mi-e dor de ibiza. mi-e dor de trezitul de dimineata cu gandul ca peste 5 ore o sa ajung in fata patinoarului.
mi-e dor de toate glumele si de toate fanteziile urzite langa bordul unei micute masini poreclite rosinanta.
mi-e dor de meciurile de hochei vazute cu jumatate de ochi, restul se plimbau prin alte parti. mi-e dor de inghesuiala de la masa presei din ibiza, de inspiratia pe care o aveam atunci cand mergeam acolo.
mi-e dor de incertitudini, de suc de mere, de discutiile despre tatuaje, de convorbiri ascunse.
mi-e dor de cafele nocturne varsate, de ninsori prinse sub tenesi verzi, de par indreptat, de numerele de pe tricouri, de emotii puternice.
mi-e dor de vulpite in anumite contexte, de accente, de silabe, de porecle nenumarate.
mi-e dor de luna plina.
mi-e dor de frig si de zapada, de rataciri prin ibiza, de ciocolata de casa, de fotografii miscate, de strigate disperate, de parcuri inghetate, de cafele cu brazi in interiror.
mi-e dor de spitalul de nebuni, acela imaginar, de tricouri mov cu numere sugestive, de soarele puternic din depresiune, de capse desfacute brutal, de gaste cu gatul rosu, de posturi de radio straine, de coate strengaresti, de vederi stilizate.
mi-e dor de multe...
am obosit sa fur petece de prin croitorii...am inteles ca asta e destinul meu, dar am obosit...din atatea petece sustrase n-am reusit sa-mi fac nici macar o haina care sa-mi tina de cald...a fost doar o jumatate de palton...m-am tot mintit ca e unul intreg....ca incepand cu luna aceea torida am si eu ceva intreg, ceva dupa care nu trebuie sa mai alerg, ca nu trebuie sa mai cersesc nimic...ca o sa primesc in valuri petece de fericire...compotul de autoamagirea nu e zeama lunga...a expirat acum , cand am obosit...
