un abtibild de china...

o blonda printre atatea brunete in gimnastica romaneasca...se ia zambetul, se ia parul prins in coada, se ia costumul albastru si se lipesc pe medalia olimpica de aur...o sandra izbasa cu lipici pe spate si cu sclipici in par... azi la beijing ea si-a compus cel mai mare abtibild din colectia uitata undeva la deva, sub un pat, prada prafului...sandra a crescut...nu mai vrea figurine in culori tipatoare...poate o sa aiba chef sa pastreze intre filele unui ziar buchetul de trandafiri de la premiere, sau o sa adune in urechi notele unui imn prea batran pentru ea...poate vrea sa prinda in mapa rosie minutele de aplauze, sau imbratisarea antrenorului, sau bucuria parintilor din tribune...felicitarile adversarelor, oricum sunt de complezenta...o victorie care sa aline gleznele poznase, spatele neascultator, bataturile din palme...o sandra care acum o sa vorbeasca fara sa mai ceara voie...

gimnastica e o dresura, sa nu uiti...

in timp ce unele plangeau dupa o medalie, in timp ce altele visau la metalul trecut si la cel viitor...

in timp ce unii se plimbau, in timp ce altii dansau, in timp ce unii se iubeau, in timp ce altii se plimbau si porumbeii zburau...

...Ea isi traia ultimele minute in imbacseala caniculara a Bucurestiului...Ea la saptezeci de ani facea piruete perfecte si imi arata cum poti sa mananci cu mare pofta din farfuria in care ni se iroseste viata..Ea a avut coloana franta...Ea a adus prima medalie olimpica la gimnastica...Ea spunea ca "gimnastica e o dresura"...Ea avea pe usa de la sufragerie un poster cu un soldat englez...Ea a impartit medaliile si diplomele...Ea avea o pisica pe care o iubea mult...Ea privea cu senitatea moartea...Ea a slabit, dar nu si-a pierdut zambetul...Ea mi-a lasat trei poze...Ea mi-a daruit garofite in luna mai...Ea asteapta Olimpiada...Ea s-a stins ca o narcisa galbena...Ea avea un bilet de externare din spital pe care n-am putut sa-l citesc (era incarcat de metastaze)...Ea se scuza ca nu mai poate sa vorbeasca din cauza chimoiterapiei...Ea stia sa multumeasca fara sa fie nevoie...Ea din care va ramane doar cenusa si cateva randuri uitate prin vreo carte de statistica...Ea a fost Elena Leustean...

razboi (I)....

"make love not war"....

mierea diminetilor...

o noapte se poate incheia la fermoar intr-o dimineata cu rasarit ascuns intr-o capitala, dar atat de prezent la 500 de kilometri departare...

o dimineata ce incepe intr-o cana de cafea, trebuie sa fi fost precedata de o noaptea lunga in care s-a incins plita, a fiert apa si la final praful negru masurat cu lingurita s-a pierdut in bratele tremuratoare ale lichidului incolor...dar unde-i zaharul? ar intreba un neofit un ale cafelei...dulceata vine din interiorul unei sticle de culoare verde...e mierea care statea ascunsa pe ultimul raft al frigiderului...

o noapte se poate incheia cu un rasarit primit in dar...

o dimineata poate incepe cu un somn lung....