cand ne intalneam la marseille, sau era tot paris?...oricum nu mai conteaza cert e ca ne-am gasit si apoi s-a lasat cu cafea, dar fara tigari...in clipa de fata ploua si pe langa tine mi-am adus aminte de fila aceea din cartea de colorat...era o imagine cu doi oameni creata tot de ploaie, pe atunci aveam curaj si mai multa tragere de inima ca sa-ti scriu prenumele prin lume...am luat creionul maro si mi-am colorat pielea, cel verde pentru maioul pe care il purtam...negru mi-era parul, la fel ca si acum, doar era o carte de colorat inspirata din realitatea inventata...veranda casei n-am stricat-o, am lasat doar un contur...am ales cana pe care am albastrit-o...si era ceai, abia azi mi-am dat seama ca era de vanilie (recomandat fostului tau coleg de apartament)...cand a trebuit sa ma ocup si de tine, creioanele s-au tocit, ascutitoarea a fugit, asa ca ai ramas necolorat...si cam atata...multumesc matei blonde pentru versurile din prezent, care m-au facut sa-mi dau seama ca nu regret nimic din ce am facut, chiar daca am 23 de ani si am actionat ca la 17..."Stiu de pe-acum ceasul acela in care voi scotoci dupa tine, prin zece sertare, ca sa-i pot spune cuiva cat de mult am iubit in tineretile mele. Multe scrisori voi avea, si fotografii, teancuri de mimici, gesturi strivite de vii, si, printre ele. mainile mele fosni-vor searbad ca frunzele vechi. Dar am sa spun, am sa spun cum zambeai langa mine buzelor mele de-atunci, dulci si veline, si cum stiam ca vom fi impreuna mereu, vesnic (sau pana la moarte). Si am sa spun ca aveai cate-un profil, care-si pierdea in lumina hotarul fragil, ochii pestriti ca doua gaze imense, prinse in ploaia de-april. O sa ma laude-acela, fara-ndoiala. "Da, ai trait o frumoasa iubire de gala..." Eu voi inchide sertarele. Stiu de pe-acum ceasul in care..."...nu vom mai merge impreuna nici la paris, nici la marseille...

cercel...

ii lipseau din urechi de multa vreme...ii schimba in functie de haine...din doi a ramas doar unul intr-un moment suspendat din timp, si nu pentru ca era chic, ci pentru ca niciodata nu putea avea parte de ce insemna cifra doi..asadar ramasese intr-unul si i-ar fi placut sa intalneasca o alta persoana care avea la fel...si l-a gasit, dar nu se potriveau...modelele erau diferite...daca nu se asortau nu puteau iesi asa pe strada...mai grav a fost cand cercelul din urechea ei s-a indragostit de cerceul din urechea lui....asa suna inceputul unei povestiri pe care imi doream s-o scriu...azi 22 august nu mai stiu cum sa duc firul narativ mai departe...poate fata cu cercel inexistent l-a pierdut pe el...si ce-i cu asta?... o alta drama inchipuita...un final banal si alte clisee din lumea artistica...am pierdut un lucru esential....gura ta de oxigen...ochii-crema de zahar ars...nasul pe sus...obrajii supti de vant...parul mereu tuns regulamentar...si cercelul tau...mainile de pictor modern...bustul dezvelit...picioarele colorate...dar cel mai mult imi lipsesc discutille acelea intamplatatoare, furate intr-un dos de camera...si nelinistea din suflet, acum e atata liniste acolo incat aud apa curgand... nu mai e nimic... dar cand a fost ceva?